Povestile copilariei (1)

Posted: Septembrie 5, 2006 in De-ale altora

alex

Am descoperit-o pe Luchi in clasa a doua cred.. in manualul de romana, un fragment din poveste, cu lacrimi ce au gust de cenusa, ciori ce croncane si covrigi sarati.. Am gasit povestea integrala mult mai tarziu, cand eram la liceu si am dat o raita prin biblioteca.. O data cu „A murit Luchi” am luat si niste poezii de-ale Otiliei Cazimir ( Alexandrina Gavrilescu pe numele ei adevarat ) care au fost rapid copiate intr-o agenda.. Probabil ca motivul initial pentru care mi-a placut de Luchi a fost ca avea acelasi nume ca si mine.. sau pentru ca plangea si ea dintr-un motiv la fel de copilaresc, ca toate motivele mele…

A murit Luchi

Stau cu ochii deschishi in intuneric . Nu se vede nimic . Parca am pe ochi capacele negre .
Shi nu se mai face ziua .. Daca nu se mai face ziua niciodata ?… Oare cum ar fi daca n-ar mai rasari soarele in veci de veci ? Nici ceasul de dincolo nu se mai aude . Nu s-aude nimic , nu se vede nimic : ca pe ceea lume …
Mama intra in odaie in varful picioarelor . Crede ca dorm . Ridica storurile . Afara parca-i fum .
– Ploua , mama ?
– Ce , nu dormi ? Nu , nu ploua .. Stai acolo ca-i devreme .
Bine ca nu ploua ! Mi-ar fi stricat shortzul de uniforma pe care nu l-am imbracat inca . Mi l-a aduc aseara madama Janeta , iar Tasia l-a scuturat bine , l-a stropit si l-a mai calcat odata , ” ca miroase a madama Janeta ” . E drept ca nu miroase frumos : a gaz , a mucegai si a ceapa prajita in untdelemn . Dar mie imi place sa-mi miroase rochiile a madama Janeta : se cheama ca-s noi , chiar daca-s facute , ca de obicei , din vechi .
Toata noaptea n-am putut sa dorm din pricina shortzului . Sta intins pe spatarul scaunului , – si parc-ar fi cineva viu acolo , cineva care o sa fiu eu , dar inca nu-s …
Cand se scoala Margareta , bodoganind ca-i prea devreme , sunt gata de mult . Nutza a intarziat de la spital , anume ca sa ma pieptene .
– Vreau sa te vad plecand la scoala , – scolarito !
Si-mi da ea cafeaua , ca mama n-are vreme : se imbraca sa mearga cu mine .
Cafeaua cu lapte nu se duce pe gat . Nu stiu ce are . Ma uit speriata la cele doua cornuri de langa farfurioara . Musc un coltisor , sfaramicios si dulce . E bun . Dar gura mi-e uscata si ma-nnec .
Margareta ma impunge cu cotul :
– Nu poti ? … Da-le-ncoace !
Si pe sub masa le mistuie in buzunarile ei , in care incap , nu stiu cum , o groaza de lucruri : degetare , radiere , poze , mototoale de ata , bucatele de creta , acadele , bumbi de tot felul , samburi , pietre de domino si numere de loton .
– Ei , gata-i scolarita noastra , gata ?…
A venit si cnu’ Neculai ! Dumnealui nu vine la noi decat la zi-ntai , cand aduce chiria . Te pomenesti ca vine si parintele Veniamin , ca la zi-ntai !
Conu’ Neculai mi-a adus o plumiera cu creioane colorate si cu plumburi de placa . Pe capac , doua randunele stacojii stau alaturi pe un buchetel de nu-ma-uita . Inauntru , cutia e captusita cu sugatoare rosie , iar pe dos e scris cu litere de tipar putintel tremurate : Alexandra Casian , clasa intaia primara .
Ma inrosesc pana-n ochi de bucurie si nu ma pricep ce sa spun .
– Ei , iti place ? Mi-o fi fost tare frica , ca nu ti-a placea . cand m-am dus eu intai la scoala , sa invat az-buchi , nu mi-o adus nimenea plumiera cu poza … Purtam sumaiesh si opinci si mi-o aninat mamuca , Dumnezeu s-a ierte , o traistutza vargata pe dupa gat . Si-n traistuta aceea aveam cartea , un pumn de perje si doi papusoi copti , sa-mi tie de satz …
– Sa-nveti … ce ? coane Neculae , se-nfige Margareta .
– Az-buchi , Margarinto . C-asa se invata pe atunci .
– Az-buchi ! se bucura Margareta . Si de-odata incepe sa-mi cante , obraznica , sarind intr-un picior :
Az-buchi ,
Mama , Luchi ,
Sh-un paduche !
Nici azi cand ma duc si eu la scoala , nu-mi da pace ! Si inca de fata cu conu’ Neculai …
Noroc ca tocmai atunci a iesit din casa tata . A auzit , dar n-a zis nimic . A coborat doar spranceana si numaidecat Margareta si-a gasit nu stiu ce de lucru pe sub cerdac .
Mama si-a pus rochia cu care se duce la cucoane si palaria cea noua , in culoarea sherbetului de cirese , numai cat un cuib de randunica .
– Gata , Luchi ?
Tata se pleaca si ma saruta pe frunte , maruntel si des , cum saruta el .
– Hm … te duci si tu .. te duci si tu …
Si se uita in alta parte .
Conu’ Neculai imi netezeste parul cu manutza lui uscata si nu zice nimic . Iar Nutza imi potriveste gulerasul numai cu o mana : pe cealalta o tine la spate . Am inteles . Are s-arunce dupa mine c-o felie de paine proaspata , ca sa-mi fie cu noroc . Ma bucur pentru Cotarla . Ii merge-n plin de dimineatza azi …
Coboram scarile , mama si cu mine , cu oarecare solemnitate . De sub cerdac , Margareta imi sufla in treacat :
– Az-buchi , noroc Luchi !
Tasia vine in urma cu geanta . O tine departe de trup , c-un fel de respect , parca , altfel decat cum tine cosul cand aduce din piata . Si-n geanta suna dulce din plumburi si din creioane , plumiera de la conu’ Neculai .
Intorc capul si ma uit in urma .
Tata , conu’ Neculai si Nutza ma petrec cu ochii , parc-as pleca la drum lung , unde cine stie cand ma-ntorc . De sub cerdac , Margareta imi face niste semne pe care nu le-nteleg . Si-n portita , ramasa deschisa , asezata cuminte pe coada , sta Cotarla si da din cap . Pe ea o inteleg . Imi spune in legea ei :
– Lasa , Luchi , ca trece si asta ..

Am ramas singura intre fete .
– Sunt colegele tale , Luchi . Vezi sa te imprietenesti cu ele , mi-a spus mama cand a plecat .
Tare-s multe ! Cum sa ma-mprietenesc cu ele ?
una lunga , cu sortul pana-n calcaie , canta nu stiu ce si altele rad imprejurul ei . Nu s-a pieptanat de-o saptamana si mereu isi trece degetele aratatoare , cand de la o mana , cand de la cealalta , pe sub nas . Cum sa ma imprietenesc eu cu asta ?
– Sa nu te pui cu Zamft , ca are insecte ! imi spune una balaie si indesata , cu cozile lasate slobod pe umeri .
Parca eu stiu care-i Zamft , sa nu ” ma pun cu ea ” !
Alta , maruntica si stirba , isi sterge intr-una nasul intr-o batista rosie . Plange-asa , fara glas si fara lacrimi , numai cu nasul , de cand a lasat-o mama ei .
Eu nu plang , cu toate ca nu mi-e indemana . Stau , cum stau cele mai multe , stinghera si tacuta , putin speriata .
– Cine era cucoana aceea frumoasa cu care ai venit ? ma intreaba o fetita firava si dulce , cu motz alb in crestet .
– Mama , raspund bucuroasa .
Imi creste inima si dintr-o data mi-e draga fetita asta alba , coborata parca din cartile cu poze .
– Mama mea nu-i frumoasa ca a ta … Doamna noastra-i frumoasa , da-i a dracului . Are doi copii , un baiat sh-o fata . Baiatul ma bate el pe mine , da’ pe fata o bat eu … Pe tine cum te cheama ? Pe mine , Lilica . Fetita cea cu mot negru e prietena mea . O cheama Martica . I-a murit o sora si de-aceea-i in doliu . Mai are trei surori shun frate , unul gras . Il stii ? Mata ai frati ? Eu îs singura … Unde stai ? Eu stau la scoala de baieti . Vrei sa vii la mine sa ne jucam ? Vine si Martica si am o multime de jucarii . Ne face mama ceai si ne da mandarine . Iti plac mandarinele ?
Nici nu-ncerc sa-i raspund . N-am cand . Ma ameteste vorba ei , dar imi place . Se cheama ca am si eu o prietena si inca cea mai frumusica dintre fete .
Un clopotel a inceput sa se smuceasca deasupra ushii , speriat . Parca vrea sa-si rupa franghiutza si s-a ia la fuga .
Intram in clasa . Pupitrul e inalt . Ma ridic in varful picioarelor , ma sprijin in coate si abia izbutesc sa ma asez , stramb , pe-o margine de banca . Fetele se foiesc o vreme , pe urma se astampara . E asa de liniste ca se aude cum isi striga Hunã , pe strada , covrigeii lui sarati …
– Casian Alexandra !
E numele meu . Stiu . Dar nu raspund . Pe mine nu ma striga nimeni asa . toata lumea ma striga Luchi … Imi vine-a rade . Asa-i de caraghios sa te strige cineva Casian Alexandra ! Ca si cum ar striga-o tata pe mama , in loc de Catia , Casian Ecaterina !
Doamna se uita la mine si rade . Are-un dinte de aur drept in fata .
– Cu mata vorbesc , fetito … Cum te cheama ?
Am uitat ca banca e inalta si cad de sus , boncanind , in picioare . Simt in jurul meu rasul stapanit al clasei . Asa rade Margareta, pe mutzeste , cand asteapta sa spun eu o prostie .
– Cum iti zice mama acasa ? staruie Doamna , tot bland , dar c-un fel de nerabdare parca .
– Luchi ! sare de langa mine rãpezind doua degete ascutite , una bondoaca si zburlita , c-un ochi stramb . – Luchi , ca la catzei !
Asta-i Pandele , repetenta clasei .
Toate fetele se uita la mine . Inca nu rad , dar ochii lor impung si dor . Si dintr-o data mi-e rusine de numele meu , mi-e rusine de mine , mi-e rusine de tot .
– Nu-i adevarat ! Acasa , mama imi zice … imi zice Casian Alexandra ! raspund repede , ca sa se ispraveasca odata , uitandu-ma urat spre zburlita .
S-a ispravit . Nu ma mai intreba nimeni nimic . Ma asez la locul meu si ma uit la mine , – la fetita asta noua pe care o cheama Casian Alexandra si pe care parca n-o cunosc .
Casian Alexandra are shortz negru de sub care nu i se mai vad genunchii , ciorapi lungi prinsi cu guma de pieptaras si guler de pichet alb , care-o supara putin , cum o supara si cozile impletite prea strans care-i trag ochii spre tample ca la chinezoaice . Sta cuminte cu mainile pe pupitru si i-e rusine ca o chiama Luchi , ca pe catei …
Dar nu-i adevarat . N-o cheama Luchi . Luchi nu mai este . A ramas pe undeva pe-acasa , poate in ladita din camara , printre resturile de jucarii pe care nu le mai stii ce-au fost si care nu mai au nume .
Luchi era mica , Luchi era proasta , Luchi era caraghioasa .
Luchi era fericita …
Lui Casian Alexandra i-e mila de Luchi . I-e mila , ca de papusa moarta careia i-a cules ochii verzi si reci de pe covor , intr-o dimineata de Craciun , de mult …
Ma uit la turnul bisericii patrat si greu . Doua cioare incearca sa se aseze alaturi pe spitzele crucii . Dar vantul le umfla penele si le sufla jos .
Le vad intai limpede , pe urma cenusiu , ca printr-o ploaie marunta si deasa . liniile se stramba . turnul sta acum hâit , crucea s-a intors ca semnul inmultirii . Cum sa nu cada cioarele , saracele ?
Ceva fierbinte imi frige obrajii reci . Si doar nu plang .
– Ce ai casian ? Ti-e rau ?
– Nu , Doamna …
Nu i-e rau lui ” Casian ” . Ii vine sa planga-n gura mare si nu poate . Daca Doamna ar fi intrbat-o :
– Ce ai , Luchi ?
Poate ca ar plange . Si ar fi bine …
Dar Luchi nu mai este nicaieri . Luchi a murit . In locul ei , o scolaritza cuminte clipeste maruntzel si-si inghite lacrimile care au , pentru intaia oara , un gust de cenusa .
A murit Luchi … „

Comentarii
  1. angel_girl spune:

    super,imi place

  2. angel_girl spune:

    e frum…nu am stiut de ea.:-*

  3. angel_girl spune:

    m-a impresionat cel mai mult faptul ca luchi a avut curajul sa isi dea seama ca trebuie sa se desparta si de jucariile lasate in cutiute,….A acceptat sa fie o scolarita frumoasa ,cu sort negru,cu cozile impletite foarrrrrteeeeee strannnnssss….

  4. Alexandra spune:

    Heh, ma bucur ca ti-a placut. .e una din povestile cu care am crescut si la care am tinut dintotdeauna..

  5. maria ))))) spune:

    e frumos

  6. maria girl spune:

    ……

  7. Casian Alexandra spune:

    Pe mine ma cheama CAsian MAria Alexandra, si am fost surprinsa in clasa a doua cred cand am descoperit in manualul de romana numele meu. Dar totusi nu inteleg de ce scrie acolo CAsian Alexandra? Pe ea o cheama Alexandra Gavrilescu, de unde pana unde? POAte sa-mi explice cineva?

    • Alexandra spune:

      Nu stiu… am impresia ca citisem undeva, dar nu as sti sa-ti spun unde. Sunt sanse sa fie numele bunicilor, sau poate doar a imprumutat numele asta pentru „Luchi”….

  8. alexandru spune:

    luchi e caine

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s