Amintiri

Posted: Septembrie 16, 2006 in Despre copilarie

copy/paste..
14.09.2006
about midnight

N-am mai scris cu un creion de nu stiu cand, am si uitat scartaitul lui pe hartie, diversele pozitii in care-l intorceam ca sa scrie mai subtire.. mama ne ascutea mereu creioanele, ea le ascutea frumos, nu ca din topor. Multa vreme ea s-a ocupat de asta..
” Mamiiii… imi ascuti si mie creionul?”
Ea ascutea cel mai frumos creioanele.. si ca sa nu-i tot zicem, le mai lasam pe masa, in bucatarie, aproape de marginea chiuvetei… Am invatat sa le ascutim singure si nu o sa mai sacaiam pe ea, iar dup-aia au aparut ( adica am avut noi acces la ele) creioanele mecanice, de care tata a avut mereu oroare: se rupea mina. Desi tipa la noi cand foloseam creioane, ca apasam prea tare..
Detestam creioanle HB ( toate aveau mina HB, dar asa era scris pe astea). Alea cu mina moale, cu lemn la fel de moale, hexagonale si vopsite in galben. Se toceau repede si daca dadeam cu degetul peste ce scriam, se lua negru.

Dar scriau inchis. La extrema cealalta erau niste creioane cu mina gri, abia se vedea ce scriam, nu se lua negru, dar trebuia sa apas ca naiba.
Stiu ca venise o verisoara de-a mamei din China si ne-a adus doua truse geometrice ( cu Sailor Moon & Co) si niste creioane frumos decorate, au stat in dulap ani intregi pana sa le folosim..

Dar cel mai mult mi-a placut sa scriu cu stiloul. Mereu mi s-a parut ca scriu mai frumos asa si am detestat pixurile. Si inca le detest, doar ca acum, cand am nevoie sa notez ceva, rapid, nu intentionez sa astept dupa un stilou ( in
care se usuca cerneala la o luna dupa ce l-am umplut ) care se lasa rugat sa scrie.

Daca mama era cu ascutitul creioanelor si mania ei de a scrie cu ceva subtire, mi-a fost transmisa, tata era cu stilourile. Si am pastrat intr-o oarecare masura felul lui de a scrie. Scrie mai frumos decat orice persoana intalnita pana acum si nu doar pentru ca e tata.. Tot el mi-a spus sa tin creionul usor oblic pe foaie cand scriu si aproape paralel cu foaia cand colorez. Pentru ce colorez eu acum nu mai e valabil insa..
Din cauza lui detest cariocile ( mai ales pentru ca scartaie – desi scartaitul unei furculite intr-o farfurie de tabla, sau al unghiilor/riglei pe tabla nu ma deranjeaza) si pixurile.

Aveam ascutitori, dar rupeau mina.. le foloseam doar pentru ascutit varful creioanelor ( ca sa nu o stresam pe mama pentru atata lucru; uneori foloseam si smirghelul.. ) si-mi placea sunetul de creion nou ascutit, imi placea cum pocnea vopseaua sub lama ascutitorii.
La fel cum imi place sunetul parului taiat de foarfeca ( asta ar explica datile cand am vrut sa tai varfurile parului si am ajuns la jumatatea lui..) sau a ierbii taiate de coasa.

acasa Parca vin din alta lume… nu-mi amintesc de Cico sau de cozile de la lapte, dar tin minte cartela, cravata de soim.. Si tot ce tin minte de la Revolutie e un videoclip cu Madonna – „Like a prayer”, pe matusa-mea care era tanara si pe tata, iesind cu toporul pe scara ” in caz ca..”.
Nici nu stiu daca amintirile mele sunt exacte sau amestecate..
Tin minte o nuga mare mancata ( unde mai tarziu Petruse isi trantea cocioaba) pe marginea vaii in care era circul..
Tin minte caramelele cu ambalaj ce se topea in gura, gumele cu surprize.. Minti erau preferatele mele. Si mancam pe ascuns, ca nu aveam voie sa mancam guma…
Tin minte creioanele muscate, doar ca sa aud vopseaua pocnind si lemnul scartaind usor intre dintii mei.

„Tin minte-un timp ce nu l-a sters uitarea
Cand langa chipul mamei mult iubit
Imi aparea un alt chip: invatatoarea.”

Regret ca nu am scris poezia asta cand o stiam toata. La fel cum regret ca nu am profitat de anii cand mama inca vedea bine, ca sa invat sa fac martisoare.
Martisoare pe care le punea intr-o carte groaza, cu coperti cartonate si invelita intr-o hartie roz-alba-visinie picatzie; printre foile ei se gasea mereu cate o bulina sau cate o floare, gata pentru cand ar fi avut nevoie urgent..

Cartea asta si cutia aia mare transparenta, plus un ghemotoc de vatelina din care lua matasea alba, erau ustensilele ei inainte de 1 Martie.

Dar nu a mai facut martisoare de mult si nu a mai ascutit creioane pentru noi, nu m-a mai ajutat la franceza si nu a mai venit in camera, seara, sa vada daca suntem invelite.
Am crescut un pic.

Comentarii
  1. de_ce spune:

    Ce subtil se aude scartaitul creioanelor pe hartie prin textul tau, si totusi atat de frumos. Iti cer permisiunea sa te citez :)


    Best regards
    de ce
    http://de-ce.nimic.org

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s