Paris

Posted: Septembrie 6, 2008 in Ganduri

Ma gandeam zilele trecute, daca imi lipseste Nîmes..In afara de gâzele alea ce se aud vara (imi scapa numele si nu imi bat capul iar sa imi aduc aminte) nu, nu imi lipseste nimic, nu ii duc dorul.

Imi place Parisul si nu pentru motivele clasice, gen „cel mai romantic/frumos oras” sau blabla-uri de genul. Eu detest sa merg pe Champs pentru ca e aglomerat mereu, pentru ca sunt multi oameni, pentru ca nu are nici o urma de romantism. Singurele atractii (pentru mine) de acolo sunt: magazinul Disney (unde mai mult ma uit), sala de cinema (Normandie cred) unde am fost si era superba, imi amintea de cinema-urile de la noi, L’atelier Renault ( unul din cele mai bune restaurante pe care le cunosc) si.. cam atat. Da, evident, imi place Turnul Eiffel si vreau sa merg iar la Luvru, sa vizitez in general punctele de atractie generala, dar Parisul e departe de a fi asa de vis, sunt sigura ca sunt alte orase cu mult mai bune..

Dar imi place totusi.. imi place seara cand ne intoarcem la film, ei stau in masina in fata si vorbesc de-ale lor, iar eu ma uit, cu riscul de a-mi fi rau, la magazinele inchise, la luminile ramase aprinse, la parculetele ce se zaresc in goana masinii; ma uit dupa statiile de metrou si incerc sa ma regasesc pe harta, dar dupa atata timp.. stiu. Cu toate astea, la fel ca dupa anii de naveta, ma uit mereu pe geam, si ma uit cu placere, descopar, redescopar ceva nou, ce ma face sa zambesc si sa visez.

Chiar daca e falsa, imi place amabilitatea vanzatorilor, imi place zambetul lor fals.. macar zambesc, macar sunt amabili si draguti, macar se poarta omeneste.

Chiar daca e poluat, mie imi place si mi se pare verde, cel putin bucatica asta de Paris, e verde, e frumoasa si-mi place.. Si de cand sunt aici, vad albastrul cerului, nu e asa de gri. Am chiar apusuri puternice, rosii, aproape ca apusurile ce dureaza o eternitate, la tara, acolo, la mine la tara.

Chiar daca unii se plang ca e stresant si agitat si aglomerat si zgomotos.. mie imi pare uneori atat de relaxant, linistit, pustiu.. In metrou, prefer statiile aeriene, ma uit la cer imediat ce incepem sa urcam spre suprafata si iau o gura de aer cat sa-mi umple plamanii cand coboram inapoi, in intuneric. In acelasi intuneric ce nu ma mai surprinde inainte de nation, si chiar ma amuza cand ma strange mai tare de mana.. Imi plac scanteile ce sar cand reporneste si vad vagonul precedent cum se lumineaza. Urmaresc firele sau dungile rosii, in semiîntuneric.. ma uit in oglinda de langa primul vagon si ma intreb ce vede soferul, conductorul, sau cum i-o zice lu’ nenea ala..

Si-ar mai fi.. numai ca-i tarziu.. Parisul ramane aici, la picioarele mele, mereu disponibil si gata sa ma incante, desi nu asa ca in povesti.. nu e de vis, e de realitate, Parisul asta si imi place, asa, cu picioarele pe pamant, cum e el, cum incerc eu sa fiu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s