Povestile copilariei.. more

Posted: Septembrie 18, 2008 in De-ale altora
Etichete:, ,

Daca retin bine, nu e prima data cand spun asta, dar no, repetitia e mama invataturii..

Pe Otilia Cazimir am descoperit-o in clasele primare cand inca exista „A murit Luchi” in manualele din care invatam, alea cu coperta tare, numai bune de jucat ping-pong, pe catedra, evident. Bine, asta urma sa facem mai tarziu, atunci chiar eram cuminti.. sort of. Nu mai stiu daca am avut „Baba Iarna intra-n sat” inainte sau dupa ce am citit „A murit Luchi”. Dar stiu ca am citit introducerea si de acolo am aflat ca numele adevarat al Otiliei Cazimir era Alexandrina.. bine, eu am ramas cu „Alexandra” multa vreme, deh, ma simteam flatata, in clasa, in familie, printre amicii de joaca, eram cumva un unicat, cu numele ala, asa ca, no, imi gasisem „aliata” asa de sus-pusa.

De Otilia Cazimir si („Gândacelul” de..) Elena Farago imi amintesc cu placere, sunt legate strict de copilarie, copilaria mea.

In vara asta, nu am prea stat pe la ai mei, am fost mai mult in vizita si intr-o zi am profitat si am cautat printre cutii (nu, locul lor nu e acolo de obicei) cartile copilariei mele. Pana o sa reusesc sa le scanez pe toate, ( bine, ce am reusit sa recuperez, ce mi-a fost mai drag; de exemplu, am uitat de Cartea junglei, si altele.. )am copiat introducerea la „Baba Iarna intra-n sat” si am si pus diacriticele, cu copy/paste. Deh, sunt mandra. Cu asta am crescut doar.

Incepusem sa recitesc poeziile.. cele de la inceput imi sunt atat de cunoscute.. cred si eu, s-a chinuit mama sa ma faca sa le invat pe de rost (ceva ce eu am detestat mereu) „Sht, maicuta gerului, cu manuta inghetata, bate-n poarta cerului” … parca o vad cum duce degetul la buze, sa ma faca sa respect intonatia si totul.. Nu stiu de cate ori am citit toate poeziile alea.. stiu si desenele si abia astept sa am totul scanat. As tine cartile, dar ele merita sa stea in casa aia, chiar daca..

Urma sa o redescopar pe Otilia Cazimir in timpul liceului cand uimita, am aflat ca dintre colegele cu care vorbeam, doar eu stiam de „A murit Luchi”. Am cautat la biblioteca si am copiat-o intr-o agenda.. am citit, cu aceeasi ocazie, si alte poezii, dar nu m-au impresionat asa de mult ca cele ale copilariei. Si eu care ziceam ca nu sunt fana a poeziilor!

One more thing: sunt departe de a cunoaste opera poetei, sau de a o cunoaste pe ea, dar cunoscand-o pe River.. ma gandesc ca poate erau la fel, aceeasi candoare. Asa imi place sa cred, cel putin.

„Povestea mea – scria Otilia Cazimir – ar trebui sã înceapã aşa cum încep toate poveştile, cu a fost odatã.. A fost odatã, de mult, o fetiţã.. Scria poezii..”

Într-o zi geroasã de februarie, a anului 1894 ( la cinci ani dupa moartea lui Mihai Eminescu), s-a nãscut al cincilea copil al învãţãtorului Gheorghe Gavrilescu, nepot al fraţilor Neculai şi Ion Ionescu de la Brad. Pãrinţii i-au spus Luchi. „Am fost o fetiţã tare cuminte. N-aveam cu cine mã juca. Toţi erau mai mari decât mine. Mã alintau, dar îi plictiseam, şi eu simţeam asta. Mã jucam singurã. Mã sfiam de toţi. Uneori cântam.. Alteori priveam gâzele, pãsãrile, florile, dar mai ales cerul. Când eram micã, eram fericitã primãvara, când se topeau zãpezile. Ieşeam atunci pe furiş în drum şi mã plimbam pe marginea şanţurilor pline cu apã privind fermecatã cerul albastru şi luminos reflectat în adâncul lor. Mã aplecam cu o fricã dulce deasupra şi şopteam speriatã: – Cad în cer, cad în cer..”

Când Luchi a împlinit patru ani, familia s-a mutat de la Cotul Vameşului, la Iaşi. În clasa întâi a fost înscrisã cu numele bunicului dinspre tatã- Casian. În ziua în care doamna învãţãtoare a strigat-o la catalog pe Casian Alexandra, Luchi a murit pentru totdeauna.

Alexandrina Gavrilescu (adevãratul nume al Otiliei Cazimir) era o elevã cuminte şi harnicã. „Când eram prin nu mai ştiu ce clasã de liceu, s-a fãcut în şcoalã o alegere: cea mai bunã camaradã. N-am fãcut nici o ingerinţã, nu mi-am pus mãcar candidatura – şi m-au votat. Eram multe fete bune printre noi, dar mi-ar fi fost greu s-o aleg pe cea mai bunã. Şi.. am fost aleasã în unanimitate! E singurul succes şcolar care mi-a fãcut plãcere. M-am simţit dintr-o datã iubitã, m-am emoţionat şi, când mi s-a înmânat diploma, am plâns. Cred cã aveam 15 sau 16 ani. Am fost într-adevãr mândrã şi mi-am recunoscut calitãţi pe care nu ştiam ca le am. N-au ştiut bietele colege, cele mai multe fete sãrãcuţe şi modeste, cât m-au ridicat în propriii mei ochi! Vezi, asta n-o uit..”

Prin 1905, sub emoţia lecturii poeziilor lui Octavian Goga, a scris primele versuri. Poeziile erau patriotice şi cântau

„Oltul nost, pe care-l cunoşteam
Din vechiul meu atlas de geografie,
Doar ca pe-un fir de aţã albãstrie”.

În liceu profesoara de muzicã credea cã are voce frumoasã, „cântam la şezãtori solo sau duo. Poate frumuşel, dar nu excepţional”, profesoara de desen „pretindea cã am talent”, profesoara de lucru „cã lucrez frumos”. „Cred cã nu aveam nici un talent deosebit, ne spune Otilia Cazimir, eram conştiincioasã şi nu voiam sã râdã celalalte fete de mine”.

La 16 ani a trimis revistei „Viaţa Româneascã” poezia „Noapte”, semnatã cu trei steluţe. „Mã temeam de furia directoarei; sã nu afle cã mã ţin de „fleacuri” deşi mã ţineam şi de carte”. Garabet Ibrãileanu şi Mihail Sadoveanu i-au fost naşi literari. Primul i-a zis Otilia, iar celãlalt Cazimir. Numele nu i-a plãcut. „Daţi-mi voie sã mãrturisesc, dupã atâta amar de ani, cã numele acesta, pe care totuşi l-am purtat cu cinste, nu mi-a plãcut niciodatã. N-am nimic în comun cu eroinele legendelor germane, iar cea dintâi, „Otilie” pe care am întâlnit-o în viaţã – fetiţa cu care am stat în bancã în clasa întâia primarã – era proastã, grasã şi buboasã..” Tudor Arghezi o numea Jupâniţa, iar Garabet Ibrãileanu îi mai spunea Brunhilda – Cunegunda – Rodogunda, gândindu-se poate la reginele vizigote.

Otilia Cazimir a avut mulţi prieteni copii. „Ei sunt cei dintâi cititori, de la care culeg primele impresii asupra lucrãrilor închinate lor… Gingãşia copiilor m-a cucerit dintotdeauna. M-am apropiat de ei râzând, scriindu-le poezii vesele cu o uşoarã nuanţã de ironie”.

Scriitoarea a ştiut cã vouã vã plac jucãriile şi v-a dãruit tuturor jucãrii literare.Nici o jucãrie nu e mai frumoasã ca jucãria de cuvinte, nici un joc fãcut nu e mai frumos ca unul povestit, nici o maşinã nu zboarã mai repede ca visul poveştilor.

Mulţi s-au întrebat cum a început Otilia Cazimir sã vã dãruiascã jucãrii literare. „Am început prin a spune copiilor poveşti, şi abia mai târziu a scrie pentru ei. Totul se datoreşte pasiunii mele precoce pentru.. astronomie. Când eram o „mãtuşicã” abia ieşitã din şcoala primarã, le spuneam nepoţilor mei, de care nu mã despãrţeau decât câţiva ani, despre stele. Şi dacã ziua mi se întâmpla sã mai mãnânc şi câte o bãtaie de la nepoţi, seara, pe terasa lor de la Bârlad sau pe cerdacul nostru de la Iaşi, prestigiul meu sporea datoritã lui Arturus, lui Antares sau lui Aldebaren!”

Otilia Cazimir ştia sã vorbeascã cu stelele, cu florile şi cu gâzele. Toate o ascultau şi îi rãspundeau. Ea v-a arãtat „Grãdina cu amintiri”, „Albumul cu poze” sau cum „Baba Iarna intrã-n sat”.

Voi n-aţi citit încã „A murit Luchi” şi „Baba Iarna intrã-n sat”? O fetiţã i-a scris Otiliei Cazimir „sã-i mai facã o Baba Iarna”, „cã pe cea veche am rupt-o”, iar un bãieţel sã-i mai trimitã încã douã, „una sã mã joc cu ea şi una pentru surioara mea de-un an, sã aibã şi ea „Baba” ei când o creşte mai mare”.

Cine n-a plâns cu Lizuca când „Miaulicã” a prins un şoricel şi nu s-a minunat de „voinicul” Lupan care i-a rupt pantofii mamei sale dându-se pe gheaţã..

Într-o noapte de primavarã, dupã ce a publicat în 55 de ani de activitate literarã şi în 73 de ani de viaţã aproape 60 de volume, numele Otilia Cazimir a intrat în legendã, lãsând şi pentru voi, cei mici, o literaturã mare.”

George Sanda

Comentarii
  1. catalina spune:

    Ma regasesc total in acest articol! nu stiu daca as fi putut scrie atat de complet si intr-o maniera atat de frumoasa despre cartile copilariei mele, in special Baba Iarna…, asa cum ai facut-o tu, insa tin sa iti multumesc pentru ca mi-ai adus zambetul pe buze, si ptr ca mi-ai adus aminte de cea mai frumoasa perioada a vietii mele, cel putin pana acum. Incerc de un an sa fac rost de „Baba Iarna intra-n sat si alte poezii” (editura Ion Creanga, 1972, sau editia II, 1985)dar nu am reusit. Niciun anticariat nu o (mai)are, etc samd… De aceea sper sa nu te superi daca imi permit prin intermediul acestui articol sa postez un mic anunt. Daca cineva vede acest comment si imi poate vinde cartea, as fi foarte fericita! Multumesc mult!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s