Merci

Posted: Decembrie 28, 2008 in Munca

Din frageda pruncie, ai mei m-au invatat sa zic „multumesc” si „te rog” cand e cazul; sa spun „multumesc” chiar si cand primesc una, si primeam, de la tata.. uneori, si doar ca sa imi dea motiv de plans. In fine. Asta am invatat de mic, iar ai mei nu sunt oameni trecuti printr-o mie de scoli, sunt oameni simpli, de conditie medie. Cu toate astea, dupa cum ii explicam si tatei zilele trecute, sunt multumita de cine sunt, de educatia primita, asa cum a fost ea, cu lipsuri, cu mai bune, cu mai rele.. am ajuns bine, mai bine decat altii. Si chiar daca ceva bani nu ne-ar fi dat afara din casa, educatia a tinut loc de multe si sunt cine sunt multumita, in mare parte lor.

Sa continuam pe aceeasi idee.

Pe mine ma deranjeaza oamenii care nu cunosc asa putin lucru. Nu te doare gura daca zici „te rog” sau „multumesc”, pe bune! Cand am clienti care vin cu „da-mi/fa-mi/pune-mi/drege-mi” fara sa zica „te rog” sau chiar si tonul conteaza, imi pare rau, dar nu ii tratez decat cum ma trateaza. La fel de rece, limita sictirita. Poate ca e lipsa de bun simt si poate ca ar trebui sa intorc celalalt obraz in loc de a zice „buna ziua” de atatea ori pana se simt sa imi raspunda (uneori se simt, si sunt ori ofuscati, ori rusinati; evident, primii sunt mai numerosi).. Dar cum am zis, nu ma doare gura sa salut, sa multumesc…

Lucrez in casa de obicei, dar fac cam totul, ca stiu si pot.. Dar cand cer cate ceva, sau chiar cand iau, rog frumos si multumesc, ca nu mi-e greu.. Avand in vedere ca sunt destul de rapida si in zilele pline vad si cate o suta de clienti, „te rog”-urile pentru colegi sunt dese, pentru ca am nevoie de produse.. si nu m-a durut o data gura, de cand am inceput sa lucrez in domeniu.. niciodata nu mi s-a intamplat.

Unul din noii veniti, e Olivier, prieten cu unul din smecheri (isi si face treaba, nu asta e baiul) mai vechi de pe la noi. Si deci, isi cam permite multe, asta mic… Aseara, inainte sa plec, aud ca cere ceva (unui manager de altfel) fara „te rog”-ul de rigoare. Asa ca…
Eu: „.. si „te rog”, nu?”
El: ” doar nu o sa zic de fiecare data!”
Eu: „de ce nu?”
El: „eeeee”

Buna logica, gotta admit it. Nu o sa incetez sa zic „multumesc” si „te rog” pentru ca pot si pentru ca nu ma doare. Poate ca nu o sa ma duca prea departe, dar e ceva in plus fata de destui.

In alta ordine de idei.. si ca sa nu uit cand oi scrie data viitoare: detest sa ma imprumut.

Comentarii
  1. daca ma gandesc bine, vorbele astea imi sunt fixate bine acolo in minte si le rostesc deja din inertie

    la magazine spre exemplu, desi vad cate-o cucoana obosita cu privire care impunge, ma aud zicandu-i „buna ziua” si „la revedere” si „multumesc”… deja efectiv, abia dupa ce le rostesc realizez

    anyway, problema devine si mai crunta in momentul in care „multumesc”-ul e lipsit de orice urma de recunostinta si apreciere si e doar o vorba in vant, pt complezenta

  2. Alexandra spune:

    Nu stiu, nu cred ca m-ar deranja daca ar fi spus de complezenta, nu ar fi iesit din comun, nu la francezi.. la ei si zambetele si politetea sunt doar o fatada (pentru multi, nu zic, sunt si unii care sunt sinceri) dar macar exista.. uneori conteaza

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s