The randomness of it all.

Posted: Februarie 2, 2009 in Criptat

12.12.2008; 07:50 (dupa ceasul meu, ceasul SNCF zice altceva, dar asta e o alta poveste)
Imi plac trenurile. Pentru ca mergeam atat de rar cu trenul inainte de liceu, iar dupa, dimineata si seara erau cele mai frumoase momente ale zilei, ca eram singura sau cu grupul galagios din care faceam parte.

Acum, imi plac in continuare, nu conteaza ca in mare parte RER-ul e subteran (asta pe care il iau eu) vad un pic de peisaj si mai e si trenul spre scoala; ma uit pe geam de cate ori pot si nu ma satur… de multe ori a trebuit sa citesc, sa invat, asa ca acum, cand nu am de citit, sau nu am chef, sau sunt prea obosita, ma uit cu aceeasi curiozitate a unui copil la peisajele urbane ce fug prin fata ochilor.

Nu tin sa stau pe un scaun decat pentru ca mi-e rau altfel, mai ales daca nu am de ce ma sprijini. Nu am fost in situatia de a oferi locul meu cuiva, dar as face-o..

Gata, ajung in gara mea

Adaos: imi revine mereu in minte, cand trec prin fata unor cladiri, de momentul in care am vazut pentru prima data (am observat) fenomenul de „nystagmus” (numele l-am aflat dupa ce am citit cartea lui Temple Grandin): fenomenul de adaptare al muschilor oculari in prezenta imaginilor ce se deplaseaza (definitie dupa ureche). Era o tipa in trenul spre Brasov si de atunci am continuat sa ma uit la ochii diverselor persoane cu care eram in tren, mi se pare amuzant.. Eh.. sunt prea multe de zis, oi face un post cu si despre trenuri..

fara data You will be the death of me

Nu am reusit sa scriu vreodata drept, cu totul.. scriu stramb si din ce mi s-a spus, urat. Nici eu nu mai reusesc sa recitesc unele cuvinte, o data iesita din contextul cursurilor si mai ales, nedormita.

Si scriam mai urat de atat.. (da, e posibil)

La meditatii la romana intr-a opta aveam caiet studentesc pe care scriam comentariile si eram mandra cand intorceam pagina si totul aparea scris intr-o parte (inclinat adica) si frumos. Visuri spulberate cand mi s-a spus ca scriu inegal. Si continui…

30.01.2009 Eu trimit mesaje lungi.. pentru ca pot, pentru ca nu imi plac prescurtarile si nici limbajul SMS

Eu raspund in general cat pot de repede, nu imi place sa las lumea sa astepte; dar mai exista exceptii, gen „n-am chef” sau „las pe mai incolo, nu stiu ce sa zic”. Se aplica si la mailuri. (ca scrisori nu-mi mai trimite nimeni)

Eu ma simt ignorata si ranita daca raspunsurile nu vin cand ar trebui, cand le astept. Si daca nu imi raspunzi, o sa renunt la a mai zice, quoi que ce soit.

Eu consider (in mod absurd si gresit, desigur) ca daca eu sunt asa, ar fi normal ca si ceilalti sa fie la fel.

Si totusi accept si caut diversitatea, poate din masochism mai mult decat orice altceva. Doar la asta ma reduc.. o masa diforma de masochism.

Masochism at its best, wasn’t it?

Comentarii
  1. Tatie spune:

    mais bien sûr ! entièrement d’accord avec ton raisonnement, comme toujours !
    Vk a été très touché par vos pensées hier, nous vous attendons tjs un jour (même en semaine) de „rien” – quoi, c’est un mot que tu ne connais pas en français ?!
    grosses bises, ma nièce adorée.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s