Mi-e dor…

Posted: Martie 19, 2009 in Despre copilarie
Etichete:, , , ,

Mai am inca o leapsa (din cate stiu eu) si gata. Asa.
Asta-i de la Denisa

Mi-e dor de.. diminetile in care ma trezeam si indreptandu-ma inspre bucatarie stiam ca s-a trezit tata, se simtea mirosul de cafea iar radioul abia se auzea: inchidea usa de la bucatarie. La noi somnul se respecta, chiar daca doar doua persoane din 4 dormeau mai mult. Eu si tata am dormit mereu putin si uneori, iepureste.

Mi-e dor de.. zilele cand nu stiam ce sa mancam si ne uitam amandoua prin frigider si ne resemnam asupra untului.. Cu lapte cu cacao, facut de mine, il nimeream bun in general. Mi-e dor in general sa mananc iar cu ea.

Mi-e dor de .. zilele cand mancam cu totii, mai ales dupa un remy la care cineva trebuia sa puna bot. Cand mergeam „pe deal” jucam cu Silvia, era singura data cand puteam, altfel.. nu era bine sa stam intre doua tigari.

Mi-e dor de.. casa. Si cum era, inainte sa se schimbe proprietarul camerei noastre. Nu o invinovatesc, eu sunt in trecere pe acolo, dar mi-e dor de casa asa cum o stiam. Si parca nici nu mai are mirosul ala de tigara specific..

Mi-e dor de.. liceu probabil si tot ce a insemnat el, cu chiul, teme nefacute, lucrari de control, teze; dar si comentarii la romana facute cu profa, perle de-ale profilor si colegilor notate pe hartiute, cu data si ora evenimentului, sandwich-uri impartite, pauze in care mergeam „pana jos”, chitara Bladutului, orele de engleza ce deveneau ore de dirigentie si invers.

Mi-e dor de.. zilele in care abia asteptam sa plecam de la bunica. Am stat doar o zi, acum doi ani, si nu semana de nici o culoare cu vacantele mele, dar patul din veranda, iasomia din fata casei, umbra ei in toiul noptii (nici nu stiu de unde era atata lumina).. m-au facut sa-mi reamintesc de orele petrecute sa fac scrumiere din lutul luat de langa gard, de galetile de apa carate de la fantana ca sa udam gradina si cat ne bateam ca sa scoatem apa, iar bunicii ii era frica sa nu ne loveasca pe vreuna coarba.. De borsul ei cu fasole, de pastaile cu mujdei, mancate cu mana, cu mamaliga, de semintele prajite pe plita, seara, incercand sa ne ferim de afurisitii de tantari, de compotul de perje.. dormitul cu bunica si trezitul o data cu ea, mersul cu ea la moara sau in vale.. sau oriunde, mergeam cu ea.

Mi-e dor de.. serile in care stateam pe geam si inghetam uitandu-ma la stele si gandindu-ma la nemurirea sufletului uneori.. la „problemele” mele, de cele mai multe ori.

Mi-e dor de.. verile petrecute prin padure. Aceeasi padure pe care o puteam vedea din sufrageria alor mei, inainte sa isi construiasca diversi case.

Mi-e dor de.. naveta, cum stateam si ma uitam mereu pe geam, imediat ce grupul se destrama. Nu am fost niciodata adepta a bisericutelor, grupurilor, dar ajungeam mereu intr-unul si eram, evident, marginalizata, dar eram pe-acolo din cand in cand.

Mi-e dor de atatea ca am si uitat de cand imi tot propun sa scriu.. Mi-e dor de tine, de voi, de noi si de-ale noastre.. Sunt prea multe si unele nu sunt de scris, poate mai mult de spus. Dar da, mi-e dor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s