Origini

Posted: Mai 5, 2009 in Despre copilarie

In afara de toti cei care imi sunt prieteni destul de apropiati (pentru a-i plictisi cu astfel de detalii adica si deci putini la numar) lumea stie ca sunt brasoveanca. À un détail près: sunt zarnesteanca de fapt. Bine, Zarnestiul e in Brasov, dar a spune ca sunt brasoveanca nu e destul de exact, zic eu. 

Am crescut la Blocuri. Bine, Tohan Blocuri, daca e sa fim precisi, sau Halta Tohan Blocuri care parca acum se numeste Traian Mosoiu (si nu dupa tatal unui fost coleg, daca am inteles eu bine). Undeva in dreapta aleii (cei care cunosc, stiu despre ce e vorba), intr-unul din blocurile alea adunate acolo, pe langa terenul de fotbal. De altfel, ce mai atata mister.. in bloc cu fostul primar! Sa ma dau si eu mare ca il cunosc personal pe primar si pe fie-sa si ca am crescut in zona aia. Din pacate. 

Kidding. Mi-a placut sa cresc la Blocuri. Am avut padurea in spate (si inca mai e acolo, ce a ramas din ea), am avut ciresi si zarzani (sau corcodusi) in fata blocului, iarba inalta pe care o taia nea’ Ticoi in fiecare vara, am avut brazi in fata blocului, leagane si un teren pe care abia l-am folosit. Chiar daca nu am fost tocmai populara printre copii, am avut-o pe sora-mea si deci am avut cu cine ma juca. 

Sigur nu sunt obiectiva, dar la Blocuri mi-a placut mai mult decat in Zarnesti sau la tohaneni. Bine, nu am prea fost nici in Tohanul Vechi sau cel Nou, pentru ca nu am avut ce cauta, dar in Zarnesti am mai fost si stiu ca nu l-am vazut in intregime, dar nu imi place, nu mi se pare prietenos. Poate ca si faptul ca am fost fluierata cam de fiecare data cand am fost pe acolo nu ajuta, dar am zis, nu sunt obiectiva. In schimb eram geloasa ca ei aveau campul destul de aproape si padurea de la intrare arata mai cool decat a mea si ei aveau si gara mai aproape. Dar daca noi aveam 6 Martie destul de departe, Celuloza (Celohart) lor era totusi aproape de blocuri si nu mi-ar fi placut sa stau acolo. Poate doar pentru ca as fi ajuns la Fundatie mai usor.. 

Nu am fost niciodata la Floare de Colt, nu stiu cum arata Uzina pe dinauntru, desi mama spusese ca o sa ma duca acolo, nu am fost pe munte pentru ca sunt fata si parintii au fost cat se poate de grijulii.. La 7 si la 15 suna mereu uzina si cand am inceput sa fac naveta am ajuns sa stiu ce ora e in functie de ce tren trecea, ca doar le auzeam, de la ai mei. Am cazut pe alee cand era inghetata, am alergat in vale sa vad circul, am facut cartierul in lung si in lat de atatea sute de ori… si cu toate astea sunt sanse sa ma incurc incercand sa explic, la fel ca acum vreo 15 ani, unde e Alimentara si unde e Incaltamintea. 

Aprozarul a devenit un chiosc obisnuit si nu mai miroase a varza de cum intri. Alimentara a fost impartita in vreo doua parti, deschisa cand are proprietarul chef. Electricele, unde vindea Sanda, s-au transformat si alea. Mariile au inlocuit cealalta Alimentara si Painea a disparut.. inchisa, dar eu vad in continuare firimiturile de pe tejgheaua de placaj.. La Petruse nu mai ramane decat un chiosc amarat, acoperit de Marian, care nu stiu cine e, care nu ma intereseaza. Chioscul de inghetata a fost mutat inspre Tohanul Vechi, doar un pic, si vinde aceeasi tanti pe care o stiam de ani de zile, nu s-a schimbat.. Marcu a ramas pe drumul poienii. Nu stiu daca tot el se ocupa, dar a ramas acolo ceva ce aminteste de duminicile petrecute cu ai mei prin zona, de fragii culesi din spatele gardului. 

Au aparut nume noi de cativa ani incoace si continua sa apara sau doar sa acapareze buticuri noi. La Sucea sau Santini au ramas la fel, desi nu mai tin minte ce era acolo inainte.. nu sunt destul de batrana. Frizeria a pastrat acelasi aspect si ea, desi nu stiu daca a ramas pe acelasi profil. Bineinteles ca nu mai avem unde umple sifoanele, nu mai exista Teo si sucul lui la dozator.. De acolo am o inima de argint pe care inca o port. Si au trecut vreo 10 ani de atunci. Probabil ca schimbarea care imi rupe sufletul mai mult decat oricare alta (desi schimbari se tot fac acolo) e Rodica. Si asta pentru ca acolo am eu una din primele mele amintiri si de fapt, prima amintire gustoasa: prima inghetata (pe care o tin minte) de lamaie. Stiu ca nu mi-a placut prea tare gustul de coaja de lamaie, dar era buna si cupa in care era, era ca paharele de coniac ale lui tata.. iar barul din fata mea era atat de inalt si de intunecat, scaunul meu era de piele si era mare.. iar geamurile inguste nu lasau sa intre caldura si nici lumina. Era frumos acolo, nu stiu de ce a trebuit sa fie totul schimbat, sa devina inca un chiosc cu vanzatoare acre si sictirite pe care le-as lua la bataie de doua ori pe zi si-odata la amiaza.. ( ok, exagerez, da’ m-au enervat ultima data cand am fost acolo)

Nu sunt zarnesteanca pana in maduva oaselor. Adica nu apar oraselul meu pana la ultima picatura de sange. Ca stiu ca e totusi un oras mic, in care nu poti face nimic interesant, un cinema aveam si noi pe vremea lui ceasca si a decedat si ala.. Avem doar padurea mai interesanta, in rest, totul s-a schimbat, copacii taiati, casoaie inestetice aparute ca ciupercile dupa ploaie pe Papa Dima sau in spatele blocului la mine => strica vederea spre padure. Mai ales ca proprietarii au ramas fara bani si nu mai pot continua uraciunile alea. Deci arata si mai inestetic. 

Deci nu, nu-mi e dor de Zarnesti, cu atat mai putin de zarnesteni.. eventual de padure si ce a ramas din ea, de muntii pe care ii vedeam in fiecare dimineata si.. deh, mi-e dor de Brasov pana la urma, oricat de zarnesteanca sunt, e mai usor de spus ca sunt brasoveanca si ca stiu Universalul doar de cand a devenit Star, ca strazile le stiu dupa numele lor nou si ca sensurile unice sunt problematice pentru mine. Nu ma intereseaza parcul din Centrul civic si nici nu ma incanta noile cladiri aparute; faptul ca liceul a devenit de un roz insuportabil imi face greata, la fel ca gardul ce a aparut in jurul lui.. am profitat totusi de leaganele de acolo, anul trecut.. 

Sunt multe de spus, mai greu sa fac ordine in amalgamul de ganduri ce vin cand ma gandesc la casa.. mai ales ca nu as sti din ce capat sa incep, de la alee sau de la Celuloza, de la Papa Dima sau de pe Drumul Poienii.. de la Tohaneni incoace sau de la Zarnesteni.
Probabil ca am luat prea multe de la tata, uneori as vrea ca unele lucruri sa nu se schimbe, sa ramana asa, sa ma simt in continuare in siguranta, sa imi regasesc Sanctuarul, oriunde ar fi el. Iar cand il pierd, imi pierd reperele, iar amintirile si regretele raman singurul mod de a ma orienta. 

Comentarii
  1. ai scris asa de frumos incat am citit dintr-o suflare :) mi-am reamintit si eu cum era „candva” prin locurile natale… de care mi-e tare tare dor….

  2. banal nu poate fi… amintirile incarcate de emotii si nostalgie sunt originale pt ca fiecare existenta este originala

    alambicat… poate :D insa depanarea amintirilor presupune imagini de-a valma care se rotesc si se ciocnesc…

  3. LZ spune:

    Ce frumosi vorbesti de locurile tale de suflet!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s