Oameni: Tata

Posted: Iunie 15, 2009 in Siruri

Pe tata cred ca l-am considerat intotdeauna un pic misogin.. „Eh, voi, fomeile, ce stiti?” sau „Imediat „tati, s-a stricat” da’ ce, s-a stricat singur? „.. pe langa glumele de rigoare, cu noi.
A fost singurul barbat in casa, de-aia considera ca noua ne revine curatenia si mancarea; facea cumparaturile, in schimb.. sambata dimineata acolo pleca si daca nu se oprea la varu-su, se intorcea destul de bine, cu preturile uitate, bineinteles.

M-am inteles mereu bine cu el.. avem cam acelasi mod de gandire si poate d-aia sunt si eu relativ misogina. In acelasi timp sunt si feminista, deci.. nu are neaparat vreo relevanta.
Nu mi-a fost niciodata rusine (nici nu as avea de ce) sa spun ca e „impiegat de miscare”. Da, cu un al doilea „i”. Pentru mine a renuntat la un loc de munca destul de bun, ce i-ar fi permis sa avanseze, dar cum mamaie nu vroia sa aibe grija de mine.. s-a mutat la 6 martie si facea cu schimbul, cu mama. Ma simt vinovata pentru asta, dar nu mi-a reprosat-o, nu a spus-o niciodata cu repros. Si-a asumat intotdeauna deciziile.

Ii seman din prea multe puncte de vedere ca sa nu ne intelegem bine. ( Si in plus, cineva a spus ca mergem la fel.. ca un sarpe. La care Lavi a zis „cred si eu, daca nu indoi genunchii aia cand mergi”. Eh, dar merg ca tata.) Cu diferenta ca el e mai calm. Nu in situatii de criza.. adica stiu ca el e, dar eu nu stiu daca sunt, depinde, probabil. Facem glume la fel de proaste si glumim bine impreuna.. ca uneori scapa o palma mai tare decat vroia, sa ii articulez si eu una, la fel, mai tare decat intentionam, trece.

La fel cum au trecut si metodele corectionale. Nu am fost niciodata de acord cu ele. Nu am nici intentia sa detaliez; am crescut, aia e, aia a fost. Nu am apreciat, de nici o culoare, dar probabil e mai bine decat ce facea tataie.
De la ei doi am prins gustul cartilor.. nu am fost precoce, dar am inceput sa le citesc, rapid, pe sub banca. M-a certat cand a aflat de abonamentul la biblioteca si mi-a spus ca am destule carti acasa. Nici in ziua de azi nu le-am citit pe toate. M-a enervat ca m-a obligat sa citesc Tiganiada si poate de-aia nici nu mi-a placut. Dar in general era o placere sa vorbim despre carti si despre orice altceva, sa simt ca am o parere si el o poate asculta.

El m-a dus in spate ani intregi si ma tinea in palma cand eram la camin (5-6 ani) si m-a tinut pe genunchi pana.. mereu. El ne sacaia sa il luam doar de un deget, nu de toata mana si ne mustra daca schimbam mana trecand prin spatele lui. A fost mereu mai darnic decat mama… s-a jucat cu noi cand mama era ocupata si ne-a invatat destule, dar stia sa ne trimita la ea cand era vorba de franceza sau de desen.

Stie sa faca cea mai buna crema de zahar ars. Face cafea buna, dar o prefera pe-a altora. Stramba din nas cand mancam prea sarat si i se face gura punga de la zarzane (corcoduse), mere, prune… verzi.

Ne-a invatat (impreuna cu mama, cum altfel) sa impartim. La mine s-a prins mai greu, am fost scorpie (de unde si convingerea lui ca eu sunt Scorpion, nu Capricorn; „ee tot un drac!” ) dar am stiut dup-aia sa intrebam inainte de a termina ceva.. chiar daca stiam ca ei o sa spuna, by default, sa mancam noi. Si o spuneau asa de convingatori ca ii credeam, dar stateam langa ei si mai intrebam o data daca nu vor.

Cu tata am prima amintire. Pe scari, venind dinspre Marii (pe atunci, Alimentara parca..) Ma tinea de mana. Restul, cred ca am visat sau am inventat.. amintirile mele incearca sa umple gaurile. M-a tinut mereu de mana.. A incercat sa ma ajute de cate ori a putut si nu a uitat niciodata. A facut mereu cat a putut, iar acum, ii pare rau ca nu a facut mai mult. Si il cert. Pentru ca altii au trisat ca sa se descurce, el s-a descurcat, cu greu, dar cinstit. El vede asta ca fiind prostie.. Dar sunt sigura ca ar face exact la fel lucrurile daca ar fi sa o ia de la capat.

Tata scrie frumos.. iar semnatura lui e pe paginile cartilor lui. Sigur m-ar certa.. sunt cartile noastre, nu ale lui, ca doar pentru noi le-a luat.
Nu ne-a interzis fumatul.. asa ca nu am fumat.


Sunt mandra de tata. Sunt mandra de educatia pe care ne-a dat-o. A facut doar liceul.. putea sa faca mai mult, dar circumstantele nu i-au permis. Numai ca ce ne-a invatat nu se gaseste in carti.. Desigur, nu am un limbaj elevant, de burgheza. Si nici nu vorbesc neaparat frumos sau corect. Dar am bun simt. E usor contracarat de scorpia din mine ce functioneaza pe principiul „ce tie nu-ti place altuia nu-i face” si ma impinge sa injur cand sunt injurata, sa dau cand sunt lovita.. etc..dar consider ca am totusi bun simt, ca stiu cate ceva despre viata, pentru ca tata a fost acolo.

El ma corecteaza si ma mustra cand imi scapa cate-un frantuzism si ma simt mai prost decat in fata oricui altucuiva.

Sunt multe de spus despre tata. Nu stiu daca vroiam sa ma marit cu el cand eram mica.. acum e clar ca nu as vrea. Pentru ca il prefer ca tata, e mai bine asa. Asa il stiu de 25 de ani si sper sa-l mai stiu o vreme.. tot ca tata meu. Pe care-l iubesc, tare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s