I judge

Posted: Iulie 28, 2009 in Aberatii

Because I can, because I want, because.. why not?

Ah, da, nu e frumos. Asa, si? Nu o fac in public si in uneori imi mai si schimb parerile, pentru ca nu le am batute in cuie.
In general judec ce nu imi place, iar cei care ma cunosc stiu ca sunt multe lucruri ce-mi displac mie, desi, pot spune ca sunt usor de multumit.

Da, am judecat-o pe blonda de ieri cand am spus, printre altele, ca gura ei data cu creion roz o face sa arate ca si cum tocmai ar fi supt..
Sau cand spun ca profa mea de engleza (fosta, sper), Frenkiel (nu-mi e jena sa ii dau numele, nu e vina mea ca e asa cum e si stiu ca nu sunt cu nimic mai buna facand asta, dar nu e vorba despre mine inca) e idioata, cretina, proasta si imbecila, plus alte nume.. Pai da, ca in momentul in care considera ca tema mea e notata mai prost decat cea a unor colegi care leaga cu greu doua cuvinte in engleza, sau tema facuta de o alta profa de engleza, e notata cu mult sub a mea… sau cand ne da la examen exercitii ce nici la CAPES (echivalentul licentei, daca nu ma insel) nu se dau.. nu ii pot spune altfel. Da, as face mai bine ca ea, nu as pretinde ca stiu ceea ce ma depaseste si nu as face afirmatii nefondate doar pentru a arata ca in calitate de profa sunt mai tare.

Ii judec pe toti mitocanii ce: pun picioarele pe scaune, trec ca boii pe undeva, fara sa bage de seama ca au lovit diverse persoane, se opresc ca vitele la bunica, in mijlocul ulitei de trebuie sa mergi pe strada ca sa nu deranjezi, nu stiu sa se comporte omeneste cu ceilalti, arunca hartii si alte deseuri pe jos, cand au destule cosuri de gunoi. Si ii judec tocmai pentru ca eu nu sunt asa si pentru ca duc o lipsa totala de empatie in cazul lor. Da, am trecut prin spatii stramte si am calcat persoane pe picioare, dar m-am scuzat, nu am continuat, ca vita. Nu, nu am aruncat nimic pe jos.. cel putin nu de cand sunt aici si sunt invatata de cativa ani buni sa tin in buzunar hartiile, ca nu-mi cad mainile pana la urmatorul cos de gunoi. Iar mama m-a invatat sa nu pun picioarele acolo unde altii o sa se aseze, ca nu e politicos.
Am momente in care sunt o adevarata scarba si de o afurisenie incredibila, dar trebuie sa ma fi starnit ceva, adica persoana pe care ma razbun. Ca in general imi las nervii acasa sau la munca, nu ii iau cu mine.. sau nu pentru a-i tranti in fata necunoscutilor.. prefer sa ma plang in fata prietenilor, e mai bine, din motive economice.

Imi judec si colegii ce vorbesc in ore, sau intarzie si fac un rand intreg sa se ridice pentru a le permite lor sa se aseze langa cei mai buni prieteni cu care vor vorbi pe tot parcursul orei. Nu imi plac nici aia care invata pe de rost. Recunosc, e un pic de gelozie acolo, pentru ca eu sunt incapabila sa invat pe de rost.. stiu lectia, in linii mari, inca de la predare, dar nu o pot recita nici daca o citesc de 100 de ori. Dar in afara de faptul ca ma deranjeaza ca ei pot si eu nu, ma enerveaza si-mi vine sa le zic de dulce, cand se plang ca nu au luat note destul de mari. Cunosc un exemplu adica.. era la un examen la care trebuia sa stii mai mult decat sa scuipi lectiile.. trebuia sa gandesti un pic, iar Sobolanului nu i-a convenit cand a vazut ca nota acordata coincidea, dupa standardele profului cu a celor care nu prea au ce cauta in Psiho. Si atunci am fost fericita ca am creier in stare sa faca mai mult de a repeta.

Nu mai stiu pe cine judec.. probabil cam tot ce nu imi place si nu imi convine, asa cum e normal si eventual mai si jignesc prin observatiile (interioare) mele. Si-mi pare rau, ca nu e bine si nu e frumos. Incerc (oare?) sa ma calmez, sa ma vindec, sa trec peste mizerii de genul asta si sa las lumea in pace. Dar nu-mi prea iese. Poate cu timpul.. ca vointa am.

Ah, da, cum am putut uita? Imi displac, da’ rau de tot, aia care se lauda cu cat au platit pe un cadou. Si spun asta persoanei interesate, adica cel care primeste cadoul. Atat de putin conteaza pretul (pentru mine) incat daca imi spui cat a costat, risti sa il primesti inapoi, poate iti place mai mult. Sunt o persoana zgarcita, dar nu ma intereseaza sa stiu sau sa spun cat costa ceva oferit, e de prost gust. Si da, ii judec pe cei care o fac, consider ca nu sunt siguri ca ce au luat e destul de bun si pun pretul la inaintare, sa nu te poti plangi de cat de urat sau neinteresant e cadoul, doar a fost scump!
Nu am intalnit, dar daca exista oameni ce insista sa primeasca un cadou pentru ca si ei au oferit unul, ma enerveaza.

Daca tot e vorba de cadouri, sa zic si de zile de nastere. Eu (da, eu sunt in centrul atentiei) nu mentionez ziua mea de nastere, adica gen „mass: maine e ziua mea, sa nu uitati sa-mi spuneti la multi ani!!!!! scz de mass”. Pentru ca apreciez surprizele (placute de preferinte) si prefer sa stiu ca cineva si-a amintit sau s-a uitat pe carnetelul cu zile de nastere si a vazut ca sunt si eu acolo. La fel nu mentionez ca a fost.. pentru ca desi as vrea ca uitucii (importanti) sa se simta prost, prefer sa o fac intr-un mod mai subtil, asta e usor batator la ochi si ar fi prea usor asa. Si da, recent a fost unul din „amicii” mei care mi-a trimis mesaj (nu stiu daca a fost mass) cu „azi e ziua mea!!!” scris cu majuscule. Nu am avut tupeu sa ii zic ca mi se rupe si ca ma deranjeaza vizual, ca intre a fi sincer si a fi mitocan, nu e mare diferenta.

Da, eu retin zilele de nastere. De-aia ma oftica cei ce nu o fac, mai ales daca sunt (relativ) importanti.Cum am zis, totul e in functie de mine, ca doar eu vorbesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s