Ati intalnit extraterestri?

Posted: August 18, 2009 in De-ale altora

O noua poveste, din aceeasi carte, a lui Alexandru Chiriacescu.

Intr-o seara, citeam o povestire despre.. nu, n-aveti cum ghici.. despre, inchipuiti-va, despre extraterestri. Isi imagina autorul ca niste fapturi venite in vizita dintr-un ungher indepartat al cerului ne tot dau tarcoale. Si pentru ca nu prea stiu exact ce e cu noi, pamantenii, le e teama sa facem cunostinta asa, direct. Cum credeti ca procedeaza atunci? Se transforma in oameni. Adica isi prefac infatisarea si se amesteca printre noi, ca sa ne observe mai bine. Numai ca, necunoscandu-ne bine obiceiurile, se comporta uneori ciudat, iar cand sunt nevoiti sa „discute” in limba lor cu planeta de unde au venit, atunci, gata, in timpul „discutiei” nu mai aud si nu mai vad nimic altceva. Asa ca, eroul povestirii, un detectiv istet si curajos, ii depisteaza imediat. Numai ca nu-i poate prinde, pentru ca extraterestrii astia, cum simt ca se afla la ananghie, dispar. Dispar pur si simplu! Asa ca un fum.
Cu toate periperiile imaginate de autor, povestirea mi s-a parut, drept sa va spun, o aiureala. Dar, ma rog, altora poate le place!
Tocmai inchideam cartea, cand Alexandra, care isi terminase lectiile si se invartea cam fara rost prin casa, ma observa si incepe sa ma interogheze:
— Ce carte e aia, tati?
— O.. asa, un fel de povestire.
— Despre ce?

N-am de lucru si-i spun. Atat mi-a trebuit. Va dati seama ce-a urmat! O ora de conversatie: ce sunt extraterestrii, de unde-ar putea sa vina, ce ar crede ei despre noi, ce am crede noi despre ei, cum ne-am putea intelege unii cu altii.. si inca o mie de chestii cu care si-au batut pana acum nu stiu cati savanti. ( In orele lor libere, presupun. Cand n-au ce face. Sau or fi avand si ei pe-acasa cate o Alexandra care sa-i sacaie cu intrebari? Cine stie! )
— Gata, Alexandra, inchei eu discutia, care ameninta sa devina interminabila. Du-te la culcare.
— Numa’ un pic, tati! Tu crezi ca extraterestrii astia.. exista?
— Eu, hm!.. Nu prea.. nu prea cred. In orice caz, deocamdata, n-avem nici o dovada ca ar exista.
— Ba, eu cred ca exista, afirma hotarata Alexandra, dupa cateva secunde de gandire.
— Ei, poftim! Ai observat tu vreunul?
— Nu.. dar..
— Cand o sa vezi vreunul, sa-mi spui si mie. Pana atunci te rog s-o stergi odata la culcare, ca maine dimineata iar trebuie sa trag de tine sa te trezesti.
Si Alexandra a plecat, in fine, cam fara tragere de inima, meditand probabil, in continuare, la problema extraterestrilor.

Dupa vreo doua zile, o vad ca vine la mine preocupata.
— Tati!
— Da, draga mea.
— Tati, vreau sa-ti spun ceva. Da’ sa nu razi de mine.
— Nu rad, Alexandra. Iti promit.
— Tati, mai tii minte povestirea aia cu extraterestri?
— Desigur.
— Ei bine! Am descoperit un lucru extraordinar. Il stii pe Icã?
— Care Icã? ma straduii eu sa-mi amintesc.
— Icã…! Vasilicã…! Dobrescu I. Vasile.. incearca fiica-mea sa-mi ajute memoria. Care sta in banca a doua de langa geam. Si creste porumbei..
— In banca? facui eu ingrozit.
— Ei, in banca! Acasa! Ti-l amintesti?
— Parca. Eu un baietel, asa, blond, ciufulit si cu pistrui pe nas?
— Asta e, se bucura Alexandra. Vezi ca-l stii!
— Ei, si ce-i cu el? Pare un baiat de treaba.
— Da, pare. Vrei sa-ti spun ceva? Da’ sa nu razi.
— Nu rad, am asigurat-o eu solemn, ti-am promis.
— Atunci asculta. Stii ce-am descoperit? Icã e un ex-tra-te-res-tru, silabisi Alexandra ca sa fie mai convingatoare.
— Hai, Alexandra, fugi de-aici! Ce gluma-i asta?
— Ai zis ca n-o sa razi!
— Pai nici nu rad. N-are nici un haz ce spui. Cum o sa fie Icã extraterestru?
— N-o fi avand haz, da’ eu asa cred. Uite, sa-ti spun. N-ai citit tu in povestirea aia ca extraterestrii se comporta uneori asa.. ciudat..?
— Ba da.
— Pai vezi? Uite, Icã a venit ieri dimineata la scoala si, in curte, aia mici dintr-a-ntaia facusera „randul” si asteptau, cuminti, sa intre in clasa.
— Ei si?
— Ei, si Icã a trecut pe langa ei si i-a dat unuia o castana, asa, degeaba. Stii ce-i o castana?
— Cum sa nu stiu!
— Da’ nu castana din copac!
— Dar de care?
— „Castana” de-asta.. cum sa-ti explic.. tii degetele asa.. imi arata Alexandra, si le apesi asa, pe cap. Pe capul altuia.
— Aha, ma dumirii eu, amintindu-mi de anii departati ai copilariei si de anumite glume proaste pe care le credeam necunoscute de tanara generatie.
— Da, continua Alexandra, si dupa aia i-a tras altuia ghiozdanul din spate, de era sa-l tranteasca pe jos. Tot asa, degeaba.
— Si?
— Si s-a stricat tot „randul”, si a iesit o invalmaseala de a trebuit sa intervina tovarasa invatatoare de serviciu.. Spune, nu-i ciudat?
— Hm!…
— Da. Si n-ai zis tu ca aia, extraterestrii, dispar uneori, asa, dintr-o data, de nu-i mai vede nimeni? Ei, duminica trecuta, cand am fost la munca patriotica in parcul de langa scoala, Icã a disparut.
— Cum a disparut?
— Asa a intrebat si tovarasa. Numai ca el a disparut, pur si simplu. A venit dimineata, s-a fugarit vreo zece minute prin parc cu Andrei si Mihaita si, pe urma, nu l-a mai vazut nimeni. Parca a intrat in pamant.
— A disparut zici! Hm! Da’ eu tot n-as crede ca Icã e un extraterestru.
— Nu crezi tu, da’ vrei sa-ti spun ceva? Si tovarasa banuieste chestia asta.
— Cum asa?
— Sa vezi. Azi, la ora de geografie, dansa ne explica prin cate tari trece Dunarea. Si Icã, in timpul asta, se uita asa, pe fereastra si n-auzea nimic. Probabil ca tocmai ii spuneau ceva alti extraterestri. Tovarasa, precis, si-a dat seama. I-a pus o intrebare si Icã… a tacut malc, fiindca habar n-avea despre ce era vorba. Stii ce-a zis tovarasa atunci? „Dobrescule, parca esti cazut din Luna”. Vezi ca Icã e extraterestru?
— Mda.. da’ poate ar fi bine sa mai aseptati, sa mai cautati alte dovezi.. Ce-ar fi sa stati de vorba cu Icã?
— Cum sa stam de vorba? Ce, crezi ca extraterestrii astia ar marturisi ei ca sunt extraterestri? Nici vorba! Si Alexandra isi tuguie buzele, aratandu-mi ca se opune cu toata hotararea unei discutii, asa, de la om la om, vreau sa spun, de la om la extraterestru.

………………………………………………………………………………………………

Dupa cateva zile, o vad ca vine imbujorata la fata si-si tranteste repede ghiozdanul:
— Tati, ai avut dreptate. Am tinut azi o adunare de detasament. Am discutat despre Icã. Nu e extraterestru..
— Nu?!
— Nu. E numai un pic cam lenes.. si cam dezordonat… asa a zis si tovarasa… si el a rosit tot. Extraterestrii nu stiu sa roseasca, nu-i asa? Si n-a disparut, ca nici n-avea unde. Si a promis ca n-o sa se mai repete.. In fond, nu-i un baiat rau, Icã asta.
……………………………………………………………
Da. Cam asa a fost cu „extraterestrii”. Care e concluzia? Pai, simplu! Daca aveti vreo banuiala ca vreun extraterestru s-a strecurat in clasa voastra, puneti-l in discutia detasamentului. E o proba sigura. Si daca roseste…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s