Oameni: Silvia

Posted: Noiembrie 22, 2009 in Siruri

Mi-am dat seama ca desi am mentionat-o, nu am vorbit niciodata despre sora-mea, ca lumea. Mi-am dat seama.. vorba vine, ca de fapt a trebuit sa ma uit peste posturile din ultimele luni.. Nu am reusit sa scriu si probabil nici nu as fi stiut ce sa zic, daca era sa scriu dupa program. Mi-a amintit de altfel chestii pe care le-am uitat.. partial sau complet. Incepe sa ma ingrijoreze cantitatea de lucruri uitate de cand eram mica..

Deci da:

Silvia, Silviuta, Silvi, sor-mea, Buli, Inda… Parca atat. Ajunge, nu?
E sora-mea, cea cu care am crescut si de care multe amintiri sunt legate. Ai mei.. ai nostri, au incercat sa fie parinti buni si au reusit. Cred ca aici intra si faptul ca au incercat sa ne trateze la fel, sa avem la fel de multe avantaje si sa fim pedepsite la fel, daca era greseala comuna. Nu cred ca trebuie sa fii dus prin facultati ca sa intelegi si sa faci asta.. ai mei au reusit, dar se pare ca multi altii nu au reusit, nu i-a dus capul.

Pe motiv de varsta sau doar refulare importanta, nu mai stiu cum eram inainte de 6-7 ani si chiar si din perioada aia am putine amintiri. Deci nu stiu cum am primit venirea sora-mii, cum am reactionat. Singura marturie din perioada aia (pozele de Craciun, zilele de nastere, nu se pun) e o caseta in care ma aud vorbind… Nu mai stiu tot dialogul, dar „shineeeee” era pentru ca vedeam, se pare, sanul mamei mele, cat alapta chestia mica pe post de surioara. Mama imi explica, frumos, ca nu e rusine, ca Silvia papa. Nu am cum deduce mare lucru de acolo, dar cred ca relatia noastra a fost normala, parintii nostri avand un rol foarte important in privinta asta.

In general, la zilele de nastere, cand isi amintea cate un membru al familiei, sarbatorita primea un cadou, iar sora primea si ea ceva. Eh, asa au fost si ai mei, asa au facut mereu, sa fim egale. Am avut aceleasi haine, de multe ori: fustitele facute de mama (ma gandesc la cele albe cu inimioare rosii, din panza.. ca sa le putem diferentia, mama pusese buzunarele diferit), caciuli (de culori diferite, eu fiind cea care avea dreptul la albastru), sepci, pantaloni, fulare, pijama, jucarii, dulapuri.. la fel. Ce putea sa aiba una, avea si cealalta.
Tin minte combinezoanele rosii.. cat de mandre eram! Si da, tricourile cu matze.. uitasem de ele.. la un moment dat erau atat de purtate ca se vedea prin ele si tragea mama de noi sa le arunce, dar na, semanam cu tata oleaca. Au fost si salopetele.. numai ca eu am reusit rapid sa o diferentiez pe a mea de a ei..
Bineinteles, cand am avut dreptul la cadouri diferite si ale ei erau mai faine ma suparam.. asa cum am facut-o la o zi de nastere, in 2002, cred. Ma ofticasem rau de tot: eu trebuia sa invat la biologie, nu ma iubea nimeni (probleme de adolescenta, da?), relatia cu ai mei scartaia de aproape un an si.. colac peste pupaza, ziua de nastere a sora-mii, la care a venit lume si a avut parte de cadouri dragute, iar eu… nimic. M-a certat tata ca pun bot, ca nu e frumos din partea mea, dar deh, ce sa-i explici scorpiei?

Am fost mereu cea mai afurisita si continui sa fiu. Rautacioasa, uneori chiar si zgarcita, de unde si porecla de „braneaca” sau „onigoaie”…
Ea a fost mereu cea draguta, o adorabila si sufletista. Si ma flateaza mereu, ne iubeste, orice ar fi… Da, ea e cea draguta, cea care nu merita sa sufere atat…

Ne-a povestit mama, dar ori am adaugat eu imaginile, ori le tin minte, de parca ar fi adevarate.
Eram in fata Alimentarii, pe bancile de sub salcii, iar sora-mea a vazut o tanti.. sau tanti pe sora-mea, nu stiu. Eh si tanti i-a dat o napolitana, la care sora-mea, ingeras blond, bucalat: „Da’ lu’ Lela, nu-i dai?”
Cum se gandeste ea mereu la mine…

Se pare ca semanam foarte mult fizic. Nu am vazut niciodata asemanarea. Poate tocmai pentru ca ai nostri ne-au crescut ca pe niste gemene. Asta a facut-o, probabil, sa creasca mai repede..

Fiind bolnavicioasa (nu stiu, sincer, cum a putut sa adune atatea) ai mei au stat mai mult pe langa ea.. si cum eu eram mai mare si mai responsabila (teoretic) trebuia sa inteleg. Cred ca am fost mereu geloasa pe ea… Au si fost dati cand dansa profita, iar cand a mai crescut, mi-am permis, in calitate de sora mai mare, sa o trag de urechi si.. am fost magulita sa vad ca merge cand o cert eu, desi ai mei nu prea mai aveau ce face..

Sa avem aceleasi cadouri, a fost o treaba inteligenta. Chiar daca diferenta de varsta era cat de cat mare, nu puteam vrea cadoul celeilalte si in plus, erau pe gustul nostru. Cred ca razboiul de tesut l-am pastrat pana acum cativa ani.. si inca mai avem (daca nu le-au dat ai mei) papusile.. negrese, micute, a mea mai mult creola decat neagra. Le spalam cu bucati de burete (luate de pe afara, probabil) frecat de sapun, fara sa ne vada careva. Le-am tuns.. le-am facut hainute, aveau cazi de baie (din cadourile de Craciun, daca nu ma insel, era doar una, a sora-mii, de la gradi).. eheee.

Avantajele de a avea o sora? Nici nu as sti de unde sa incep..
Nu am dormit niciodata singura. Uneori ne luam in brate si faceam cu randul (ca mai in orice situatie): o saptamana una la margine, o saptamana cealalta, o zi una „tinea mana”, o zi alta (adica tineam bratul intins sub capul celeilalte), patul, cand il faceam, tot cu randul, cand eram la bunici, ne certam care sa doarma cu bunica mai intai sau care sa mearga dupa pasari (in mod ciudat, daca ne bateam sa dormim cu bunica, eram ingaduitoare si o lasam mereu pe cealalta sa mearga dupa bestii), cand ceream voie afara.. la fel. Am fost invatate ca suntem egale, ca suntem iubite la fel de mult, asa ca, incercam sa ne comportam ca atare. Echilibrul a existat mereu, dar mai mult in sensul ca eu eram mai negativa decat ea.. iar ea, compensa.

Cred ca suntem la fel de plangacioase.. Ne descurcam la fel de bine sa mesterim cate una, alta.. Cred ca niciuna nu se descurca cu orientatul.. Stim sa fim enervante. Gusturile muzicale nu-s chiar asa de indepartate. Ea mananca mai putin sarat decat mine si probabil ca ii place ciocolata un pic mai mult decat mie.
Dar ne place in mod egal sa mancam corcoduse verzi (daca e si tata prin preajma, cu atat mai bine, radem de el cat ne injura si inghite in sec) sau prune. Si adoram cam tot ce face mama bun (prajituri & co adica). Iar la bunica suntem la fel de extaziate in fata unui bors de fasole, a rosiilor murate… si nu mai zic ca mi-e foame.
Ne plac animalele la fel de mult, si ni-s la fel de scarbosi paianjenii.. Iubim caii, desi nu am avut niciodata si am vazut prea rar, ne place destul de mult prin padure si cred ca muntii o sa ne ramana mereu dragi, ca-s ai nostri.

Cred ca scriem la fel de urat. Diferit, dar urat.
Nu ne plac cartile la fel de mult si nici limbile straine.
Stim amandoua sa fim copii (razgaiati) si ne sta bine, mai ales cand suntem impreuna.

Ne-am batut. Ea era sa-mi scoata un ochi, iar eu, sa o las fara nas.. si cred ca eu am fost cea care i-a rupt mana cand era mica. Ne-am certat, ne-am spus diverse chestii urate.. inca ma mai enerveaza si-mi vine sa ii dau una! Dar cand ai nostri se certau sau ne pedepseau, eram cele mai bune prietene din lume si ne aruncam priviri cand treceau ei pe langa noi, cand auzeam cate ceva, impartaseam cu cealalta si ascultam amandoua la usi.

Mai tii minte data cand am vrut sa le facem o surpriza? Cand mama revenea de la tara si tata a mers pana in Brasov sa o aduca… iar noi am inceput sa facem clatite, dupa nu stiu ce reteta si ne-a iesit mai degraba un pandispan prajit, cu chiu cu vai.. Ma simteam ca in povestea Alexandrei si galustile cu prune.
Dar cand ne intorceam de la tara si eram in compartiment cu un oarecare blond? Sau blondul de la tara, Ionut, parca.. Ce gusturi aveam!!
Plimbarile prin cartier, sunt mai recente, deci nu ai cum sa uiti si nici nu intram in detalii, da? ca mi-ar fi rusine de anumite persoane…
Fundatia, tot ce tine am descoperit-o si am scris impreuna, fara ca cealalta sa vada… am castigat amandoua cate ceva, dar cred ca Mircea a fost cel mai important privilegiu de la Fundatie. Am avut amandoua de castigat… Si in plus, asa am inceput sa descoperim si Zarnestiul.
Mai stii cand venise mamaie sa stea cu noi pentru ca ai nostri erau nu stiu unde si ne-a citit o poveste? Stateam in pat cu capul inspre usa si era lumina aprinsa pe hol.. In seara aia Luiza inundase (sau credea) vecinii, ca uitase un robinet deschis..
Pe cat pariu ca razi daca-ti amintesc de data cand eram la tara cu Cristina si Ancutza si ne-am dus sa ingropam papusa, ca sa vina ploaia? Dumnezeule, cat de ridicole eram! Si am facut juma de sat asa!! Slava domnului ca nu trebuia sa fim goale, cum se practica in alte zone si doar trebuia sa ne facem ca plangem…

Probabil ca prima amintire cu tine, daca nu e inventata.. e cea cu tanti cu napolitana, dup-aia ar fi datile cand ieseam cu patura in fata blocului (asta-i avantajul de a avea o sora: nu ai nevoie de prieteni, sora-ta nu se poate supara pe tine si daca iese una din casa, iese si cealalta, ca vrea, ca nu vrea).. iar ultima? As prefera sa fii tu cea care are ultima amintire cu mine, si nu invers.
Sa stii ca inca visez ca suntem la leagane si trebuie sa ne ducem in casa.. Numai ca lucrurile se complica mereu, gradinile devin mai mari si mai urate.. Si inca ma mai ia cu dor de casa, de tine.. de voi..
Nah, nu am crescut repede, am avut chiar norocul sa crestem incet si frumos, am avut o copilarie.. fara Barbie si fara Lego; nu am avut puzzle, ci am avut cuburi si discuri; am avut papusi putine.. dar am avut o sora cu care sa impart cam tot ce am avut (inegal, dar macar nu te puneam sa alegi intre partea mai mica sau nimic…)

Te iubesc, mâtzule!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s