Momente (ne)placute

Posted: Septembrie 18, 2010 in Adult life

Sunt genul de persoana ce are tendinte sinucigase. Sau mai degraba masochiste. Am perioade in care ma lovesc in continuu de obiecte, de persoane.. de orice mi-ar putea provoca vanatai necunoscute. Nu ma deranjeaza, ma amuza mai mult decat orice. Si ma gandesc ca prefer sa ma tai cu o bucatica de hartie pe care abia am atins-o decat sa-mi bag un cutit in mana.. sau prefer sa alunec si sa-mi stea inima, crezand ca o sa dau cu capul de ceva, decat sa cad de-adevaratelea si sa imi rup ceva. Imi spun ca uneori compensez.. mai multe prostioare in loc de o gafa.

Numai ca tura asta probabil am fost cuminte prea mult timp. Miercuri reusisem sa plec la timp de acasa. Si am zis ca ar fi cazul sa mai si cobor pe scari si nu cu liftul.. cum s-a intamplat des fie sa intarziu, fie sa am tocuri (sau ambele) am luat des liftul. Ghinionul a facut ca doua trepte inainte de a termina etajul 8 (eu fiind la 10), am vrut sa scot telefonul din geanta si am uitat, ca niciodata, sa ma uit la scari. Ceea ce a facut ca am ratat o scara, am picat in fundulet (nu, nu era pe moale) si cu una bucata glezna sub mine. Minunat, mi-am spus. Durea ca naiba, dar am reusit sa ma ridic, sa iau liftul si sa merg pana la autobuz. Nu ma sacaia asa tare.. dar nu era tocmai confortabil sa suport acceleratile si franele soferului (putini is soferii de autobuz ce conduc bine; si parca ii nimeresc numai cand sunt asezata).

Desi mancasem, incepea sa mi se faca rau. Totul se invartea in jurul meu, incepusera sa mi se impaienjeneasca ochii. Anunt consortul (cuplu modern, dis de dimineata, ne vorbim prin sms-uri) si el imi ordona sa ies din autobuz. Asi! Doar mai am o statie, ies atunci. Dar distanta dintre ultimele doua statii e mai lunga si nu prea draguta… Ochisem un loc, pe un scaun cu strapontine, dar cum nu mai vedeam, eram cat pe ce sa ma asez pe o femeie.. s-a ridicat, nu stiu cat de ofuscata era, dar probabil privirea mea vida si tenul translucid au facut-o sa se ridice fara sa spuna nimic si un nene mi-a tinut scaunul. Eram la doi pasi de lesin. Stiu pentru ca am mai facut asta acum doua luni.. si inca eram intinsa. Nu conteaza.
Am inchis ochii, am incercat sa nu mai tremur… am asteptat sa treaca timpul, am iesit cu greu din autobuz. Pun piciorul jos… m-a sagetat ceva pana in creier. Si a reinceput sa mi se faca rau. M-am tarait pana la prima banca, sunat consortul si el a cautat doctori. Eu eram la numarul 16 pe strada… cu autobuze multe, langa o statie de metrou. Nu conteaza, consortul stia. Numai ca doctorul gasit era la 120 si ceva. Iar eu abia puteam merge. Asa ca a cautat altul, un anume Julien H. (nu dau tot numele, desi ar merita), undeva pe drumul spre casa. Asa ca traversez strada, incercand sa nu ma sinucid, pentru a lua autobuzul in directia opusa. Ma asez 5 minute, soferul ne anunta ca un alt autobuz pleaca inaintea alui nostru. L-am injurat de toti sfintii pe care mi-i putea aminti, pentru ca pentru a cobori din autobuz, trebuie sa ma sprinjin pe piciorul drept la un moment dat.. In fine, am reusit sa urc in celalalt autobuz si sa nu lesin pana la statia cu pricina. Adica am coborat cu o statie inainte, ca mi-am dat seama ca ar trebui sa scot bani. Teapa… am mers o statie pe jos.

Inainte de asta..
A trebuit sa sun la munci, sa anunt lumea ca nu o sa ma aiba langa ei si sa fie fericiti.
Eu: « salut, sunt Alex »
Vocea: « nu cunosc Alex »
Eu, rapid: « ok, Alexandra… »
Vocea: « nu cunosc nici Alexandra »
Eu, enervata: « Mourad, chiar nu e momentul »
Mourad, inocent: « ah, nu? de ce? »
Mourad e supervizorul, are un umor deosebit (de prost) si isi alege si momente cretine.
Ii explic ce s-a intamplat si el « pai eu ti-am zis ca durerea vine abia dupa! » protestez, ca nu mi-a zis nimic, dar el o tine pe-a lui « da’, ca niciodata nu il asculti tu pe Mourad! » …. no comment on that.

La nenea doctorul a fost cretin. Mi-a atins piciorul din varful degetelor, a prescris Diclofenac, doliprane si o atela si mi-a luat 22€. Sper din suflet ca stie sa faca mai mult de atat, dar are fobie de picioare.. sau de femei, ca a trebuit sa imi dau ciorapii jos si deci sa ridic un pic rochia si s-a intors cu spatele. Baiet simtit, nimic de zis, dar totusi… e doctor!

Deci, asadar si prin urmare (ei faceau comert pe mare)… stau acasa (« cuminte ») pana duminica, inclusiv. Iar miercuri trebuie sa ma intorc la munca, dar inainte am vizita medicala. Sper sa mai stau acasa o tura. Chiar daca nu imi place neaparat rolul de persoana infirma, nu ma deranjeaza sa nu ma enervez pe motive absolut cretine si absurde.

(nu, nu pun poze nici cu piciorul, nici cu piciorul cu atela)

Comentarii
  1. Dan spune:

    E bun un concediu medical, dar dupa unul de odihna si nu pentru ceva grav.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s