It’s all about T

Posted: Septembrie 12, 2011 in diverse

Dupa o idee originala © Denisa.

Singurul „ceai” pe care il stiam cand am ajuns aici, era cel de plante, deci infuziile pe care nu le prea bei din placere, cel putin nu la mine. Nu stiu de ce sau cand mi s-a facut dor, pofta de ceaiuri… Nu in Alès, in nici un caz, nu stateam sa incalzesc apa pe placa si-apoi la cat de ingramadit era locul ala, ma expuneam la riscuri de oparire. Deci in Nîmes, ceea ce imi si aminteam. Incalzeam apa pe aragazul electric (ugh, nu-mi vine sa cred ca l-am suportat 3 ani si ca nu am refuzat, ca altii, placerea unui aragaz adevarat) si beam ceai. Am bagat atat de mult din cel de coacaze ca acum nu il mai suport. Insa cred ca era si aia infuzie, sau un ceai foarte slab.

Inca tin minte cutia de ceai venit din Sri-Lanka. Era impletita, dreptunghiulara, tare frumoasa si evident, am cumparat ceaiul verde doar pentru cutie. Cred ca l-am aruncat cand ne-am mutat. Obisnuita fiind cu infuziile, lasam probabil pliculetul prea mult in cana si deci avea un efect asemanator cu cel al cafelei: tahicardie. Deci m-am lasat de sportul asta dupa vreo doua cani. Mai ales ca atunci nu cunosteam persoana ce avea sa-mi sugereze ca e mai bun cu niste lamaie si miere.

Ajunsa in Paris, in apartamentul mult detestat, in care inghetam de frig si ajunsa in perioada examenelor, am redescoperit ceaiul. Singura bautura ce ma tinea treaza si incalzita.

Donasem sange in octombrie 2007, venisera cei de la IFS cu dubita si am zis ca na, as putea sa merg, nu pierd nimic. Am mai donat de vreo doua ori, la Lariboisière; ultima data era prin iunie 2008. Mi-au trimis scrisoare ca am nivelul de fier/feritina mult prea jos si ca ar trebui sa vorbesc cu nenea medicul de familie. Zis si facut. Tanti mi-a vazut rezultatele si a facut ochi de broscuta, asa ca de atunci am inceput tratament cu fier. Care m-a tinut vreo doi ani si nu a prea mers.

O farmacista mi-a spus dupa cateva luni de tratament, daca nu chiar un an, ca nu am voie sa beau ceai cu o ora inainte si una dupa (sau doua ore?) ce iau fierul. Mi-a picat fisa, mi s-a aprins beculetul… cert e ca am inteles de ce fierul meu scazuse vertiginos in doar cateva luni.

Asa ca am incercat sa o las mai moale cu ceaiul, sa ma dau pe infuzii… Nu a mers, imi trebuia ceai, infuziile nu erau destul de puternice, erau prea apoase ( d’oh, stiu). Am si schimbat tratamentul si am incercat sa fiu cuminte, relativ. A mers. Cand am iesit de la doctor, care-mi spunea ca o duc bine cu fierul (desi nu eram convinsa) eram fericita: puteam sa beau ceai fara sa ma simt vinovata (nu ca ar fi ajutat la ceva). Deci am un an, probabil de cand am recazut in pacat.

Si ajung la partea cea mai importanta: descoperirea ceaiurilor. Daca inainte ma multumeam cu pliculete, am zis ca ar fi mai interesant (daca tot am ceainic) sa iau vrac; am luat de la magazine normale, stiam doar un singur magazin specializat si uitandu-ma in trecere la cani, mi-am spus ca in mod sigur preturile lor nu sunt pe masura bugetului meu. Asa ca am ramas la amestecurile Lipton, Earl Grey sau Orange Jaïpur.

Dar ma plictisesc repede… Si a venit scumpa sa ma salveze. Descoperise un site cu ceaiuri, si-anume Teatower. Cred ca din decembrie, amandoua am cheltuit in jur de 200€ pentru ceaiuri si/sau ceainice de la ei. Au foarte multe ceaiuri si am putut descoperi destule. Nu imi place maté-ul, e mult prea afumat pentru mine; unele amestecuri sunt ciudate, au cate un ingredient pe care nu il sufar si deci ma ia cu fiori, la propriu, cand beau, pentru ca nu imi place.

Tot la ei am descoperit si Rooibos-ul. Luasem deja din magazin, dar mi s-a parut teribil de dezamagitor, dar amestecurile lor sunt interesante de multe ori. Pacat ca nu ma ajuta sa beau Rooibos. Bine, macar nu imi tremura mainile, dar ma ia cu somn si cand incerc sa fac ceva, nu e tocmai util.

Datorita scumpei, iar, am indraznit sa intru in magazinul de ceaiuri pe care il vedeam destul de des (fiind in Châtelet les Halles, centrul comercial prin care ajung destul de des, chiar daca nu cheltuiesc nimic) La Compagnie Anglaise des Thés. Am luat doar infuzii, pentru fluf si pentru scumpa, mi-am dat seama tarziu ca nu sunt ceaiuri, dar daca sunt apreciate, zic ca nu conteaza chiar asa de tare. O sa ma mai duc pe la ei sa vad si ceaiurile propriu-zise ce ofera.

Stiam de Mariage Frères de ceva timp. Am gustat din amestecurile lor anul trecut, fara sa fiu impresionata. Mama copiilor de care ma ocup e si ea adepta a ceaiurilor si are ceaiuri de la ei (sa zicem ca nu jucam in aceiasi categoria socio-financiara, are multe condimente si ceaiuri si cafele exotice) si m-a facut curioasa. Intrand pe site, am vazut chiar si dulceturi/gemuri/whatever de ceai si m-au facut si mai curioasa. Asa ca mi-am facut curaj saptamana trecuta sa merg la ei, vazusem un magazin nu departe de unde stau copiii si cum aveam treaba in zona, m-am dus.

Era 9:30 cand am ajuns, ei deschideau peste o ora. Am strambat din nas un pic si nu doar pentru ca eram intr-un cartier ce duhnea a bani sau a diverselor individe urcate pe tocuri de 10cm cel putin, machiate si proaspat iesite de la coafor (nu vazusem botoxate inca). M-am dus sa imi vad de restul treburilor si am revenit in sandalele mele de sfoara si fusta „taraneasca” (asa spusese fatuca ce m-a ajutat sa o gasesc) pe ploaie, fara sa am umbrela. Cred ca aratam a caine plouat si de-aia mosul si baba care erau la o masa din salon de degustare s-au uitat asa stramb la mine. I-am ignorat, am salutat persoana din colivie (cusca e mai urat… arata spatiu destinat unei singure persoane, in scopuri criminale) si baietii inconjurati de ceaiuri. Toti indivizii astia care depindeau, pare-se, de magazin erau in costume apretate, albe, la dunga. Am incercat sa nu ma simt jenata si i-am spus zambitoare tipului ce a sarit langa mine sa ma intrebe daca vreau ajutor, ca e prima data cand intru la ei si vreau sa ma uit.

M-am uitat, am mirosit, am deschis cutii, borcane, am zambit citind titlurile ceaiurilor si am strambat din nas vazand unele preturi. Nu stiu cat de pompos suna numele, dar magazinul e mai mult decat chic, are un bat bagat… foarte adanc, la fel ca baietii ce se invart pe acolo. Preturile nu sunt mereu afisate si nici explicite, deci cand m-am dus sa cer un anumit ceai (uitasem numele ajungand in fata capului de cauciuc cu mutra stricta si probabil de-o varsta cu mine) deci m-am dat doi pasi in spate sa ii repet numele si sa cer 100G. Ah, le pare rau, dar ala e doar in vanzare cu si in cutia peste care e prezentat, daca nu, aveti varianta in ceai negru — aici imi baga sub nas o cutie enorma, neagra, de metal— fara pic de bun simt m-am dat in spate si sigur am strambat din nas. Mirosea rau sau doar puternic, ceaiul ala, se simteau migdalele al naibii de tare si nu avea nici in clin, nici in maneca cu ceaiul pe care il vroiam eu. M-a intrebat daca nu cumva vreau in flacon d-ala —si-mi arata unele de carton, dragutele, dar care erau la 22€/100G— am refuzat politicos. Mno bun, atunci il vreau pe asta… ugh, asa Rose d’Himalaya. Mno, pune, imi da un bon si ma trimite la colivie, unde era o fatuca zambitoare. Ii dau ticketul, ii dau cardul (n-aveam cash, bine am facut, mi-ar fi stat inima la auzul pretului) si vad afisat pe un cadran verde 16,40€. Luasem doar 100G.

Cred ca zambetul mi-a ramas fixat pe buze pana cand mi-a dat cardul inapoi iar capul de cauciuc mi-a adus ceaiul intr-o punga de hartie invelita in plastic pentru ca totusi, ploua afara. Am iesit si am respirat adanc… si am luat-o la goana, ca sa: nu fiu tentata sa intru iar, in ciuda preturilor si ca sa nu rad in fata botoxatei pe platforme ce belea ochii in vitrina magazinului.

Sunt constienta ca 16€40 nu e o suma mare. Stiu ca sunt ceaiuri mai scumpe de atat. Dar si stiu ca eu nu imi permit sa cumpar asa ceva in fiecare luna, pentru ca nu am un salariu de persoana ce sta in cartierul respectiv, am doar un salariu de baby-sitter. Deci sa ma scuzati, o sa ma intorc acolo doar cand o sa vreau sa fac cadouri, pentru mine, nu ma lasa inima sa dau atatia bani, nu merita papilele mele.. ele sunt obisnuite cu Teatower si le convine de minune!

Deocamdata si de mai bine de un an, nu mai donez sange si nu doar pentru ca „nu avem nevoie de sangele dumneavoastra” ci si pentru ca fierul meu e la limita si-apoi am grup sangvin potrivit pentru donul de plasma/limfa/cum s-o numi. Deci o sa continui sa beau ceai, pana m-or da afara de la don, pentru ca as fi si sub limita lor. 

Comentarii
  1. arakelian spune:

    felicitari ca donezi sange ;)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s