Ghost

Posted: Noiembrie 26, 2011 in Criptat, Ganduri

Gandesc in cupluri. Nu in sensul social, romantic…ci mai degraba in sensul fizic, unde un element e legat mereu de altul, nu am electroni liberi. Dar cred ca cel mai adecvat „model” e cel al sinapselor.

O lectie e mult mai usor retinuta daca e legata de o alta, daca termenii nu sunt de sine statatori ci uniti cu altii (din aceiasi categorie sau o categorie cu totul diferita). E mult mai usor sa iti amintesti o lectie daca ti se cere sa o redai in aceiasi incapere in care ti-a fost predata. Amintirile functioneaza pe acelasi principiu, e tot memorie pe termen lung. Nu uitam niciodata (evident, nu ma refer la cauze fizice, traumatisme), datele devin doar mai greu accesibile, pentru ca nu au fost bine codate.

Memoria mea relativ buna o datorez interesului pentru detaliile ce-mi atrag atentia, desi nu ar trebui. Reusesc sa retin mai bine daca informatiile imi spun ceva. (de-aia am picat la statistica, exemplele cu notele studentilor sau cu cocktailul nu ma ajuta cu nimic, raman abstracte) La fel, retin unele lucruri pentru ca asociez detaliile in cauza cu informatia ce urmeaza sa o codez. Nu merge cu informatiile de la facultate, din pacate. Dar merge cu restul vietii. Un singur element, un singur lucrusor o sa trezeasca toate lucrurile ce ar putea fi legate de el. De-aia nu uit, desi iert. De-aia imi ramane un gust amar in gura cand revad detaliul in cauza, pentru ca nu am putut trece peste asocierile pe care le pot face.

Un miros. Oarecum statut, uscat, de hartie creponata si un fel de parfum, afumat. E sertarul de sus din mobila de langa usa din camera noastra. Acolo erau foile A4, hartia creponata, un caiet mare si vechi, niste plicuri albastrii si cateva alte nimicuri. Nu l-am mai regasit, dar il simt cand ma gandesc la el si hartia creponata ma face sa zambesc, pentru ca mama ne invatase sa facem scara pisicii si nimeni din clasa nu mai stia. Si cand am doua fasii de hartie, fac scara pisicii si ma gandesc la sertarul ala, la mirosul de acolo si ma infioara. Ultima data cand am facut o scara a pisicii, in miniatura, eram in clasa, langa Adrien care-mi spusese ca s-a uitat pe net, pentru mine…cautase o baza solida a temerilor mele. In timpul asta profa ne spunea unde putem cauta un loc de practica. 

Un alt miros. De fier incins, de caldura. Sunt perdelele de acasa, e mirosul lor iarna, e mirosul de cald si de curat, e mirosul camerei. Se mai intampla sa miroasa asa in cate-o incapere, ma izbeste in creier si ma inmoaie. Pentru ca e casa in care s-au intamplat prea multe. Casa a avut mereu un miros de fum de tigara, dar nu de tutun rece, ci de miros ce ramane in urma, chiar dupa ce a fost totul aerisit.

O persoana. Nu am nevoie de poze, doar de detalii. Si imi pot imagina persoana in cauza. Imprumut imaginile din carti, din filme, din experienta proprie si plasez acolo actorii intamplarilor. Sunt imagini de care nu ma desprind, chiar daca sunt create din bucatele, la fel ca visele mele. O singura persoana va trezi amintiri pe care le am sau pe care le-am facut ale mele in urma povestilor. Unele persoane imi devin dragi fara sa le fi intalnit, pe cand altele imi devin antipatice. Si daca se intampla sa le intalnesc, am deja cate un sertar plin cu informatii legate de alte informatii ce apartin altor persoane; fiecare om din viata mea are un sir de fantome in spate, cunostinte, informatii, detalii…tot ce mi-ar permite sa nu uit.

Un repros. Pentru ca sunt cum sunt, reprosurile imi raman intiparite bine in minte. Retin toate insultele pe care le-am putut auzi/vedea de la persoane ce conteaza intr-o oarecare masura. Fiecare jignire, repros, observatie facuta pe un ton mai mult decat neplacut, totul ramane undeva bine pus si legat de persoana care mi le-a adresat, de momentul in care s-a intamplat. Mai grav e ca nu retin partea pozitiva ce ar putea urma. Negarea reprosului in cauza sau orice ar putea fi pozitiv si ar anula intr-un mod sau altul ce mi s-a spus. De-asta scuzele nu ma ajuta foarte mult. De-asta trebuie sa fac in continuu eforturi, pentru a putea sa anulez eu insumi motivul ce a dus la reprosul in cauza. Stiu, am probleme.

Si asta e cel mai grav: la reprosuri retin tot. Chipul, tonul, momentul precis si tot ce era in jur, sentimentul de atunci (pe care il retraiesc la infinit) si nu reusesc sa iau asta asa cum e, adica ceva momentan. O iau ca pe ceva definitiv, ca pe o eticheta ce ramane agatata de mine. Imi car etichetele de ani intregi, le iau cu mine unde merg si le arunc in fata oricui gata sa ma injoseasca. Am auzit tot ce putea fi spus la adresa mea, in mod negativ, le-am auzit pe toate in ultimii 26-27 de ani. Si din pacate pentru mine (si pentru cei care s-au scuzat mai apoi) le-am retinut pe toate si nu pot scapa de ele.

Ma indoiesc ca exista un moment din viata mea pe care sa il iau si sa nu traga de itele altor momente. Sunt sigura ca nu e usor pentru cei care ma suporta, sa ma vada ca sap dupa ce ar trebui sa ramana ingropat. Dar amintirile mele sunt prea vii. Locurile prin care am trecut, cartile pe care le-am citit, obiectele pe care le pun bine, visele pe care le am din cand in cand, zilele mele, sunt pline de fantome ale trecutului. Bune sau rele sunt mereu acolo, pentru ca asa functionez, pentru ca asta ma tine la suprafata uneori, ma concentrez pe detalii ce fac din mine o gramada de ite incurcate, pe care nu tin sa le desfac. Trag de cate una din cand in cand si nu ma opresc doar la un nod, tin sa merg mai departe, cat de departe pot. Fiecare ramificare aduce cate ceva nou.

O carte, un desen, un stilou, un ceas, o jucarie, o foaie, o cutie, un fir de par, o floare uscata, o scrisoare, o poza, o urma, un cuvant…totul e legat de cate altceva. De-asta si „ah, apropo”-urile mele pot da impresia de inconsistenta, dar de fapt totul e legat. Poate ca nu ma situez bine in timp si spatiu, poate ca anii mei se amesteca, poate ca uit anii de inceput (ai unei vieti, ai unui eveniment…) dar detaliile ma ajuta sa ma resituez, sa ma regasesc. Fara foarte mare precizie, insa.

Accept, iert, trec peste…dar din pacate nu uit. Si nu pot incepe acum sa uit, desi poate ca ar fi un moment bun.

„I was walking with a ghost” … poate asta sunt eu. Car cu mine toate fantomele-mi. De-asta nu ma simt singura. Macar ele nu ma acuza ca trag de ele, ca le aduc mereu la suprafata. Sunt ale mele si fac parte din mine. La fel ca fiecare vis ce nu ar trebui sa existe, la fel ca fiecare detaliu pe care nu ar trebui sa il retin, la fel ca fiecare moment pe care ar trebui sa il uit, la fel ca fiecare om pe care ar trebui sa il sterg din viata mea, la fel ca fiecare greseala pe care o gravez adanc si nu ii dau drumul, ca e a mea sau a altuia, la fel ca fiecare cicatrice… totul ma defineste. I’m such a mess.

Comentarii
  1. Ioana spune:

    Ioi, ce te-nteleg…dar nu doare cand te dezumfli daca dai cu nasul de adevar sau realitate? Eu imi imaginam candva teiul lui Eminescu, ii simteam mirosul, ii auzeam frunzele fosnind, ii simteam scoarta in palme, era seara neaparat, cu ceva stele si un fum subtire iesea dintr-un horn din vale.

    Si apoi am ajuns la Iasi, si am vrut sa vad teiul: batran, cu trunchiul gaurit, legat cu o centura ruginita, aducea cu un batran de o suta si ceva de ani, cu oasele incolacite de boli si timp. Si atunci am inceput sa nu mai fac legaturi din astea periculoase, sa nu imi mai imaginez persoane si locuri, ci sa le iau asa cum vin, rand pe rand.

    Nu-s mai fericita decat inainte.

    • Alexandra spune:

      Ei nu doare… cred ca daca nu ar durea, atunci m-as invata minte. Daca doare, o tin pe-a mea, eu stiu mai bine.

      Ce zici tu de tei… asa ma simt eu fata de acasa, casa mea. Dar nu pot sa las lucrurile independente, sa le las de capul lor. Le tin legate intre ele, e mai simplu, intr-un fel sau altul.

      Nu, nu sunt mai fericita, dar nici nu sunt mai trista. Ma ingreuneaza, totusi.
      I wasn’t cut for easy, spunea cineva :)

  2. coolifestyle spune:

    Mi-a placut mult postarea ta, parca ai reusit sa pui pe „foaie” ce simt si eu de foarte multe ori. „Iert, dar nu uit” e un fel de principiu al meu in viata. Foarte frumos scris. Felicitari!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s