Archive for the ‘Criptat’ Category

An object called desire

Posted: August 19, 2013 in Criptat

I knew her since she was silent.
She knew me since I was mean.

She took my picture one afternoon.
I took her hand at a crossroad.

I have waited long for her to show up.
She waited for me to be late.

She wore dresses and all the pretty things.
I wore jeans and all my worries could fit in.

I had to learn to smile again.
She has to learn her worth.

She ran away for me.
I cried for help that once.

Her navel is my temple,
her hands are guidelines,
her feet teach me silence,
her mouth knows no hate.
Her back is the straightest I’ve ever known,
her knees, the loveliest sight,
her silence is the most patient.
Her skin holds onto dreams,
her hair shakes off the nightmares,
her legs scare off my demons,
her words keep me sane.
Her lips soothe my anger,
her arms hold me back,
her fingers draw futures.

I knew her when the world was no more.
She knew me as we begun to explore.
She knew me when pain was a state of mind.
I knew her as one of a kind.

My favourite time of the day,
my favourite colour,
my favourite place in the world,
my favourite odour,
my favourite quote in the book.
My favourite moment of silence.
( 19/08/2013)

Anunțuri

Rigor mortis

Posted: August 13, 2013 in Criptat

Still as a body, I forget to move.
Legs are nowhere to be found
and the heart, ah, the heart,
does it still beat?

Strikes that come one after the other,
flesh is torn apart.
Another wound, another scar.

I am made of scars, bruises, scabs,
and wounds that never healed.
Each passage mattered, each kick
is deeply engraved in me.

My skin?
A mass of wrinkles, stretches, marks,
wounds and scars.
All can say out loud „I was there!”
Was I, really?
Gaps that stay unfilled,
Blanks that leave me colourless,
memories that use my skin
as parchment.

I’m shedding this skin as I go,
but the writings stay.
I step out of this body,
I leave it good for dead,
I leave it still and stiff,
To forget what it means to feel.

And then I go dead.
There is calm, there is peace.
There is void in this rigidity,
there is nothing to be felt,
there is nothing more to say.

One more blow, one more bruise,
One more word, another cut,
One more story, one more scar,
One more void, another drop.

There is a little bit of death
in each cut.
There is a little bit of hope.
There is some life left
in this trickle of blood.
There is despair,
that the pain won’t be enough.

There won’t be enough of me
for all that’s to be written down,
for all the pain this body
just can’t take in.

Scratch by scratch,
blow by blow,
bruise by bruise,
cut by cut,
scar by scar.
I destroy just to better build.

Memento mori.

(23/06/2013)

D day

Posted: August 5, 2013 in Criptat

Defy me,
Deify you.
Du hast mich.

Display publicly your affection,
Drive the nail to the bone.
Dust up conventions,
Dug up old scars.

Destroy the past,
Deconstruct the myths.
Desire.
Disobey.

Deal the cards anew,
Dream of despicable aces,
Discard the bully.
Decide upon: right or left? (or was it „wrong”?)

Destruction, you feared,
Death weighed upon you,
Denial was your answer.
Delightful misery.

Drumming fingers on
Dirty deeds.
Dire needs.
Dormant delusion.

Delay no longer,
Dwell no more,
Dumbfound dull destiny.

( 04/08/2013; 12 days in advance)

Void

Posted: Iulie 7, 2013 in Criptat

Am de lucru. Sau ar trebui sa am. In schimb, ma preocupa gandurile mele si incerc, nu sa invoc trecutul, punandu-l pe hartie, cat incerc sa il scriu si sa il las acolo unde e. Uneori iese.

Tabula rasa

You hated my hair, one way or another.
She now has what you want.
You hated my voice. I loved hearing yours.
Her childish whimper seems to please you.
You hated my clothes, nothing seemed good enough for you.
Inadequate as they may be, she has the right thing for your greedy eyes.
You hated my looks, I came to understand.
The greed in everybody else’s eyes must excite you so.
You hated my guts. I dared to criticize, to complain, to dislike loudly.
And you hated I had an opinion I could voice.
Your own lack of guts gets along so well with hers,
you’re both a sham.
You hated my fears, my inferiority complex, my nightmares, the threats I took for granted, my regrets.
Shallow, isn’t she?
Now you love to serve and protect,
and not throw in the trash the trembling one.
You hated my sincerity.
It’s better to say „black” when you think „white”,
to stab in the back when no one is looking,
to hit when the other one’s down,
to lie and deceive.
You ought to be pleased now. Façade.

You’ve made the worst of me, you’re tearing me apart.
Toying with your power, you want me weak,
you’re shaming me.
I feel guilty and distressed.
You got what you wanted, staying in shadows all along.
I had no patience, you said.
Look at it now, all that I took in, all these years.

Won’t you miss me,
miss all I knew (think of the Klan)
miss all I did (it would please you once)
miss all I was and you kicked away
miss all you loved about me?

Who are you, stranger? Slipping away from my sheets.
Who are you in the shadows? Bravely trying to put me down.
Who are you, son of man?
Who, what were you?
I know you no more, I fear you no longer.

(07/07/13)

Twist

Play me, oh, play me.
Cut my wings and watch me crawl.
Burn my feathers and let me fall.
Push me down to the ground,
step on me, squeeze me tight,
make the soil embrace me.
Take my air and ask me to laugh.
Cut my strings and make me walk.
Hit me hard,
fly me into oblivion,
mix up north and south for me.
Pull my veins and braid them nicely,
ask me if I lost my cold blood.
Pin me up on your wall,
like a prize you’d love to have,
forget me there, never dust me.
Drop me dead, check my pulse.
Hit me, am I still moving?
Lay me down,
I’ll be your first victim.
Silence me down and move to the next one.

(07/07/13)

Uit

Posted: Aprilie 1, 2012 in Criptat

20120401-202917.jpg
Tin minte destul de multe lucruri. Dar si incep sa uit. Nume, date, locuri, persoane… Chipurile nu, macar memoria asta mi-a ramas relativ intacta, de cele mai multe ori recunosc o persoana deja intalnita.
Si reactionez la fel ca ciresul meu: raman marcata de persoanele mai importante. Una pe an, la fel ca martisorul legat de tulpina ciresului, o singura data pe an. Am crescut pe langa sfoara ce ma sugruma, am integrat ce am putut si incercat sa imi vad de viata.

20120401-203425.jpg
Anul asta am legat doua sfori, doua martisoare. Le-am legat impreuna si le-am legat mai larg. Nu ma mai las modificata, de-acum. Ma intorc la atele mele cunoscute si fiecare o sa marcheze cate o etapa din viata mea. Nu dintii imi arata varsta si nici nu am straturi de lemn, de pamant care sa atesteze schimbarile produse, ci oamenii – ce masura mi-am ales si eu!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A mai trecut un an. Poate la anul o sa pun o ata in plus, undeva mai sus, incercand sa nu sugrum pe nimeni.

I hate to say it

Posted: Ianuarie 24, 2012 in Criptat

Pauza publicitara muzicala intre doua metafore tastate si un Gaviscon pe post de desert.

Pentru ca imi place Sting (din varii si diverse motive), pentru ca vina e un sentiment cunoscut…

Si pentru ca am rupt bratara ceasului, nu imi placea cum arata, era batrana si…si…si aveam nevoie de motiv ca sa il dau jos de la mana, ca sa nu ma mai simt goala fara el. Nu mai am baterii/baterie.

Un ceas, o cana, un desen, un umar… le pot inlocui. Sunt obiecte partiale ce ma satisfac. Obiectul in sine, el, ramane la nivel de halucinatie.

Pentru ca asa e in fotbal. 

Ghost

Posted: Noiembrie 26, 2011 in Criptat, Ganduri

Gandesc in cupluri. Nu in sensul social, romantic…ci mai degraba in sensul fizic, unde un element e legat mereu de altul, nu am electroni liberi. Dar cred ca cel mai adecvat „model” e cel al sinapselor.

O lectie e mult mai usor retinuta daca e legata de o alta, daca termenii nu sunt de sine statatori ci uniti cu altii (din aceiasi categorie sau o categorie cu totul diferita). E mult mai usor sa iti amintesti o lectie daca ti se cere sa o redai in aceiasi incapere in care ti-a fost predata. Amintirile functioneaza pe acelasi principiu, e tot memorie pe termen lung. Nu uitam niciodata (evident, nu ma refer la cauze fizice, traumatisme), datele devin doar mai greu accesibile, pentru ca nu au fost bine codate.

Memoria mea relativ buna o datorez interesului pentru detaliile ce-mi atrag atentia, desi nu ar trebui. Reusesc sa retin mai bine daca informatiile imi spun ceva. (de-aia am picat la statistica, exemplele cu notele studentilor sau cu cocktailul nu ma ajuta cu nimic, raman abstracte) La fel, retin unele lucruri pentru ca asociez detaliile in cauza cu informatia ce urmeaza sa o codez. Nu merge cu informatiile de la facultate, din pacate. Dar merge cu restul vietii. Un singur element, un singur lucrusor o sa trezeasca toate lucrurile ce ar putea fi legate de el. De-aia nu uit, desi iert. De-aia imi ramane un gust amar in gura cand revad detaliul in cauza, pentru ca nu am putut trece peste asocierile pe care le pot face.

Un miros. Oarecum statut, uscat, de hartie creponata si un fel de parfum, afumat. E sertarul de sus din mobila de langa usa din camera noastra. Acolo erau foile A4, hartia creponata, un caiet mare si vechi, niste plicuri albastrii si cateva alte nimicuri. Nu l-am mai regasit, dar il simt cand ma gandesc la el si hartia creponata ma face sa zambesc, pentru ca mama ne invatase sa facem scara pisicii si nimeni din clasa nu mai stia. Si cand am doua fasii de hartie, fac scara pisicii si ma gandesc la sertarul ala, la mirosul de acolo si ma infioara. Ultima data cand am facut o scara a pisicii, in miniatura, eram in clasa, langa Adrien care-mi spusese ca s-a uitat pe net, pentru mine…cautase o baza solida a temerilor mele. In timpul asta profa ne spunea unde putem cauta un loc de practica. 

Un alt miros. De fier incins, de caldura. Sunt perdelele de acasa, e mirosul lor iarna, e mirosul de cald si de curat, e mirosul camerei. Se mai intampla sa miroasa asa in cate-o incapere, ma izbeste in creier si ma inmoaie. Pentru ca e casa in care s-au intamplat prea multe. Casa a avut mereu un miros de fum de tigara, dar nu de tutun rece, ci de miros ce ramane in urma, chiar dupa ce a fost totul aerisit.

O persoana. Nu am nevoie de poze, doar de detalii. Si imi pot imagina persoana in cauza. Imprumut imaginile din carti, din filme, din experienta proprie si plasez acolo actorii intamplarilor. Sunt imagini de care nu ma desprind, chiar daca sunt create din bucatele, la fel ca visele mele. O singura persoana va trezi amintiri pe care le am sau pe care le-am facut ale mele in urma povestilor. Unele persoane imi devin dragi fara sa le fi intalnit, pe cand altele imi devin antipatice. Si daca se intampla sa le intalnesc, am deja cate un sertar plin cu informatii legate de alte informatii ce apartin altor persoane; fiecare om din viata mea are un sir de fantome in spate, cunostinte, informatii, detalii…tot ce mi-ar permite sa nu uit.

Un repros. Pentru ca sunt cum sunt, reprosurile imi raman intiparite bine in minte. Retin toate insultele pe care le-am putut auzi/vedea de la persoane ce conteaza intr-o oarecare masura. Fiecare jignire, repros, observatie facuta pe un ton mai mult decat neplacut, totul ramane undeva bine pus si legat de persoana care mi le-a adresat, de momentul in care s-a intamplat. Mai grav e ca nu retin partea pozitiva ce ar putea urma. Negarea reprosului in cauza sau orice ar putea fi pozitiv si ar anula intr-un mod sau altul ce mi s-a spus. De-asta scuzele nu ma ajuta foarte mult. De-asta trebuie sa fac in continuu eforturi, pentru a putea sa anulez eu insumi motivul ce a dus la reprosul in cauza. Stiu, am probleme.

Si asta e cel mai grav: la reprosuri retin tot. Chipul, tonul, momentul precis si tot ce era in jur, sentimentul de atunci (pe care il retraiesc la infinit) si nu reusesc sa iau asta asa cum e, adica ceva momentan. O iau ca pe ceva definitiv, ca pe o eticheta ce ramane agatata de mine. Imi car etichetele de ani intregi, le iau cu mine unde merg si le arunc in fata oricui gata sa ma injoseasca. Am auzit tot ce putea fi spus la adresa mea, in mod negativ, le-am auzit pe toate in ultimii 26-27 de ani. Si din pacate pentru mine (si pentru cei care s-au scuzat mai apoi) le-am retinut pe toate si nu pot scapa de ele.

Ma indoiesc ca exista un moment din viata mea pe care sa il iau si sa nu traga de itele altor momente. Sunt sigura ca nu e usor pentru cei care ma suporta, sa ma vada ca sap dupa ce ar trebui sa ramana ingropat. Dar amintirile mele sunt prea vii. Locurile prin care am trecut, cartile pe care le-am citit, obiectele pe care le pun bine, visele pe care le am din cand in cand, zilele mele, sunt pline de fantome ale trecutului. Bune sau rele sunt mereu acolo, pentru ca asa functionez, pentru ca asta ma tine la suprafata uneori, ma concentrez pe detalii ce fac din mine o gramada de ite incurcate, pe care nu tin sa le desfac. Trag de cate una din cand in cand si nu ma opresc doar la un nod, tin sa merg mai departe, cat de departe pot. Fiecare ramificare aduce cate ceva nou.

O carte, un desen, un stilou, un ceas, o jucarie, o foaie, o cutie, un fir de par, o floare uscata, o scrisoare, o poza, o urma, un cuvant…totul e legat de cate altceva. De-asta si „ah, apropo”-urile mele pot da impresia de inconsistenta, dar de fapt totul e legat. Poate ca nu ma situez bine in timp si spatiu, poate ca anii mei se amesteca, poate ca uit anii de inceput (ai unei vieti, ai unui eveniment…) dar detaliile ma ajuta sa ma resituez, sa ma regasesc. Fara foarte mare precizie, insa.

Accept, iert, trec peste…dar din pacate nu uit. Si nu pot incepe acum sa uit, desi poate ca ar fi un moment bun.

„I was walking with a ghost” … poate asta sunt eu. Car cu mine toate fantomele-mi. De-asta nu ma simt singura. Macar ele nu ma acuza ca trag de ele, ca le aduc mereu la suprafata. Sunt ale mele si fac parte din mine. La fel ca fiecare vis ce nu ar trebui sa existe, la fel ca fiecare detaliu pe care nu ar trebui sa il retin, la fel ca fiecare moment pe care ar trebui sa il uit, la fel ca fiecare om pe care ar trebui sa il sterg din viata mea, la fel ca fiecare greseala pe care o gravez adanc si nu ii dau drumul, ca e a mea sau a altuia, la fel ca fiecare cicatrice… totul ma defineste. I’m such a mess.