Archive for the ‘Despre copilarie’ Category

Reminiscente

Posted: August 18, 2009 in Despre copilarie

Amintiri din copilarie si regretele aferente..
Vorbeam cu Fla despre ultimele saptamani de liceu, cele care ma leaga cel mai mult de el, la o adica. Atunci am inceput sa ne scriem.. scrisori interminabile, kilometrice. Scriam cu furie, sa scriem mai mult decat celalalt. Din cate stiu, nu m-a batut niciodata si pe langa mailurile trimise lui Claudiu, nu cred ca am reusit sa mai scriu vreodata atata.
A inceput stupid, ca de ce nu imi scrie si mie si ii scrie doar Laviniei; ne si vad, venind de la Posta de pe langa Herlitz (nu-mi vine numele strazii; shocking), el mai in urma, ca na, gentleman si noi doua inaintea lui, uitandu-ne prin geamurile magazinelor. Atunci a zis ca o sa imi scrie si asa a si facut, s-a tinut de cuvant si-a fost un dragut, ca intotdeauna..

Era momentul sa fim stresati de bac, eram ultima generatie cu manuale vechi, ori ne treceau pe toti, ori ne picau in masa. Meditatii, ore chiulite doar pentru a mai repeta pentru bac, nopti nedormite.. o viata ce anunta pe cea de student. Adevaru-i ca eu am intarziat rau de tot cu astea, dar na, mai bine mai tarziu decat niciodata.
Si noi ne scriam, tot felul de prostii.. nici nu aveam ce sa ii povestesc mare lucru, nu aveam aventuri pasionante, nu aveam (cine stie ce) probleme existentiale.. dar ii scriam. Bineinteles ca incercam si sa ii ingreunez misiunea: nu puteam scrie mai marunt decat el (scria urat si mic, dar reuseam sa inteleg), dar puteam sa scriu pe foi de-a lungul si nu de-a latul.. am gasit niste foi de la tata, de cativa metri si cred ca am scris de-a lungul.. mai e..

Anunțuri

Din amintiri

Posted: Iunie 16, 2009 in Despre copilarie

Se vede ca-i sesiune, se vede ca azi am un examen.. in loc sa ma tin de carte, ma tin de poezii…
Ma mai plangeam pe aici ca nu imi amintesc o poezie.. eh, in sfarsit, cu ajutorul sora-mii, am reusit sa extragem informatiile ultra secrete de la mama. Pe care informatii le-am gasit dup-aia si pe net.  Una din versiunile de pe net are o strofa in plus si eram gata sa o pun aici, dar mama a zis ca e din alta poezie. Asa ca o cred si las doar ce mi-a spus mama, ca mama are dreptate, stiu eu!

Nu gasisem pana acum nimic legat de poezia asta.. si pentru primul vers, sunt doua versiuni: „Tin minte-un timp” sau „Tin minte-un chip”. Acum, eu am invatat cu „timp”… habar n-am in orice caz, here it is:

Tin minte-un timp / chip
Ce nu l-a sters uitarea,
Cand langa chipul mamei mult iubit
Imi aparea alaturea un alt chip
Un chip frumos si bland:
Invatatoarea…

Intra cum ar intra in casa ei
Si ne vorbea de cate sunt pe lume,
In limpezi vorbe pline de temei
Si pe-ntelesul nostru-anume.

Eram copii,
Vreo 20 in clasa.
Unii cuminti, dar altii mai poznasi,
Dar toti taceam cand auzeam pe sala,
Mult asteptatii, cunoscutii pasi.

Ea ne-a deschis spre lume o fereastra,
Atunci cand drumul vietii a-nceput
De-aceea-o cant pe-nvatatoarea noastra
Si-i multumim in gand ca ne-a crescut.

Poezia, o stiam cu intonatie, frumos.. la cat ma cicalise mama, cred si eu. Am recitat-o la camin, doamnei Preda si am recitat-o dup-aia si Prisculesei.. E evident cine o merita, nu? In orice caz, ma bucur ca am gasit. Si acum ma pot intoarce fericita la schizofrenii mei.

Origini

Posted: Mai 5, 2009 in Despre copilarie

In afara de toti cei care imi sunt prieteni destul de apropiati (pentru a-i plictisi cu astfel de detalii adica si deci putini la numar) lumea stie ca sunt brasoveanca. À un détail près: sunt zarnesteanca de fapt. Bine, Zarnestiul e in Brasov, dar a spune ca sunt brasoveanca nu e destul de exact, zic eu. 

Am crescut la Blocuri. Bine, Tohan Blocuri, daca e sa fim precisi, sau Halta Tohan Blocuri care parca acum se numeste Traian Mosoiu (si nu dupa tatal unui fost coleg, daca am inteles eu bine). Undeva in dreapta aleii (cei care cunosc, stiu despre ce e vorba), intr-unul din blocurile alea adunate acolo, pe langa terenul de fotbal. De altfel, ce mai atata mister.. in bloc cu fostul primar! Sa ma dau si eu mare ca il cunosc personal pe primar si pe fie-sa si ca am crescut in zona aia. Din pacate. 

Kidding. Mi-a placut sa cresc la Blocuri. Am avut padurea in spate (si inca mai e acolo, ce a ramas din ea), am avut ciresi si zarzani (sau corcodusi) in fata blocului, iarba inalta pe care o taia nea’ Ticoi in fiecare vara, am avut brazi in fata blocului, leagane si un teren pe care abia l-am folosit. Chiar daca nu am fost tocmai populara printre copii, am avut-o pe sora-mea si deci am avut cu cine ma juca. 

Sigur nu sunt obiectiva, dar la Blocuri mi-a placut mai mult decat in Zarnesti sau la tohaneni. Bine, nu am prea fost nici in Tohanul Vechi sau cel Nou, pentru ca nu am avut ce cauta, dar in Zarnesti am mai fost si stiu ca nu l-am vazut in intregime, dar nu imi place, nu mi se pare prietenos. Poate ca si faptul ca am fost fluierata cam de fiecare data cand am fost pe acolo nu ajuta, dar am zis, nu sunt obiectiva. In schimb eram geloasa ca ei aveau campul destul de aproape si padurea de la intrare arata mai cool decat a mea si ei aveau si gara mai aproape. Dar daca noi aveam 6 Martie destul de departe, Celuloza (Celohart) lor era totusi aproape de blocuri si nu mi-ar fi placut sa stau acolo. Poate doar pentru ca as fi ajuns la Fundatie mai usor.. 

Nu am fost niciodata la Floare de Colt, nu stiu cum arata Uzina pe dinauntru, desi mama spusese ca o sa ma duca acolo, nu am fost pe munte pentru ca sunt fata si parintii au fost cat se poate de grijulii.. La 7 si la 15 suna mereu uzina si cand am inceput sa fac naveta am ajuns sa stiu ce ora e in functie de ce tren trecea, ca doar le auzeam, de la ai mei. Am cazut pe alee cand era inghetata, am alergat in vale sa vad circul, am facut cartierul in lung si in lat de atatea sute de ori… si cu toate astea sunt sanse sa ma incurc incercand sa explic, la fel ca acum vreo 15 ani, unde e Alimentara si unde e Incaltamintea. 

Aprozarul a devenit un chiosc obisnuit si nu mai miroase a varza de cum intri. Alimentara a fost impartita in vreo doua parti, deschisa cand are proprietarul chef. Electricele, unde vindea Sanda, s-au transformat si alea. Mariile au inlocuit cealalta Alimentara si Painea a disparut.. inchisa, dar eu vad in continuare firimiturile de pe tejgheaua de placaj.. La Petruse nu mai ramane decat un chiosc amarat, acoperit de Marian, care nu stiu cine e, care nu ma intereseaza. Chioscul de inghetata a fost mutat inspre Tohanul Vechi, doar un pic, si vinde aceeasi tanti pe care o stiam de ani de zile, nu s-a schimbat.. Marcu a ramas pe drumul poienii. Nu stiu daca tot el se ocupa, dar a ramas acolo ceva ce aminteste de duminicile petrecute cu ai mei prin zona, de fragii culesi din spatele gardului. 

Au aparut nume noi de cativa ani incoace si continua sa apara sau doar sa acapareze buticuri noi. La Sucea sau Santini au ramas la fel, desi nu mai tin minte ce era acolo inainte.. nu sunt destul de batrana. Frizeria a pastrat acelasi aspect si ea, desi nu stiu daca a ramas pe acelasi profil. Bineinteles ca nu mai avem unde umple sifoanele, nu mai exista Teo si sucul lui la dozator.. De acolo am o inima de argint pe care inca o port. Si au trecut vreo 10 ani de atunci. Probabil ca schimbarea care imi rupe sufletul mai mult decat oricare alta (desi schimbari se tot fac acolo) e Rodica. Si asta pentru ca acolo am eu una din primele mele amintiri si de fapt, prima amintire gustoasa: prima inghetata (pe care o tin minte) de lamaie. Stiu ca nu mi-a placut prea tare gustul de coaja de lamaie, dar era buna si cupa in care era, era ca paharele de coniac ale lui tata.. iar barul din fata mea era atat de inalt si de intunecat, scaunul meu era de piele si era mare.. iar geamurile inguste nu lasau sa intre caldura si nici lumina. Era frumos acolo, nu stiu de ce a trebuit sa fie totul schimbat, sa devina inca un chiosc cu vanzatoare acre si sictirite pe care le-as lua la bataie de doua ori pe zi si-odata la amiaza.. ( ok, exagerez, da’ m-au enervat ultima data cand am fost acolo)

Nu sunt zarnesteanca pana in maduva oaselor. Adica nu apar oraselul meu pana la ultima picatura de sange. Ca stiu ca e totusi un oras mic, in care nu poti face nimic interesant, un cinema aveam si noi pe vremea lui ceasca si a decedat si ala.. Avem doar padurea mai interesanta, in rest, totul s-a schimbat, copacii taiati, casoaie inestetice aparute ca ciupercile dupa ploaie pe Papa Dima sau in spatele blocului la mine => strica vederea spre padure. Mai ales ca proprietarii au ramas fara bani si nu mai pot continua uraciunile alea. Deci arata si mai inestetic. 

Deci nu, nu-mi e dor de Zarnesti, cu atat mai putin de zarnesteni.. eventual de padure si ce a ramas din ea, de muntii pe care ii vedeam in fiecare dimineata si.. deh, mi-e dor de Brasov pana la urma, oricat de zarnesteanca sunt, e mai usor de spus ca sunt brasoveanca si ca stiu Universalul doar de cand a devenit Star, ca strazile le stiu dupa numele lor nou si ca sensurile unice sunt problematice pentru mine. Nu ma intereseaza parcul din Centrul civic si nici nu ma incanta noile cladiri aparute; faptul ca liceul a devenit de un roz insuportabil imi face greata, la fel ca gardul ce a aparut in jurul lui.. am profitat totusi de leaganele de acolo, anul trecut.. 

Sunt multe de spus, mai greu sa fac ordine in amalgamul de ganduri ce vin cand ma gandesc la casa.. mai ales ca nu as sti din ce capat sa incep, de la alee sau de la Celuloza, de la Papa Dima sau de pe Drumul Poienii.. de la Tohaneni incoace sau de la Zarnesteni.
Probabil ca am luat prea multe de la tata, uneori as vrea ca unele lucruri sa nu se schimbe, sa ramana asa, sa ma simt in continuare in siguranta, sa imi regasesc Sanctuarul, oriunde ar fi el. Iar cand il pierd, imi pierd reperele, iar amintirile si regretele raman singurul mod de a ma orienta. 

Mi-e dor…

Posted: Martie 19, 2009 in Despre copilarie
Etichete:, , , ,

Mai am inca o leapsa (din cate stiu eu) si gata. Asa.
Asta-i de la Denisa

Mi-e dor de.. diminetile in care ma trezeam si indreptandu-ma inspre bucatarie stiam ca s-a trezit tata, se simtea mirosul de cafea iar radioul abia se auzea: inchidea usa de la bucatarie. La noi somnul se respecta, chiar daca doar doua persoane din 4 dormeau mai mult. Eu si tata am dormit mereu putin si uneori, iepureste.

Mi-e dor de.. zilele cand nu stiam ce sa mancam si ne uitam amandoua prin frigider si ne resemnam asupra untului.. Cu lapte cu cacao, facut de mine, il nimeream bun in general. Mi-e dor in general sa mananc iar cu ea.

Mi-e dor de .. zilele cand mancam cu totii, mai ales dupa un remy la care cineva trebuia sa puna bot. Cand mergeam „pe deal” jucam cu Silvia, era singura data cand puteam, altfel.. nu era bine sa stam intre doua tigari.

Mi-e dor de.. casa. Si cum era, inainte sa se schimbe proprietarul camerei noastre. Nu o invinovatesc, eu sunt in trecere pe acolo, dar mi-e dor de casa asa cum o stiam. Si parca nici nu mai are mirosul ala de tigara specific..

Mi-e dor de.. liceu probabil si tot ce a insemnat el, cu chiul, teme nefacute, lucrari de control, teze; dar si comentarii la romana facute cu profa, perle de-ale profilor si colegilor notate pe hartiute, cu data si ora evenimentului, sandwich-uri impartite, pauze in care mergeam „pana jos”, chitara Bladutului, orele de engleza ce deveneau ore de dirigentie si invers.

Mi-e dor de.. zilele in care abia asteptam sa plecam de la bunica. Am stat doar o zi, acum doi ani, si nu semana de nici o culoare cu vacantele mele, dar patul din veranda, iasomia din fata casei, umbra ei in toiul noptii (nici nu stiu de unde era atata lumina).. m-au facut sa-mi reamintesc de orele petrecute sa fac scrumiere din lutul luat de langa gard, de galetile de apa carate de la fantana ca sa udam gradina si cat ne bateam ca sa scoatem apa, iar bunicii ii era frica sa nu ne loveasca pe vreuna coarba.. De borsul ei cu fasole, de pastaile cu mujdei, mancate cu mana, cu mamaliga, de semintele prajite pe plita, seara, incercand sa ne ferim de afurisitii de tantari, de compotul de perje.. dormitul cu bunica si trezitul o data cu ea, mersul cu ea la moara sau in vale.. sau oriunde, mergeam cu ea.

Mi-e dor de.. serile in care stateam pe geam si inghetam uitandu-ma la stele si gandindu-ma la nemurirea sufletului uneori.. la „problemele” mele, de cele mai multe ori.

Mi-e dor de.. verile petrecute prin padure. Aceeasi padure pe care o puteam vedea din sufrageria alor mei, inainte sa isi construiasca diversi case.

Mi-e dor de.. naveta, cum stateam si ma uitam mereu pe geam, imediat ce grupul se destrama. Nu am fost niciodata adepta a bisericutelor, grupurilor, dar ajungeam mereu intr-unul si eram, evident, marginalizata, dar eram pe-acolo din cand in cand.

Mi-e dor de atatea ca am si uitat de cand imi tot propun sa scriu.. Mi-e dor de tine, de voi, de noi si de-ale noastre.. Sunt prea multe si unele nu sunt de scris, poate mai mult de spus. Dar da, mi-e dor.

Dancing bears
Painted wings

Si vise ce se amesteca prin cioburi de realitate, vise ce se topesc cand incerc sa le inteleg, la fel ca bucatelele de ciocolata pe care le topeam la flacara galbuie a focului. Culori ce tremura in fata ochilor, danseaza, se invart, caruseluri de imagini si sunete, ce imi refuza realitatea.

Things i almost remember

Sunt toate acolo, pastelate dar diforme. Sunt toate acolo, dar inca le caut. Sunt toate acolo, incerc sa le ating. Sunt toate acolo dar ma tin departe. Sunt acolo si danseaza in fata mea ca flacarile lumanarilor roz si albastre, verzi si rosii.. vanilie, fistic si ciocolata.

And a song someone sings
Once upon a December

Franturi de amintiri, bucatele dintr-un puzzle a carui imagine completa nu o pot avea, puzzle cu care ma lupt pe bajbaite, pe intunericul ce-mi dainuie in suflet. Totul e vag, totul e neclar si totul inceteaza sa imi mai apartina.

Someone holds me safe and warm

Forme si culori. Arome si sunete. Nu pot decat sa simt lumea din jurul meu ca pe o amintire, ca pe o fotografie fada, decolorata, arsa de soare, udata de ploi, calcata in picioare de timp, uscata de focul la care noi topeam ciocolata amaruie ce se spargea intre dintii nostri ca o coaja de ou fragil si prostut.

Horses dance through a silver storm
Figures dancing gracefully
Across my memory

Si totul se misca mai departe, doar pentru a reveni, pentru a ma tulbura, pentru a-mi aminti, pentru a exista iar dincolo de realitate, sa revina din visuri de gheata, sa prinda gust si culoare. Amarui si rosiatic, negru si ametitor, sarat si transparent si rece, galbui, verzui, rosiatic, albastrui si fierbinte.

Far away
Long ago
Glowing dim as an ember

Fierbinte ca obrajii tai de la atata caldura sau poate de la atata ciocolata sau.. de la atatea lacrimi. Sau era doar zapada? Zapada care in mainile tale, doar, prindea nuante rosiatice, nu albastrui, reflectand cerul. Rosiatice ca lumanarile pe care le priveam ore in sir topindu-se si plangand firicele fierbinti ce uneori pareau ca urca pana la flacara, pentru a se intoarce, rusinate, inmuiate, pana jos unde inima le impietrea de frig.

Things my heart used to know

Ai fost acolo, nu se poate sa fi fost doar un vis, am gustat zapada din mainile tale, ce mi-au inghetat obrajii mai apoi, albindu-i de frigul din tine, dandu-le apoi culoare cu bucatele de ciocolata amaruie, de un albastru crocant; unele tablete aveau tente verzui, ca ouale de rata pe care le gasisem in cenusa adunata de ani de zile in spatele grilajului ruginit si cu forme ciudate, chipuri, forme, imagini.

Once upon a December
Someone holds me safe and warm

Stiai ca mi-e frica de intuneric si aruncai bulgari de zapada inspre mine, sa ma feresc, sa ajunga pe foc, sa sfaraie rosiatic si sa nu ramana decat niste carbuni anemici. Trebuia sa ii aduc la viata cu file din jurnalul pe care il citisem pe nerasuflate, daca respiram, dispareau literele, una cate una. Pana lumina portocalie revenea, te ascundeai, gaseai mereu locuri.. doar pentru a ma surprinde, si totul devenea albastru, pe fundalul rosiatic al cerului, amestecat cu verdele tipator al stelelor ramase acolo sus, ce inca nu dadusera de gustul amarui al ciocolatii.

Horses prance through a silver storm
Figures dancing gracefully
Across my memory
Far away long ago

De fiecare data totul disparea, totul pierea intr-o mare de culori, un vartej de arome si de anotimpuri, totul pierea, undeva in spatele meu. Nu ma puteam intoarce, trebuia sa o iau mereu de la capat, si din bucatele de ciocolata amaruie, din franturi de amintiri, din pasteluri si din flacari sa te recreez, sa te aduc inapoi iar, ca singura companie vreodata permisa.

Glowing dim as an ember
Things my heart used to know
Things it yearns to remember
And a song someone sings
Once upon a December

Inca o bucatica de ciocolata, inca un glob colorat fragil, inca o flacara vanilata, inca un fulg si inca un cantec. Si totul va reincepe, totul se va amesteca, totul se va pierde, o data cu stelele fosforescente ce cad mereu, cautand ciocolata amaruie ce se sparge albastru in cioburi taioase si verzui, in care incerc sa te regasesc pe tine.. copilarie.

Poveste

Posted: Noiembrie 28, 2007 in Despre copilarie

Stau si privesc subtiri fuiori de abur cum se ridica din cana mea plina ochi cu vin fiert, de la mama. Miroase dulce-acrisor, un picut intepator; dar e miros de iarna si de sarbatori. Tin cana in palmele facute cupa special pentru ea si las caldura sa-mi alunece prin brate in timp ce-mi lipesc fruntea infierbantata de geamul rece, aburit.
Da, miroase a ierni indepartate si se simte la fel, racoarea si fiorii mai imbatatori decat aburul vinului.
Sorb prima inghititura si ma infior. Se simte discret gustul piperului si parca revin amintiri stravechi in mine, in fiecare fir de par si-n fiecare celula a pielii…si parca ma-nfior. Si-mi aluneca gandul la copii ce alearga prin fulgii de zapada, dand jocului acestora atatea forme noi si aproape magice.
Si-mi aluneca gandul la momente atat de mici…
Sunetul ghetutelor prin zapada, cum scartaia sub talpi si cat de moale-mi parea atunci, dedemult; si mana mamei cum ma tinea strans si-mi ardeau obrajii privind la jucariile din vitrine, rugandu-ma in sinea mea, ca orice copil, sa primesc ce-mi doresc odata cu noaptea acea mult prea tacuta si sfanta.
Sorb din nou din vin si simt ca ma incalzesc tot mai mult. Aluneca picaturi reci pe geamul aburit si-n darele lor deslusesc jocul alb al fulgilor in noaptea neagra si tacuta. Doar focul pocneste usor undeva in spatele meu.
Alunec inapoi pe ulita amintirilor, in momente in care in aer parca statea magia noptii inghetate, in acele ore magice cand stiam ca apar micile zane ale zapezii. Abia mai mari decat manuta mea de copil, stiau sa deseneze atatea lucruri magice cu manutele lor pe sticla rece. Si adultii se uitau la desenele lor si le ziceau flori de gheata…uitasera ei cine le faceau si cum.
Mi-e dor…
-Tati…si ma trage de maneca.
Ma aplec spre ea si o ridic pe genunchi, sa vada cum ninge afara. A stat langa foc tot timpul pana acum si parca i-au loc foc obrajii. Sta si priveste afara tacuta iar lumina din spatele meu o invaluie si pare o mica zana si ea. Priveste tacuta si da cu manuta pe geam, sa alunge aburirea.

E atat de liniste incat auzim amandoi clinchetul de clopotei afara, cristalini si abia simtiti, de parca nici n-ar fi fost acolo. Dar pentru cine n-a uitat, e atat de clar incat nici macar trosnetele focului nu le pot acoperi. Devin tot mai puternice si mai clare, mai apropiate, ca si amintirile.
Si ea incepe sa rada cristalin pe genunchii mei, lipindu-si palmele de geam si nasucul la fel:
-Uite-le tati…uite-le cum au venit iar sa se joace.
Mijesc ochii si le vad si eu…albe, stralucitoare. Se despart din norisori de fulgi de nea si planeaza pe aripioare fine prin viscolul teribil, de parca nici nu l-ar simti. Se apropie de geam si se lipesc de el curioase, privind la umbrele ce le studiaza cu egala curiozitate, facandu-ne cu mana usor si zambind si razand cristalin, acoperind vuietul vantului.
Se lasa plutind in patura proaspata de nea si dispar din vedere cateva secunde, acoperite de ninsoare. Scot capul brusc dupa, si se scutura rapid, apucand apoi sa le caute pe celelalte inca ascunse, reprezindu-se asupra locurilor ce par a fi bune ascunzatori, impingand cateodata afara o alta la fel de zambitoare. Dar cel mai adesea se lasa cu esec sau lovitorui in mici radacini abia proaspat acoperite de nea.
Ea rade zgmotos la jocurile lor si parca nimic nu i-ar putea distrage atentia de acolo. M-am ridicat de mult si o tin pe brat, privind vrajiti amandoi la micile creaturi cum se alearga prin zapada si cum se bat cu bulgari minusculi, cum se ascund in spatele unor fulgi mai dolofani, iesind cu greu apoi din patura de zapada cand fulgul aterizeaza peste ele.
Sunt atat de multe acum, de parca toate au venit sa ne vada.
-Vreau si eu sa ma joc cu ele tati, imi zice dulce. Dar eu stiu ca nu se poate, ca daca le prinzi se sfarma in praf de stele si apoi trebuie sa stai si sa o ingropi bine in zapada…nu prea adanc ca se sufoca…si nici prea sus ca o zboara vantul; si trebuie sa te ascunzi apoi si sa astepti cuminte sa scoata capul din zapada si sa-si faca curaj sa-si reia jocul vrajit in noaptea iernatica.
-Lasa, la anu au sa vina ele la tine, cand ai sa mai cresti…
Incerc sa o impac dar deja nu ma mai asculta. Acum e atenta la micile figuri palide, cu urechi tuguiate ce o privesc de dincolo de geamul usor aburit. Multe, da, foarte multe acum, se ingramadesc precum licuricii curiosi si lasa urme fine de gheata pe sticla, ascunzandu-le trupurile aproape goale sau imbracate in rochite minuscule facute din bucati de fulgi.
Orologiul bate miezul noptii aproape si focul adoarme tihnit in spatele nostru. Ea si-a infasurat bratele in jurul gatului meu si a adormit linistita privind la jocul zanelor. Si ele au tacut de mult si se joaca la geamuri, curatand zapada si lasandu-si loc sa-si lase cadourile, modelele intricate ce doar ele stiu cum sa le faca.
O asez in patul ei si o sarut pe frunte cu grija, sa n-o trezesc. Una din ele o priveste cu ochi mari prin geam si din buzele-i micute ii trimite un pupic de noapte buna, ascunzandu-se apoi in spatele unei minuscule picturi de gheata.
Eu termin vinul si ma intind. E totusi ajunul…cine mai poate zice ce-i vis si ce-i realitate intr-o noapte atat de speciala?
Poate…poate doar florile de gheata. Dar ele stau tacute, pastrand atente taina micilor minuni…

Nu, nu imi apartine.. e © Claudiu; din oarecare motive.. o sa pun linkul mai incolo. Rugamintea mea e ca textul sa nu fie folosit altfel decat cu mentionarea drepturilor autorului.. am rugat sa folosesc si m-ar durea mai tare decat daca mi-ar apartine.. pentru ca….

..E ceva ce imi place foarte mult, ii apreciez stilul in general, I’m his number one fan si in plus.. heh, in plus ma duce cu gandul la toate iernile frumoase pe care le-am avut si cele pe care sper sa le am. Am putini prieteni.. dar foarte importanti si tin la ei.. se pare ca si ei, si au grija de mine in fel si chip. E util in unele momente.. Vreau inca o iarna frumoasa, sau macar speciala.. O sa ajung acasa, chiar. Plecarea: pe 24 decembrie vehehehehehery early in za morning, adica trezirea o sa fie indecent de devreme si o sa ajungem pe la 12 si ceva in Bucuresti de unde intentionez sa o intind rapid rapid. Nu cred ca o sa fie careva de data asta.. bine, mai putin respectivul Claudiu..O sa ajung acasa in aceeasi zi, seara, de preferinta.. daca nu as avea un copil mofturos cu mine, as astepta chiar pana la miezul noptii, dar deh.. o sa fim treziti de pe la 4 cred ca deh, aeroportul nu e tocmai la o zvarlitura de bat. Si ne mai si intoarcem.. pe 4, dupa masa parca.. prefer sa uit de momentul ala, e cel mai urat.

Dar revenind la poveste.. Vreau o cana de vin fiert, vreau un geam cu pervaz exterior pe care sa se aseze zapada in strat gros si dimineata sa imi las amprenta.. si vreau pervaz interior, langa un calorifer, sa pot sta acolo, cuibarita, uitandu-ma la cerul rosu din care cad fulgi albi, sa imi imaginez cum multitudinea de fiinte isi fac de cap in frigul ala glacial.. pe care il ador.

Heh… a venit iar iarna.

De-ale lui

Posted: Noiembrie 16, 2007 in Despre copilarie

Sunt lucruri pe care nu stiu daca o sa am cui le transmite departe.. si mai ales.. cum. Pentru ca sunt invatate de la tata, pentru ca sunt legate de obiceiurile de acolo, pentru ca nu s-ar potrivi neaparat aici, pentru ca.. pur si simplu. ciresari

Se intampla, sambata seara in general.. sa intru in baie si sa nu pot folosi chiuveta, era ocupata de un obiect micut, din doua parti si ca sa functioneze, se adauga si o a treia, care il obliga sa stea in chiuveta sub un jet de apa fierbinte ce stropea uneori pana pe margini. Bineinteles, cand am crescut am stiut sa dau la o parte, sa-mi vad de ale mele si sa pun la loc. Si probabil cand eram mica am si oprit apa, ca eram fata draguta si ii aminteam tatei ca a uitat ceva in chiuveta. Probabil, nu stiu sigur, dar nu m-ar uimi.

Am intrebat de ce lasa acolo.. cred ca mi-a repetat de cateva ori pana sa retin.. „ca sa se inmoaie lama”. La fel cum probabil intrebasem de ce trebuie neaparat sa se dea cu pamatuful, sa fac spuma..

Nu ne lasa sa stam acolo cat se barbierea. Zicea ca se taie daca se uita cineva la el. (Din cauza lui ma enerveaza cand sunt privita in timp ce face cate ceva.. atunci gresesc cel mai des.) Odata m-a lasat chiar sa incerc sa il barbieresc.. imi povestea de cum il barbierea el pe tataie si nu avea aparat ca al lui.. avea brici, foarte ascutit.. ca doar de-aia e brici.

Era din doua bucati.. manerul alb odata, devenise usor galbui, de metal acoperit cu ceva plastic zimtat si lasa doar capetele sa iasa afara.. unul avea filet, unde se potrivea cealalta parte a aparatului, se infileta frumos si de undeva mai sus, se deschideau scartaind un pic, niste bucatele de metal, ca niste ferestre.. pe rand; ascundeau lama pe care nu o lasa niciodata acolo, o scotea si o aranja frumos, sa nu cumva sa ne taiem. Stiam ca acolo sunt lucrurile lui si nu ne bagam nasul.

Mi-a placut si presupun ca si lui ii place aparatul ala si nu BIC-urile sau ala electric primit, la care a facut urat, de altfel.. Deh, nu mai reactioneaza asa de frumos pe masura ce vremea trece..

Data trecuta cred ca am dat o data peste aparatul lui, lasat usor deschis sub apa fierbinte.. sau poate doar mi s-a parut. Nu era iarna si chiar daca.. nu isi mai lasa barba pentru ca nu i se permite, dar macar ramane mustata.. semnul caracteristic masculilor familiei.. „Tataie avea, Putregaiu’ avea si el, Valeru’ la fel, Gilu si el.. Marcel.. unchi-tu’ Naica.. Cristi nu se pune, e prost si imberb”. Pai da, au toti.. deocamdata are cine pastra traditia… Si culmea e ca fumeaza toti, si toti au (aveau) mustata usor ingalbenita de fum si de vreme.. ca si cartile de care sunt (erau) mai toti atasati.