Archive for the ‘Siruri’ Category

Oameni: Silvia

Posted: Noiembrie 22, 2009 in Siruri

Mi-am dat seama ca desi am mentionat-o, nu am vorbit niciodata despre sora-mea, ca lumea. Mi-am dat seama.. vorba vine, ca de fapt a trebuit sa ma uit peste posturile din ultimele luni.. Nu am reusit sa scriu si probabil nici nu as fi stiut ce sa zic, daca era sa scriu dupa program. Mi-a amintit de altfel chestii pe care le-am uitat.. partial sau complet. Incepe sa ma ingrijoreze cantitatea de lucruri uitate de cand eram mica..

Deci da:

Silvia, Silviuta, Silvi, sor-mea, Buli, Inda… Parca atat. Ajunge, nu?
E sora-mea, cea cu care am crescut si de care multe amintiri sunt legate. Ai mei.. ai nostri, au incercat sa fie parinti buni si au reusit. Cred ca aici intra si faptul ca au incercat sa ne trateze la fel, sa avem la fel de multe avantaje si sa fim pedepsite la fel, daca era greseala comuna. Nu cred ca trebuie sa fii dus prin facultati ca sa intelegi si sa faci asta.. ai mei au reusit, dar se pare ca multi altii nu au reusit, nu i-a dus capul.

Pe motiv de varsta sau doar refulare importanta, nu mai stiu cum eram inainte de 6-7 ani si chiar si din perioada aia am putine amintiri. Deci nu stiu cum am primit venirea sora-mii, cum am reactionat. Singura marturie din perioada aia (pozele de Craciun, zilele de nastere, nu se pun) e o caseta in care ma aud vorbind… Nu mai stiu tot dialogul, dar „shineeeee” era pentru ca vedeam, se pare, sanul mamei mele, cat alapta chestia mica pe post de surioara. Mama imi explica, frumos, ca nu e rusine, ca Silvia papa. Nu am cum deduce mare lucru de acolo, dar cred ca relatia noastra a fost normala, parintii nostri avand un rol foarte important in privinta asta.

In general, la zilele de nastere, cand isi amintea cate un membru al familiei, sarbatorita primea un cadou, iar sora primea si ea ceva. Eh, asa au fost si ai mei, asa au facut mereu, sa fim egale. Am avut aceleasi haine, de multe ori: fustitele facute de mama (ma gandesc la cele albe cu inimioare rosii, din panza.. ca sa le putem diferentia, mama pusese buzunarele diferit), caciuli (de culori diferite, eu fiind cea care avea dreptul la albastru), sepci, pantaloni, fulare, pijama, jucarii, dulapuri.. la fel. Ce putea sa aiba una, avea si cealalta.
Tin minte combinezoanele rosii.. cat de mandre eram! Si da, tricourile cu matze.. uitasem de ele.. la un moment dat erau atat de purtate ca se vedea prin ele si tragea mama de noi sa le arunce, dar na, semanam cu tata oleaca. Au fost si salopetele.. numai ca eu am reusit rapid sa o diferentiez pe a mea de a ei..
Bineinteles, cand am avut dreptul la cadouri diferite si ale ei erau mai faine ma suparam.. asa cum am facut-o la o zi de nastere, in 2002, cred. Ma ofticasem rau de tot: eu trebuia sa invat la biologie, nu ma iubea nimeni (probleme de adolescenta, da?), relatia cu ai mei scartaia de aproape un an si.. colac peste pupaza, ziua de nastere a sora-mii, la care a venit lume si a avut parte de cadouri dragute, iar eu… nimic. M-a certat tata ca pun bot, ca nu e frumos din partea mea, dar deh, ce sa-i explici scorpiei?

Am fost mereu cea mai afurisita si continui sa fiu. Rautacioasa, uneori chiar si zgarcita, de unde si porecla de „braneaca” sau „onigoaie”…
Ea a fost mereu cea draguta, o adorabila si sufletista. Si ma flateaza mereu, ne iubeste, orice ar fi… Da, ea e cea draguta, cea care nu merita sa sufere atat…

Ne-a povestit mama, dar ori am adaugat eu imaginile, ori le tin minte, de parca ar fi adevarate.
Eram in fata Alimentarii, pe bancile de sub salcii, iar sora-mea a vazut o tanti.. sau tanti pe sora-mea, nu stiu. Eh si tanti i-a dat o napolitana, la care sora-mea, ingeras blond, bucalat: „Da’ lu’ Lela, nu-i dai?”
Cum se gandeste ea mereu la mine…

Se pare ca semanam foarte mult fizic. Nu am vazut niciodata asemanarea. Poate tocmai pentru ca ai nostri ne-au crescut ca pe niste gemene. Asta a facut-o, probabil, sa creasca mai repede..

Fiind bolnavicioasa (nu stiu, sincer, cum a putut sa adune atatea) ai mei au stat mai mult pe langa ea.. si cum eu eram mai mare si mai responsabila (teoretic) trebuia sa inteleg. Cred ca am fost mereu geloasa pe ea… Au si fost dati cand dansa profita, iar cand a mai crescut, mi-am permis, in calitate de sora mai mare, sa o trag de urechi si.. am fost magulita sa vad ca merge cand o cert eu, desi ai mei nu prea mai aveau ce face..

Sa avem aceleasi cadouri, a fost o treaba inteligenta. Chiar daca diferenta de varsta era cat de cat mare, nu puteam vrea cadoul celeilalte si in plus, erau pe gustul nostru. Cred ca razboiul de tesut l-am pastrat pana acum cativa ani.. si inca mai avem (daca nu le-au dat ai mei) papusile.. negrese, micute, a mea mai mult creola decat neagra. Le spalam cu bucati de burete (luate de pe afara, probabil) frecat de sapun, fara sa ne vada careva. Le-am tuns.. le-am facut hainute, aveau cazi de baie (din cadourile de Craciun, daca nu ma insel, era doar una, a sora-mii, de la gradi).. eheee.

Avantajele de a avea o sora? Nici nu as sti de unde sa incep..
Nu am dormit niciodata singura. Uneori ne luam in brate si faceam cu randul (ca mai in orice situatie): o saptamana una la margine, o saptamana cealalta, o zi una „tinea mana”, o zi alta (adica tineam bratul intins sub capul celeilalte), patul, cand il faceam, tot cu randul, cand eram la bunici, ne certam care sa doarma cu bunica mai intai sau care sa mearga dupa pasari (in mod ciudat, daca ne bateam sa dormim cu bunica, eram ingaduitoare si o lasam mereu pe cealalta sa mearga dupa bestii), cand ceream voie afara.. la fel. Am fost invatate ca suntem egale, ca suntem iubite la fel de mult, asa ca, incercam sa ne comportam ca atare. Echilibrul a existat mereu, dar mai mult in sensul ca eu eram mai negativa decat ea.. iar ea, compensa.

Cred ca suntem la fel de plangacioase.. Ne descurcam la fel de bine sa mesterim cate una, alta.. Cred ca niciuna nu se descurca cu orientatul.. Stim sa fim enervante. Gusturile muzicale nu-s chiar asa de indepartate. Ea mananca mai putin sarat decat mine si probabil ca ii place ciocolata un pic mai mult decat mie.
Dar ne place in mod egal sa mancam corcoduse verzi (daca e si tata prin preajma, cu atat mai bine, radem de el cat ne injura si inghite in sec) sau prune. Si adoram cam tot ce face mama bun (prajituri & co adica). Iar la bunica suntem la fel de extaziate in fata unui bors de fasole, a rosiilor murate… si nu mai zic ca mi-e foame.
Ne plac animalele la fel de mult, si ni-s la fel de scarbosi paianjenii.. Iubim caii, desi nu am avut niciodata si am vazut prea rar, ne place destul de mult prin padure si cred ca muntii o sa ne ramana mereu dragi, ca-s ai nostri.

Cred ca scriem la fel de urat. Diferit, dar urat.
Nu ne plac cartile la fel de mult si nici limbile straine.
Stim amandoua sa fim copii (razgaiati) si ne sta bine, mai ales cand suntem impreuna.

Ne-am batut. Ea era sa-mi scoata un ochi, iar eu, sa o las fara nas.. si cred ca eu am fost cea care i-a rupt mana cand era mica. Ne-am certat, ne-am spus diverse chestii urate.. inca ma mai enerveaza si-mi vine sa ii dau una! Dar cand ai nostri se certau sau ne pedepseau, eram cele mai bune prietene din lume si ne aruncam priviri cand treceau ei pe langa noi, cand auzeam cate ceva, impartaseam cu cealalta si ascultam amandoua la usi.

Mai tii minte data cand am vrut sa le facem o surpriza? Cand mama revenea de la tara si tata a mers pana in Brasov sa o aduca… iar noi am inceput sa facem clatite, dupa nu stiu ce reteta si ne-a iesit mai degraba un pandispan prajit, cu chiu cu vai.. Ma simteam ca in povestea Alexandrei si galustile cu prune.
Dar cand ne intorceam de la tara si eram in compartiment cu un oarecare blond? Sau blondul de la tara, Ionut, parca.. Ce gusturi aveam!!
Plimbarile prin cartier, sunt mai recente, deci nu ai cum sa uiti si nici nu intram in detalii, da? ca mi-ar fi rusine de anumite persoane…
Fundatia, tot ce tine am descoperit-o si am scris impreuna, fara ca cealalta sa vada… am castigat amandoua cate ceva, dar cred ca Mircea a fost cel mai important privilegiu de la Fundatie. Am avut amandoua de castigat… Si in plus, asa am inceput sa descoperim si Zarnestiul.
Mai stii cand venise mamaie sa stea cu noi pentru ca ai nostri erau nu stiu unde si ne-a citit o poveste? Stateam in pat cu capul inspre usa si era lumina aprinsa pe hol.. In seara aia Luiza inundase (sau credea) vecinii, ca uitase un robinet deschis..
Pe cat pariu ca razi daca-ti amintesc de data cand eram la tara cu Cristina si Ancutza si ne-am dus sa ingropam papusa, ca sa vina ploaia? Dumnezeule, cat de ridicole eram! Si am facut juma de sat asa!! Slava domnului ca nu trebuia sa fim goale, cum se practica in alte zone si doar trebuia sa ne facem ca plangem…

Probabil ca prima amintire cu tine, daca nu e inventata.. e cea cu tanti cu napolitana, dup-aia ar fi datile cand ieseam cu patura in fata blocului (asta-i avantajul de a avea o sora: nu ai nevoie de prieteni, sora-ta nu se poate supara pe tine si daca iese una din casa, iese si cealalta, ca vrea, ca nu vrea).. iar ultima? As prefera sa fii tu cea care are ultima amintire cu mine, si nu invers.
Sa stii ca inca visez ca suntem la leagane si trebuie sa ne ducem in casa.. Numai ca lucrurile se complica mereu, gradinile devin mai mari si mai urate.. Si inca ma mai ia cu dor de casa, de tine.. de voi..
Nah, nu am crescut repede, am avut chiar norocul sa crestem incet si frumos, am avut o copilarie.. fara Barbie si fara Lego; nu am avut puzzle, ci am avut cuburi si discuri; am avut papusi putine.. dar am avut o sora cu care sa impart cam tot ce am avut (inegal, dar macar nu te puneam sa alegi intre partea mai mica sau nimic…)

Te iubesc, mâtzule!

Oameni: Tata

Posted: Iunie 15, 2009 in Siruri

Pe tata cred ca l-am considerat intotdeauna un pic misogin.. „Eh, voi, fomeile, ce stiti?” sau „Imediat „tati, s-a stricat” da’ ce, s-a stricat singur? „.. pe langa glumele de rigoare, cu noi.
A fost singurul barbat in casa, de-aia considera ca noua ne revine curatenia si mancarea; facea cumparaturile, in schimb.. sambata dimineata acolo pleca si daca nu se oprea la varu-su, se intorcea destul de bine, cu preturile uitate, bineinteles.

M-am inteles mereu bine cu el.. avem cam acelasi mod de gandire si poate d-aia sunt si eu relativ misogina. In acelasi timp sunt si feminista, deci.. nu are neaparat vreo relevanta.
Nu mi-a fost niciodata rusine (nici nu as avea de ce) sa spun ca e „impiegat de miscare”. Da, cu un al doilea „i”. Pentru mine a renuntat la un loc de munca destul de bun, ce i-ar fi permis sa avanseze, dar cum mamaie nu vroia sa aibe grija de mine.. s-a mutat la 6 martie si facea cu schimbul, cu mama. Ma simt vinovata pentru asta, dar nu mi-a reprosat-o, nu a spus-o niciodata cu repros. Si-a asumat intotdeauna deciziile. urmarea

Another leapsa

Posted: Aprilie 24, 2009 in Siruri

De la Alexandru’. Sper ca e ultima leapsa pe care trebuia sa o fac. Stiu, mi-a luat un secol sa raspund, dar trebuia sa rumeg intrebarile. Cica.


– Ce îţi place să faci atât de mult încât ai plăti pentru asta?

Buna intrebare. Nu cred ca as plati, ca-s zgarcita. Asa ca probabil as trisa.

– Dacă ai afla azi că mai ai de trăit exact 5 ani, ce ai face începând de mâine?

M-as comporta normal, nu as spune nimanui si probabil ca as ajunge chiar si eu sa uit. Better this way.

– Dacă ai câştiga un milion de euro neimpozabil, ai continua să faci ce faci acum?

Cu aproximatie, da. Nu as mai lucra, asta e clar, dar as continua scoala (daca are de gand sa continue vreodata that is)

– Peste 15 ani, ce ai vrea să scrie pe prima pagină despre tine, în cel mai important ziar din ţară?

N-as vrea sa scrie. Prefer anonimatul.

– Ce vrei să spună prietenii tăi despre tine la ceremonia ta funerară?

Nimic. Nu tin la elogii sau amintiri povestite in lacrimi. Am plans eu destul.

– Dar pe piatra ta funerară ce vrei să scrie despre tine?

Nu vreau piatra funerara. Deci nimic.

– Când erai mic ce le răspundeai celor mari la întrebarea: Tu ce vrei să te faci când vei fi mare?

Probabil ca „doctorita” ca majoritatea fetitelor. Si poate pentru ca vroiam sa ma razbun la randul meu, pentru injectiile ce primite. 

– Ce ai face, dacă ai şti absolut sigur, dincolo de orice dubiu, că este imposibil să eşuezi?

Incepand de la a da la zece facultati si a avea o mie de locuri de munca (pentru ca multe mi se par interesante) poate ca as incerca sa zbor. Dar pe scurt, cred ca as face orice. 

– Ce ai vrea să le spună copiii tăi nepoţilor tăi despre tine?

Adevarul.

– Dacă ai putea acum să te proiectezi în viitor, în ultima zi a vieţii tale şi să îţi iei un interviu, care sunt alea 3 întrebări pe care ţi le-ai adresa?

Copacul, casa, copilul. Ce ai reusit sa faci pana acum?

Ce regreti?

Cui trebuie sa cer scuze?

Oameni: Claudiu

Posted: Aprilie 1, 2009 in Siruri
Etichete:, ,

Inca o zi de nastere, inca o pagina.

E una din persoanele cele mai dragi si importante din viata mea. As vrea sa si ramana asa, mereu..

Hunt„De patru ani de cand te stiu, inca nu m-am invatat sa te vad stand asa” Nu s-a luat niciodata de pozitia mea foetala, dar l-a amuzat mereu. Si da, sunt 4 ani de cand ne  stim… un pic mai mult, pentru ca era cu vreo doua saptamani inaintea de ziua lui si intreband ce varsta are, mi-a spus sa ghicesc, am mers pe una din variante.. Atunci i-am si facut observatii, ca incurcase „prefix” cu „sufix”. Dar de multe ori eu ma simteam mai mica. Nu inseamna ca mi-a parut vreodata rau de cat de acida puteam fi cu el pe forumul unde ne-am gasit si pe unde nu am mai calcat de ani..

Nu conteaza numele sub care ne-am gasit si regasit, sub care e cunoscut, important e ce am descoperit in astia patru ani.

E singura persoana care mi-a aratat atata interes si apreciere pentru desenele mele; de-aia are si majoritatea… de-aia am si incercat sa desenez mai mult si.. sa nu ma grabesc, sa evit simetria uneori. Deh, sunt observatii pe care le retin si le pun in aplicare, daca persoanele de la care vin, au vreo importanta, iar in cazul lui…

Am scris datorita lui, engleza mea s-a imbunatatit si am ajuns sa am un playlist interesant; am continuat sa fac fotografii datorita lui.. avem chiar acelasi aparat, de data asta el a luat ce am luat eu si nu am fost dezamagiti. Am facut schimburi de poze si stie toate pozele pe care le-am putut face in anii astia.

Intr-o vara a disparut, pe nepusa masa, poate chiar acum patru ani.. la fel cum a uitat si de ziua mea si dupa cum o spun bancurile misogine, de atunci nu a mai uitat. E unul dintre cei mai atenti prieteni pe care ii am si e aici cand am nevoie de el, chiar daca e bolnav si are febra.. tot trage de timp sa stea cu mine, sa ma ajute sa mai uit de ce ma doare.

Datorita lui nu am luat-o razna in ultima vara petrecuta in Nîmes sau in zilele cand consortul era in Paris si eu ramaneam in sud.. Am descoperit atatea carti, am citit comics-uri (web mostly, am unele scanate pe care inca nu am apucat sa le citesc, shame on me) vazut filme si descoperit artisti. Mi-am si dezvoltat cunostintele in materie de jocuri si am ajuns sa cumpar chiar doua, pe care nu ar fi rau sa le joc, dar, ca intotdeauna, lipsa acuta de timp…

E persoana care mi-a confirmat, daca aveam nevoie, ca nu trebuie sa pun intrebari, trebuie doar sa astept, sa am rabdare. Si am ajuns sa am rabdare cu oamenii la care ajung sa tin.. Daca nu am rabdare, inseamna ca nu merita.

We agree to disagree. Cred ca asta ar putea rezolva cel mai des conflictele, dar ar fi prea simplu, asa ca au fost si dati in care ne-am ciondanit si de multe ori, el lasa de la el.. Nu e de ajuns ca sa ma faca sa imi schimb parerea despre majoritatea barbatilor (o generalizare de genul mi-a si atras o pedeapsa) dar stiu ca el iese in evidenta, el chiar e mai breaz si inca nu am cunoscut pe cineva capabil sa ma contrazica.

E cel mai bun prieten pe care il am (vorbim despre persoanele de sex masculin). Nimeni (includem si rudele) nu m-a dus pana la mama naibii, refuzand cu incapatanare sa primeasca bani, inventand diverse scuze. Dar cum cu tata nu ai cum sa te certi, nu a avut de ales si a acceptat (mwahahaha). Nimeni nu a mai venit dupa mine la aeroport stiind ca o sa intre in bucluc sau sa ma duca la aeroport, pentru a merge inapoi in estul tarii dupa aceea.

Dar bine, nu se reduce totul la ce e material. Apreciez cel mai mult sinceritatea (mai putin in ce ma priveste pe mine; stiu ca e sincer, dar cum eu nu sunt de acord, nu o vad decat ca pe ceva dragut) dar si cat de direct e ( „da-mi si mie numarul tau de telefon” ); dar probabil ca prezenta lui e cea mai remarcabila, e ce ajuta cel mai mult, oricat de mult as vrea sa il alung atunci cand are altele mai bune de facut.

He’s my black dragon, guardian angel, music provider. Nu ar trebui sa omit scrierile lui. De care mi-e dor de altfel..

Pentru o persoana de pe net, e al naibii de real. Si sper sa ramana asa.. cel putin, ar face bine. But as we always said: time will tell.
Does eternity ring a bell?

Ar mai fi de spus, nu stiu sa fac un portret asa cum trebuie.. dar ma opresc aici.

La multi ani dragule! Stii ca nu ma pricep la urari..

Oameni: Denisa

Posted: Martie 5, 2009 in Siruri

Poate pentru a fi in atmosfera potrivita ar trebui sa am o cana de cafea langa mine si ceva floricele poate, sau ciocolata cu portocale..

img_4034Pe Denisa am cunoscut-o virtual anul trecut, o vazusem de cateva ori pe merluc, dar cum eram ocupata cu de-ale scolii, nu am avut vreme sa intru in detalii. Dup-aia am vazut pe un blog comentariul semnat „Esk”. Stiam ca imi spune ceva.. Nu mai stiu daca am intrat pe merluc sa verific, dar stiu ca am intrat pe blogul ei si am citit, poate chiar in aceeasi zi, totul, de la un cap la altul. Mi-a fost simpatica si regaseam deprimarea si frustrarea de care dadusem si eu aici.. Imi placea felul in care scria si stiu ca mi-a retinut atentia postul in care avea o poza cu un album, la fel ca cel pe care ai mei il aveau..

Cred ca prin iunie am inceput sa vorbim, daca nu chiar iulie si ne-am vazut imediat. Mi-a propus sa merg la ea, sa stam la un pahar de vorba si sa ne plimbam oleaca. Zis si facut. Inca de la inceput a fost agitata ca ea nu e gata si eu plecam de acasa, ceea ce m-a amuzat teribil. Am ajuns rapid si am asteptat. Si am asteptat. Am sunat.. m-am uitat dupa nu stiu cate tipe sperand ca e ea.. Pauza. Am si iesit din gara, m-am plimbat, facut poze.. Da, intarzia. M-am obisnuit acum si ma amuza mai mult decat orice. S-a intamplat de doua ori ca eu sa fiu cea care intarzie: prima data a fost urat, nu aveam telefon, tremuram in ultimul hal, etc.. iar a doua oara, a fost ieri, deh, trenurile nu circula asa de des pe cat ma asteptam.

Din iulie, ne-am tot vazut, cat am avut vacanta.. a inceput scoala si ne-am vazut mult prea rar, din vina mea, evident. Abia acum, cu grevele, am reusit sa profit un pic si sa o trezesc uneori mult prea devreme, dar na, e singura romanca pe care o cunosc, e aproape de mine, mi-e draga si.. e singura prietena pe care o am. Cea mai buna de altfel si nu pentru ca ar fi singura.

img_5134E adorabila cand raspunde la telefon somnoroasa sau cand face mutritele ei dulci.. Nu cred ca o sa uitam (nu stiu daca mai mult eu sau mai mult ea) seara in care mi-a aratat versiunea live a unui emoticon. Nu zic care decat daca ma lasa. E singura persoana care a reusit sa ma duca prin magazine atata (din iulie pana acum am stat cu ea prin magazine mai mult decat am stat in 6 ani); cu o singura persoana din tara (familia nu se pune) mai am atatea in comun.. Au fost momente in care coincidentele ne-au uimit, rau de tot pe amandoua (gen al doilea prenume).. lucruri ce ne plac, ce ne displac. Am cui oferi carti si nu trebuie sa fie neaparat in engleza (ca in romana nu am de unde); stiu ca si ei ii lipsesc atatea din tara.. Ah, si da, a reusit chiar sa ma duca la biserica..Si sa ma faca sa stau la poze (una doar din fata, daca nu ma insel). Tot cu ea merg sa facem poze cam la tot ce prindem si ne uitam amandoua pline de admiratie la lucrarile unor fotografi sau artisti de pe DA.

Sunt multe de zis si nu as vrea sa fiu inteleasa gresit (desi.. prea putin imi pasa).. dar o ador si sper sa nu se mute prea departe, ca pana la cel putin 50 de ani trebuie sa ma suporte. Am zis!

De altfel… La multi ani scumpa! Sa cresti mare, sa fii fericita, sa ti se implineasca toate dorintele. Pupicii de rigoare o sa se intample live, c-asa-i frumos.

Oameni: Lavi

Posted: Februarie 1, 2009 in Siruri

Da, initiez inca o serie de posturi, in speranta ca o sa ma tin de ea ca si de celelalte… Si o intiez cu cea care implineste azi (pana termin de scris, o sa fie „azi” in tara) un sfert de secol: Lavinia.

Pe ea am cunoscut-o acum.. 10 ani deja.. da, chiar 11 imediat, pentru ca liceul l-am inceput in ’98 totusi.. (yeah, if you didn’t know, I’m that old). Nu retin cand am vazut-o prima data.. dar daca e cum zicea Cris.. erau impreuna din prima zi. Si atunci am retinut carnetelul lui Cris, pentru ca avea marginile aurii si mi se parea interesant. Eram copil.. ce vrei? Nici mai tarziu nu stiu cand am observat-o.. probabil doar cand m-am mutat pe randul lor.. sau poate drumurile comune inspre gara. Chiar nu mai retin..

Cand m-am mutat in banca cu Genti, eram deja printr-a 10a, dar cu ea vorbisem deja.. Nu reusesc sa imi amintesc sub nici o forma cand, cum.. Eh, in orice caz, noi 4 ne-am imprietenit, vorbeam destul, chiar si in timpul orelor. Nu ieseam in oras si d-astea, eram mici si eu stateam departe, deh, detalii. Dar la scoala.. ne povesteam de toate. Mi-a zis ca incepusem sa le plictisesc cu povestile mele despre Pitzi, dar parca nu eram chiar asa de rea…

Ah, da.. ar fi probabil inceputul clasei a 10a, pentru ca plecasem in excursia in Busteni si am poza.. chiar, poate atunci a inceput totul.. Eh.. mai conteaza? Totul e chiar vag acum, si nu inteleg de ce nu reusesc sa pun totul in ordine..

De la mers impreuna spre gara, de la orele de franceza in care chiuleam impreuna, de la vizite pe la ea si ea pe la mine (mai rarut) .. de la antrenatul pentru rezistenta la bac, de la noptile in care am dormit impreuna.. a ajuns sa imi fie foarte draga si sa devina cea mai buna prietena a mea, cand cealalta, disparuse. Nu, nu schimb prietenele ca pe sosete, si nici nu sunt genul profitoare, dar uneori e mai bine sa stii sa renunti (bine, eu am facut-o prea tarziu.. ).

A fost alaturi de mine cand m-am certat cu ai mei pe motive bine cunoscute, si ne-am pregatit impreuna pentru marele bal, cand ne-am despartit de diversi. Ne-am povestit primul sarut, ei i-am povestit despre Yann, stand un curtea Judeteanului, incantata nevoie mare. Ne-am dedicat reciproc melodii.. am stat nopti intregi de vorba (nu am mai dormit la nimeni, dar e singura cu care am stat nopti intregi, pana se facea mult prea tarziu ca sa mai tinem ochii deschisi, sa povestim, sa depanam amintiri, sa scotocim pe unde doare..)si am fost acolo cand am vrut sa ne plangem. Eu una sper ca am fost.. chiar daca de 6 ani incoace, sunt relativ absenta.. Le e tare draga alor mei si o primesc mereu cu bratele deschise, iar eu.. si mai mult.

De la ea am prins obiceiul de a presa diverse plante, de a aresta tigari, a le parfuma si scrie data pe ele, de a lua diverse obiecte ca amintire… A trecut ceva timp de cand nu am mai facut toate astea.. cred ca ultimul obiect de genul asta are urme de ruj pe el…

Da, cu Lavi am descoperit in amanunt Vama Veche si din cauza ei am salivat (teenagers!) dupa Tudor Chirila sau dupa Leo DiCaprio..

Sunt atat de multe de spus despre ea incat nu stiu unde sa incep.. ca de terminat sper sa nu termin prea curand. Chiar daca suntem departe, sper ca o sa avem mereu timp sa mai pove’ un pic.

La multi ani Lavi draga.. sa cresti mare (frumoasa esti) si stii tu, toate cele bune, pentru ca le meriti, o sa vezi tu.. se intoarce roata!

Zambete (2)

Posted: Ianuarie 31, 2009 in Siruri

Chiar daca ma intorc obosita de la munca, sunt uneori chestii dragute la care ma gandesc zambind.. In ordine inversa si cel putin aleatoare.

– Mahmood, azi: am cerut un croque inainte de a pleca, si am asteptat pana sa fie gata.. o vad pe Noélie ca ia unul, gata sa ii sar la gat ca e al meu, vad ca mai e unul in bin si gata sa il iau; cand colo Mahmood, dragul de el, il ia inapoi si il inchid frumos, dupa cum e normal si dupa cum rar facem; bineinteles ca am inceput sa rad, a fost dragut din partea lui.. grijuliu..

-Rachid, pe care il consideram nesuferit si aspru la inceput (bine, in general avea dreptate, dar nici nu ma lasa in pace) e dragut si ma pupa cand ajung la munca, desi mi-e superior in grad..

– bomboanele pe care Sandrine(manager) le imparte cu noi, sau mistourile pe care Fred(director) le face cu noi sau pe seama noastra.. mistourile pe care ne permitem sa le facem cu Nathalie (manager), care rade cel mai tare dintre toti

– Rachid; intr-o seara am fost lasata singura la unul din posturi si m-am descurcat, tant bien que mal, dar am facut ce am putut.. la sfarsit, am depontat si m-am scuzat ca nu am fost tocmai descurcareata, la care el a zis ca de fapt am fost perfecta si i-a incitat pe baietii din bucatarie sa ma aclameze; moment in care am devenit rosie, evident

– intr-o seara a venit un nene vorbaret care a inceput sa ne spuna ca e cantaret si ca stie nush ce restaurant african… ne-a vorbit despre o mie de lucruri, ca la sfarsit sa ii multumeasca directorului.. de parca eram copiii lui sau ceva.. tare faza, in orice caz

– exista comenzi grill.. si de parca nu ar fi destul de amuzant sa le vedem, se mai intampla (am facut-o si eu) sa vedem cate un sandwich „sans glace” :D ; sau se mai imbarliga limba in gura cate uneia si in loc de „croustillante” iese (prin amestecare cu „grillée”), „croustillée”

– nu mai stiu in ce zi am muncit.. si faceam 3 neamuri de sandwich pe acelasi clam (nu explic toti termenii tehnici, pe motiv de lene) si deh, unele se vand mai bine decat altele, iar eu eram cea care spunea cat, ce si cum.. de vreo trei ori am repetat 2B, 3R, 1D, sub diverse forme ca ametisem bietul baiat.. dar a fost amuzant pana la urma

Si-ar mai fi.. Un tip care mi-a spus ( era in perioada circului, deci eu=plasatoare)”vous êtes le plus joli présentoir de pailles que j’ai vu” (un fel de „sunteti cel mai dragut stand de paie pe care l-am vazut”).. slava domnului, ca altfel imi faceam griji; un alt nene mi-a povestit viata lui in cinci minute.. macar a fost dragut, spre deosebire de altii.. E o tanti ce vine in mod regulat si ma temeam cand nu am mai vazut-o, ca s-o fi suparat ca nu i-am gasit odata loc.. Dar vorbeste mereu cu mine, si e o scumpa. La fel si babuta rasista pe care majoritatea o detesta „un pahar de apa nu prea plin, apa nici prea calda, nici prea rece”..

Pungi de nuggets zburate cu totul in ulei (adica si plasticul), coca imprastiat pe peste tot, inclusiv camasa managerului.. scandaluri de clienti in calduri si cu prea putin creier (ex.: de ce nu acceptam hartiile de 100; sau de ce nu avem una si alta, de ce preturile sunt asa, chestii pe care noi, humble servants of the greater ones, nu le putem decide; si fetite de cartier, cu ceva tupeu)..

Sunt multe pe care ar trebui sa le iau cu ceva mai mult calm si trebuie sa incerc, altfel imi fac nervii varza.. dar imi zic asta de prea mult timp deja.. poate ca ar trebui sa ma execut.. In orice caz, uneori.. e frumos si am de ce zambi, pacat ca uit, dup-aia.