Pai da.. a mai trecut un an de scoala. Practic, am terminat, ma pot inscrie in anul trei; teoretic, astept notele si ceva lamuriri.

A fost un an infernal… In primul semestru am avut foarte multa materie de invatat pe de rost, destul cognitivism sau psiho experimentala. Am avut si sociala, ca anul trecut, care a fost mai scarboasa, nu a avut nimic interesant, mai ales ca in cursuri aveam o tipa care (daca ar fi sa credem profa de seminar si sa deducem din reactia ei) a ajuns acolo pentru ca a avut relatii.. cel putin. Nu stiu, in orice caz, mie mi-a devenit antipatica rau de tot in momentul in care ne-a dat definitia interviului non-directiv. S. Kadi, parca.. Nici nu mi-e rusine sa ii dau numele, e infecta si gata.

Iar am avut-o ca profa pe doamna din primul an, E. Ch. daca ii retin bine numele.. draguta, ceva mai indulgenta, dar nu excesiv cu notele. In curs, o tipa insarcinata, la fel de draguta ca majoritatea tipelor insarcinate cu care am avut de-a face la munca. Not. Materia, APE (notiuni despre copilarie, sa zic asa), a fost interesanta.. am revazut iar Freud & co. Nu neaparat plictisitor, dar obositor..

( nota: nu am avut un weekend adevarat pana in februarie, nu am avut zile libere din august adica.. am lucrat 7/7: daca nu era scoala, era munca, daca nu era niciuna, erau cumparaturi, mai tarziu matze, etc; nu, nu vreau sa mi se planga de mila, e doar o precizare.)

Prietena cu materia asta a fost IPV (introducere in psihologia dezvoltarii), cu o vrajitoare la seminar si aceeasi tanti draguta insarcinata la curs. Oribila materie. Nu ma inteleg tocmai bine cu d-alde Piaget, Wallon, Vigotski.. dar sigur, o mare parte din vina a avut-o vrajitoarea si felul in care isi prezenta cursul.

A fost si EPP ( epistemologie si psihopatologie) a lui Dr. Love aka Sexual Healing. E un prof genial, e tiparul insusi al psihologului.. dar e interesant. Nu pentru ca orice subiect poate devia inspre sex, dar.. e interesant. In semestrul doi l-am avut iar ca prof si la un curs, desi trebuia sa iesim, am stat toti cuminti sa il ascultam, probabil zece minute dupa ora de iesire. Uitasem. Aici l-am avut in alternanta pe proful roman, ala naspa pe care nu-l inghit.

PIC (psyché si cultura) nu a fost chiar rau.. cu exceptia zilei in care unul din profi ( cursul a fost tinut de doi profi, alternau.. unul ne zicea despre Freud & co,H. , celalalt, A.M., ne spunea despre cultura, ca intotdeauna, etalandu-si cunostintele) a decis ca e posibil sa ramai blocat la St. Michel. Si va asigur ca in afara de un atentat, nu ai cum sa ramai blocat. Nu acolo. De fapt, chiar mi-a placut cursul.. nu am avut timp destul sa citesc si probabil asta a fost si o parte din motivul pentru care notele nu au fost pe placu-mi.

RRP si MAL, cam aceeasi mancare de peste (gandire si rezolvare in probleme; memorie, invatare, limbaj).. la fel de naspa, cu deosebirea ca doamna M.B. era cu mult mai plictisitoare si anosta decat domnul S.B.

FCP (bio ceva) ne-a dat dureri de cap pana azi. Pentru ca proful, dragul de S.C. (care-mi e simpatic… era) a refuzat sa ne dea notele.

De ce? pentru ca e grevist. Cel mai grevist dintre toti. El vorbea la adunari, el batea cu pumnul in masa.. el si etologii lui. Ca da, a fost greva. Din februarie pana in mai. Si in luna lui mai, si jumate din iunie, noi am bagat mare materie, cat sa ne ajunga s-o punem de-un examen, la fiecare materie.

Nici nu are sens sa intru in detaliul materiilor.. a fost bataie de joc, examenele au fost o gluma.. si cu toate astea, nu am luat toti note mari, profii au fost totusi severi, desi nu era vina noastra, desi nu puteam inghiti materia pe care ei s-au caznit sa ne-o bage pe gat timp de-o luna. Notele pana acum sunt acceptabile.. Sa-mi iau concediu de la munca a fost o idee buna, am putut invata, am reusit sa ma ocup un pic de scoala si eventual sa mai si dorm. Si asta, fara sa ma enervez pe diversi cretini. Ca mi-au facut dup-aia surpriza la nivelul salariului e partea a doua si o sa reusesc eu sa compensez, nu o sa fiu tocmai eu in pierdere.

Deci, da. Anul s-a terminat. Nu mai sunt printre primii 10.. nici macar 15, nu cred ca sunt, pentru ca deh, lucratul impiedica acumularea cunostintelor de maniera coerenta. Nu e problema ca nu trec, nu s-a pus niciodata problema asa (noroc ca nu se ia in considerare notele in parte, si conteaza doar media notelor de la seminar si curs, altfel era urat).. era mai mult orgoliul meu si ce note bune am.

Dar.. sunt in vacanta. Si poate ma invrednicesc sa citesc un picut, sa avansez pentru la anul. Cand nu stiu ce o sa fac, pentru ca nu tin sa il vad nici pe proful roman si nici pe vrajitoare. Iar cognitiv, social… ma tenteaza la fel de mult ca etologie. Not.

Vedem ce-o fi. Pana una alta, pierd vremea cu gratie.

Nu stiu sa fac complimente. Nici urari, nici sa felicit, nici sa incurajez.. dar complimentele nu-mi ies de nici o culoare, atunci cand vreau eu. In general reusesc doar sa magulesc, spunand doar ce e cat se poate de evident. Dar nu-s capabila de mai mult de atat.

Se mai si intampla ca uneori sa fiu si timida (da,da, chiar sunt) si sa nu indraznesc sa spun cate ceva.

Aida m-a facut sa-mi amintesc de asta.. A venit spre noi (unii care frecam menta in loc sa muncim) sa ne spuna, aproape disperata, ca fata de la casa ei e asa de frumoasa! Si chiar era… m-a tot sacait sa ii spun ca e frumoasa, dar nu am indraznit, asa ca am lasat-o sa plece, fara sa stie cat de frumoasa o gasim..

Eh, saptamana trecuta am vazut o doamna, foarte frumoasa.. avea peste 50 de ani, cred, parul era aproape alb si nu era tocmai slaba, avea forme, dar era chipul ei.. avea ceva care o facea sa fie cu adevarat frumoasa. Nu i-am zis.. m-am tot uitat la ea, incercand sa nu fiu observata. Nu stiu cat mi-a iesit, dar na, macar am incercat.

Poate doar pentru ca de cativa ani incoace, aud complimente.. ca inainte nu am avut asa ceva. Pai nu.. nu mi-a spus nimeni ca-s frumoasa. Nu am avut nici contrariul, ca de obicei, sigur as fi ripostat, de maniera violenta si in mod sigur, fizica. Si as fi plans. Dar in general, reactiile, sau mai degraba lipsa de reactii a celor din jur m-a facut sa cred ca nu am absolut nimic special.

Inca sunt convinsa de asta. Nu atrag privirile si nici complimentele.. ( “vos êtes charmante” sau “bonjour princesse” nu se pun). Bine, poate daca as viza asta, as sti unde sa merg si ce sa fac, dar altele au parte de toate astea fara sa faca eforturi. Sa-mi spun ca sunt speciala si intimidanta nu merge.

Ma simt bine oricum cu lipsa de incredere in mine, cu narcisismul meu prost consolidat si stiu pe cine sa si dau vina. Dar cum am zis, ma simt bine asa, raman asa, chiar daca asta scoate peri albi anturajului..

Sunt mai sucita din fire.

Cam asa zic francezii. Eu as blestema inceputul de saptamana. Si pana duminica mai e.

Luni a inceput cu probleme cu trenuri. Nu ar fi fost asa de grav daca nu trebuia sa ajung la un examen.. doar asa, ca idee, zic.

Marti trebuia sa ajung la munca. Logic, probleme cu metrourile de data asta, blocate intre Reuilly Diderot si République. Eu trebuia sa merg dincolo de Reuilly, in directia opusa lu’ République. Nu inseamna ca aveam mai multe metrouri.

Azi.. ma intalnesc cu Denisa, o las sa ia trenul ei (sa nu uitam tipul spooky pentru care a lasat un tren sa treaca), ma duc inspre Gare de Lyon, cica-s ceva probleme, dar trenul meu vine. Pe linia mea, sunt unele care merg pana la mine acasa, altele care merg mai pana colea, la o zvarlitura de bat. Pe tablita scria ca merge pana la mine acasa. N-o fost asa, bineinteles. M-a dus pana unde era batul cela zvarlit, l-am luat si ne-am suit in alt tren ca sa mergem acasa.

Dar ziua nu era terminata. Mergem sa vedem si noi un film.. iesim fericiti, ne grabim oleaca.. dau se trec de usile de la Châtelet si simt ca ma impinge cineva + ma calca pe bataturi. Ma intorc, vad vinovatul, isi cere scuze, dau sa inaintez, simt ca nu-i bine, ma intorc la nenea si ii arat isprava: rupsese curelusa sandalei. Moama ce-mi venea sa il bat pana rupeam si cealalta curelusa.. A vrut sa imi dea bani, da’ nu avea si noi ne grabeam asa ca nu am stat dupa fundul lui sa ia bani.. dar l-am blestemat pana am ajuns acasa. Si cum am asteptat mult trenul, drumul a fost vreo 10 minute, plus inca o juma de ora cat am mers pana acasa… l-am blestemat mult. Pentru ca nu mergi ca lumea cu un deshti agatat intr-o curelusa, iar restul piciorului prins intr-o alta curelusa cu un punct de sprijin firav. Mai ca am facut basica in talpa, si-asa nu am avut pana acum..

Imi pare rau de sandale, evident.. au 3 ani totusi, au rezistat, mai ales ca doua veri, doar asta am purtat… anul asta le-am mai iertat si poate s-au dezobisnuit si de-asta au cedat.. nush.

Deci da.. astept restul saptamanii. Mai ales duminica. Atunci ma iubesc eu mai tare cu lumea.

Tonight.. let me be your Clementine.. your tangerine.

Let me forget you, allow me to erase you little by little. From the last moment I had you next to me, to the one I met you.

Let me erase all the times I’ve cried and I wish I would have never allowed you know that.

Allow me to forget, forever, all the presents I got from you, let me burn them along with all the clothes that still wear your perfume and your touch. About that.. I should throw away my skin, or burn every little bit of me that your fingers caressed, that your lips kissed.

Let me erase all the music I have from you. I’ll even throw away my iPod, there’s nothing much left that way. And I’ll remove all the sweet words you told me, with those songs. Let me erase the feeling I had when I knew I was the most beautiful woman to you, when I used to believe, a little, your words, as to how perfect I was.. even if it was only for you.

Let me erase all the pictures I’ve taken all these years, all the things I could see because you were there. And I’ll erase as well all the stories I know about each place I’ve seen or that you’ve made me wish to see, through your pictures.

I should remove as well all the letters I’ve written, all the days I’ve dreamed about you, all the plans I’ve made for us, all the hopes I had and shattered.

Let me erase it all from the begining and all the way to the end, I’ll save us some fights, some tears, some years, some dreams, some stories, too many memories and plenty of things to say.

Let me erase you, let me be me, whole, yet unwholesome.

(fictiune; too much Eternal Sunshine of the spotless mind)

Se vede ca-i sesiune, se vede ca azi am un examen.. in loc sa ma tin de carte, ma tin de poezii…
Ma mai plangeam pe aici ca nu imi amintesc o poezie.. eh, in sfarsit, cu ajutorul sora-mii, am reusit sa extragem informatiile ultra secrete de la mama. Pe care informatii le-am gasit dup-aia si pe net.  Una din versiunile de pe net are o strofa in plus si eram gata sa o pun aici, dar mama a zis ca e din alta poezie. Asa ca o cred si las doar ce mi-a spus mama, ca mama are dreptate, stiu eu!

Nu gasisem pana acum nimic legat de poezia asta.. si pentru primul vers, sunt doua versiuni: “Tin minte-un timp” sau “Tin minte-un chip”. Acum, eu am invatat cu “timp”… habar n-am in orice caz, here it is:

Tin minte-un timp / chip
Ce nu l-a sters uitarea,
Cand langa chipul mamei mult iubit
Imi aparea alaturea un alt chip
Un chip frumos si bland:
Invatatoarea…

Intra cum ar intra in casa ei
Si ne vorbea de cate sunt pe lume,
In limpezi vorbe pline de temei
Si pe-ntelesul nostru-anume.

Eram copii,
Vreo 20 in clasa.
Unii cuminti, dar altii mai poznasi,
Dar toti taceam cand auzeam pe sala,
Mult asteptatii, cunoscutii pasi.

Ea ne-a deschis spre lume o fereastra,
Atunci cand drumul vietii a-nceput
De-aceea-o cant pe-nvatatoarea noastra
Si-i multumim in gand ca ne-a crescut.

Poezia, o stiam cu intonatie, frumos.. la cat ma cicalise mama, cred si eu. Am recitat-o la camin, doamnei Preda si am recitat-o dup-aia si Prisculesei.. E evident cine o merita, nu? In orice caz, ma bucur ca am gasit. Si acum ma pot intoarce fericita la schizofrenii mei.

Pe tata cred ca l-am considerat intotdeauna un pis misogin.. “Eh, voi, fomeile, ce stiti?” sau “Imediat “tati, s-a stricat” da’ ce, s-a stricat singur? “.. pe langa glumele de rigoare, cu noi.
A fost singurul barbat in casa, de-aia considera ca noua ne revine curatenia si mancarea; facea cumparaturile, in schimb.. sambata dimineata acolo pleca si daca nu se oprea la varu-su, se intorcea destul de bine, cu preturile uitate, bineinteles.

M-am inteles mereu bine cu el.. avem cam acelasi mod de gandire si poate d-aia sunt si eu relativ misogina. In acelasi timp sunt si feminista, deci.. nu are neaparat vreo relevanta.
Nu mi-a fost niciodata rusine (nici nu as avea de ce) sa spun ca e “impiegat de miscare”. Da, cu un al doilea “i”. Pentru mine a renuntat la un loc de munca destul de bun, ce i-ar fi permis sa avanseze, dar cum mamaie nu vroia sa aibe grija de mine.. s-a mutat la 6 martie si facea cu schimbul, cu mama. Ma simt vinovata pentru asta, dar nu mi-a reprosat-o, nu a spus-o niciodata cu repros. Si-a asumat intotdeauna deciziile.

Ii seman din prea multe puncte de vedere ca sa nu ne intelegem bine. ( Si in plus, cineva a spus ca mergem la fel.. ca un sarpe. La care Lavi a zis “cred si eu, daca nu indoi genunchii aia cand mergi”. Eh, dar merg ca tata.) Cu diferenta ca el e mai calm. Nu in situatii de criza.. adica stiu ca el e, dar eu nu stiu daca sunt, depinde, probabil. Facem glume la fel de proaste si glumim bine impreuna.. ca uneori scapa o palma mai tare decat vroia, sa ii articulez si eu una, la fel, mai tare decat intentionam, trece.

La fel cum au trecut si metodele corectionale. Nu am fost niciodata de acord cu ele. Nu am nici intentia sa detaliez; am crescut, aia e, aia a fost. Nu am apreciat, de nici o culoare, dar probabil e mai bine decat ce facea tataie.
De la ei doi am prins gustul cartilor.. nu am fost precoce, dar am inceput sa le citesc, rapid, pe sub banca. M-a certat cand a aflat de abonamentul la biblioteca si mi-a spus ca am destule carti acasa. Nici in ziua de azi nu le-am citit pe toate. M-a enervat ca m-a obligat sa citesc Tiganiada si poate de-aia nici nu mi-a placut. Dar in general era o placere sa vorbim despre carti si despre orice altceva, sa simt ca am o parere si el o poate asculta.

El m-a dus in spate ani intregi si ma tinea in palma cand eram la camin (5-6 ani) si m-a tinut pe genunchi pana.. mereu. El ne sacaia sa il luam doar de un deget, nu de toata mana si ne mustra daca schimbam mana trecand prin spatele lui. A fost mereu mai darnic decat mama… s-a jucat cu noi cand mama era ocupata si ne-a invatat destule, dar stia sa ne trimita la ea cand era vorba de franceza sau de desen.

Stie sa faca cea mai buna crema de zahar ars. Face cafea buna, dar o prefera pe-a altora. Stramba din nas cand mancam prea sarat si i se face gura punga de la zarzane (corcoduse), mere, prune… verzi.

Ne-a invatat (impreuna cu mama, cum altfel) sa impartim. La mine s-a prins mai greu, am fost scorpie (de unde si convingerea lui ca eu sunt Scorpion, nu Capricorn; “ee tot un drac!” ) dar am stiut dup-aia sa intrebam inainte de a termina ceva.. chiar daca stiam ca ei o sa spuna, by default, sa mancam noi. Si o spuneau asa de convingatori ca ii credeam, dar stateam langa ei si mai intrebam o data daca nu vor.

Cu tata am prima amintire. Pe scari, venind dinspre Marii (pe atunci, Alimentara parca..) Ma tinea de mana. Restul, cred ca am visat sau am inventat.. amintirile mele incearca sa umple gaurile. M-a tinut mereu de mana.. A incercat sa ma ajute de cate ori a putut si nu a uitat niciodata. A facut mereu cat a putut, iar acum, ii pare rau ca nu a facut mai mult. Si il cert. Pentru ca altii au trisat ca sa se descurce, el s-a descurcat, cu greu, dar cinstit. El vede asta ca fiind prostie.. Dar sunt sigura ca ar face exact la fel lucrurile daca ar fi sa o ia de la capat.

Tata scrie frumos.. iar semnatura lui e pe paginile cartilor lui. Sigur m-ar certa.. sunt cartile noastre, nu ale lui, ca doar pentru noi le-a luat.
Nu ne-a interzis fumatul.. asa ca nu am fumat.

Sunt mandra de tata. Sunt mandra de educatia pe care ne-a dat-o. A facut doar liceul.. putea sa faca mai mult, dar circumstantele nu i-au permis. Numai ca ce ne-a invatat nu se gaseste in carti.. Desigur, nu am un limbaj elevant, de burgheza. Si nici nu vorbesc neaparat frumos sau corect. Dar am bun simt. E usor contracarat de scorpia din mine ce functioneaza pe principiul “ce tie nu-ti place altuia nu-i face” si ma impinge sa injur cand sunt injurata, sa dau cand sunt lovita.. etc..dar consider ca am totusi bun simt, ca stiu cate ceva despre viata, pentru ca tata a fost acolo.

El ma corecteaza si ma mustra cand imi scapa cate-un frantuzism si ma simt mai prost decat in fata oricui altucuiva.

Sunt multe de spus despre tata. Nu stiu daca vroiam sa ma marit cu el cand eram mica.. acum e clar ca nu as vrea. Pentru ca il prefer ca tata, e mai bine asa. Asa il stiu de 25 de ani si sper sa-l mai stiu o vreme.. tot ca tata meu. Pe care-l iubesc, tare.

Traim intr-un univers numeric. Nu mai radem, ci spunem “lol”, toate zambetele si alte expresii faciale s-au transformat in linii, puncte, paranteze si/sau accente circumflexe; ne exprimam nedumerirea prin “wtf”-uri bine plasate si surprinderea prin “omfg”-uri.

Pozele devin “de calitate” numerica, cel putin, invadeaza spatiul virtual, iar pozele facute pe automat sunt o adevarata opera de arta. Point and shoot e metoda prin excelenta pentru a ne afirma talentul neexprimat in copilarie, frustrarea adolescentei sau lipsa de ocupatie ca adult.

Ne cautam pe internet, ne gasim suflete pereche intre zeci, sute, mii de tera biti de informatie si aflam din ce in ce mai multe de pe wikipedia. Inlocuim sfatul batranilor cu un singur nume. Poate intr-o zi o sa gasim acolo si modul de a pune in practica toate astea, sau, mai rau, sfaturi, tip-uri pentru a trai.

Gradinile si parcurile inca-si mai au utilitatea, dar pentru cat timp?
Suntem invadati din toate partile de telefoane ce stiu sa faca de toate, de laptop-uri micute si usor transportabile, aparate ce surprind chiar si praful de pe mobila vecinei de la 3 din blocul de vis-à-vis.

Luam muzica peste tot cu noi si ne trimitem mesaje cand stam la 100 de metri unul de celalalt. Biletelele aveau mai mult farmec..

Partidele de X si 0 jucate in ore erau mai interesante decat cele de Naruto/Final Fantasy/etc jucate pe PSP.

O sa prefer mereu felicitarile adevarate, celor virtuale, gratuite, mai mereu aceleasi.

Dar sa nu fiu ipocrita: nu ies decat rar din casa fara iPod, telefonul il tin in permanenta langa mine (sun doar doua persoane in mod regulat, dar sunt sunata), posed un Canon 1000D, am un laptop si folosesc zilnic (doar pentru testul zilnic, ca pentru altceva nu am timp) wii-ul.
Nu consider ca fac parte din generatia McDo, sunt doar o victima a adaptarii, a incercarii de a supravietui, eu, asociala, intr-o tara unde consortul era singura persoana cu care vorbeam live, iar prima prietena mi-am facut-o dupa 5 ani de stat aici.

Eu am o scuza. Dar voi?

Trei telecomenzi, 3 carti: 2 Freud si un Laplanche & Pontalis, o mapa cu niste cursuri (psihopatologie psihanalitica) si alte cursuri, proaspat scoase la imprimanta, de statistica, un curs despre limbaj & stuff si inca unul despre metodologie experimentala; ambalaje de Carambar (deh, Leti face colectie) si telefonul. Si laptopul, evident, eu la ce ascult muzica?! Sub masa, Romeo sforaie.. nu ii plac asa mult genunchii mei, dupa o vreme merge pe scaun.

Incerc sa invat si ma ia cu somn, mi se inchid ochii. Ma bag in Frozen Bubble, pierd de o mie de ori si realizez ca nu sunt deloc mai treaza. Ceai nu beau, ca abia am luat fierul, sau o sa il iau curand, iar cafeaua nu imi face bine. Si continui sa pierd vremea. Nu ma mai intreb de ce notiunile si clasificarile sunt varza in capul meu.. uite de ce!

Si ma oftic ca nu pot invata pe de rost. Dar pe de alta parte.. ce treaba e asta? Vine omul la tine sa-ti spuna despre voci care-l imping sa ii dea una vecinului de deasupra si tu ii spui ca de fapt, Œdipul lui nu e realizat cum trebuie, ca relatia cu mama lui a fost prea fuzionala si de-asta are el probleme. Eventual pomenesti si preocuparile anale si te poti lasa de meserie.

Asta-mi zic acum.. ca vad notele si o sa ma oftic ca proasta aia a luat nota mai mare si ca o sa strige iar in gura mare ca are cea mai mare medie si o sa incerc sa imi stapanesc pulsiunile, libidinale transformate in violente, de a-i rupe una peste ochii aia de sobolan. Nu, nu urasc, port doar pica si ma deranjeaza astia lipsiti de modestie.

Aia e. Ma intorc la citit despre moyenne, écart type, écart réduit, atypique, significatif, bilatéral au ba.

Sunt sigura ca exagerez. Sunt sigura ca nu sunt singura cu probleme. Sunt sigura ca nu doar mie mi se intampla sa-mi pice toate pe cap si sa-mi primesc palme, una dupa alta.

Alea pe care mi le dau eu nu mai sunt de ajuns.

Eu nu duc mai niciodata lipsa de ocupatie, de fapt. Mai ales, nu cand ma apropii de sesiune si am acasa (*numara in gand, vizualizand camerele 2, 3.. 5, ba nu, 6, 7*) 7 pisici si multe chestii pe care le-as putea face: o mie de carti de citit, haine de calcat, haine de aranjat, facut curatenie, spalat vase, pus la loc si aranjat cele o mie de lucruri imprastiate pe unde pot, facut poze cu sau fara matze, scris scrisori, editat poze, facut dulap, organizat tot ce poate fi organizat… periat Romeo, imblanzit Seya, jucat cu Fidji, mangaiat Dora si Tina.. sunat acasa.. folosit wii-ul pentru altceva decat testul zilnic. Si astea sunt chestiile ce-mi vin in minte acum rapid si se limiteaza la perimetrul apartamentului.

Dar eu am de fapt examene. Dupa o luna de cursuri si trei de stres si greva, am examene. Prost puse, evident, ca doar nu se poate altfel. Si deci trebuie sa invat. Si sa invat bine, ca nu imi plac notele de pe semestrul trecut, mi-e rusine cu mine. Asa ca, semestrul asta mi-am luat zile libere (evident, am luat un weekend aiurea, dar nu conteaza) ca sa invat. Numai ca nu imi iese mai niciodata. Chiar si cand incerc sa termin o carte, atunci ma ia mai abitir cu somn si mi se impaienjenesc ochii de ma intreb daca tanti cu zarul si pasarica m-a ajutat pe bune, sau mi-am pierdut doar timpul.

In plus, eu nu pot sa citesc de prea multe ori ceva, ca ma oboseste si mai ales, ma plictiseste ingrozitor. Cum nu stiu sa tocesc, examenele sunt o corvoada pentru mine.. asta explica si notele proaste: nu sunt papagal, imi pare rau. Invat de maniera logica, eventual ma folosesc de siretlicuri, gen DORA ( definirea ipotezelor, operationalizarea ipotezelor, R… nu mai stiu ce era, analiza rezultatelor). Daca retin si contextul si eventual materia, cu atat mai bine. Dar.. nu pot sa inregistrez de maniera automata, ma blochez. Ca stau sa ma gandesc, nu stiu cum am retinut eu poeziile pe care trebuia sa le stim pe-de-rost la scoala.. eram tare.

Asa ca, ma consolez si mai iau o pauza. Azi am citit despre Winnicott si parca am inteles esentialul cartii, vietii lui. Parca. Daca incerc sa il redau, simt ca imi iese fix o mare branza. Ca asa-s eu. Iar dup-aia se face prea tarziu pentru invatat, sau am altceva de facut.. fata inventiva, cand e vorba de scuze.

Ma duc sa mai citesc.